Sepsi – FC U Craiova 1948 1-0! Mario Rondon a marcat cu o lovitură perfectă de cap şi s-a bucurat ca Cristiano Ronaldo

De Alex Masgras
Publicat: 21.07.2023, 20:12
Actualizat: 21.07.2023, 22:17

Mario Rondon a deschis scorul în Sepsi - FC U Craiova 1948

Mario Rondon a deschis scorul în Sepsi - FC U Craiova 1948

Hepta

Sepsi – FC U Craiova 1948 1-0. Echipa lui Liviu Ciobotariu s-a impus la limită, prin golul reuşit de Mario Rondon. Atacantul a marcat în penultimul minut de joc al partidei de la Sfântu Gheorghe.

Reclamă

Nicolae Dică a avut parte de un debut de coşmar la FC U Craiova 1948. Echipa sa a pierdut dramatic partida cu Sepsi.

Reclamă

La meciul de la Sf. Gheorghe prima repriză s-a încheiat la egalitate, fără gol marcat, dar cu un jucător eliminat. Este vorba de Mascarenhas (FCU Craiova), care a primit cartonaş roşu direct după un fault foarte dur la Jonathan Rodriguez. Intervenţia lui Mascarenhas l-a trimis pe Rodriguez direct la spital, cu ambulanţa, nu însă înainte ca încercările medicilor de a-l urca pe fotbalist în ambulanţă cu ajutorul tărgii să stârnească rumoare în tribună, din cauza unei probleme tehnice: picioarele tărgi refuzând să se rabateze.

Sepsi a avut şi ea un jucător eliminat, pe Cosmin Matei, în minutul 74, după un fault dur la Paramatti. Gazdele au deschis scorul în minutul 89, din colaborarea a doi jucători intraţi în repriza secundă. Aganovic a pasat şi Rondon a marcat cu o lovitură de cap. Acesta a fost şi scorul final, 1-0 pentru Sepsi, care trece pe primul loc în clasament, cu 4 puncte.

Sepsi – FC U Craiova 1948 1-0

Min. 90+6: FINAL DE MECI! Sepsi obţine prima victorie din noul sezon. Mario Rondon a marcat unicul gol al partidei.

Min. 89: GOOOL Sepsi! Mario Rondon a deschis scorul cu o lovitură de cap.

Update Min. 75: Cosmin Matei a fost eliminat de la Sepsi.

Min. 45: FC U Craiova a rămas în inferioritate numerică în finalul primei reprize. Mascarenhas l-a călcat pe coapsă pe Jonathan Rodriguez şi a văzut direct cartonaşul roşu.

Update: A început partida dintre Sepsi Sf. Gheorghe şi FC U Craiova 1948, prima partidă din etapa a doua a Ligii 1.

Sepsi şi FC U Craiova 1948 se reîntâlnesc pentru prima oară de la meciul care a stabilit în luna martie ultima echipă care merge în play-off-ul Ligii 1. Atunci, Sepsi s-a impus cu 4-0, în rejucarea partidei care a fost suspendată din cauza scandărilor fanilor craioveni.

Ambele echipe au acum alţi antrenori. Dacă Nicolae Dică este antrenorul celor de la Craiova, pe banca echipei din Sf. Gheorghe se află Liviu Ciubotariu, cel care l-a înlocuit pe Cristiano Bergodi în această vară.

Spre deoesbire de FC U Craiova 1948, care a pierdut partida din prima etapă de la Târgu Jiu cu FCSB, scor 1-3, Sepsi a încheiat la egalitate partida de pe Giuleşti cu Rapid, scor 0-0, într-un meci în care covăsnenii au avut un gol anulat de VAR, contestat vehement de cei din tabăra lui Sepsi.

Nicolae Dică a dezvăluit motivul pentru care a semnat cu FC U Craiova 1948. Antrenorul a vorbit despre condițiile de la echipa din Bănie

Nicolae Dică a dezvăluit motivul pentru care a semnat cu FC U Craiova 1948. „Nick” a vorbit despre promisiunile făcute de Adrian Mititelu, patronul echipei din Bănie.

Tehnicianul a semnat cu echipa lui Adrian Mititelu, FC U Craiova 1948, după ce, în a doua jumătate a sezonului trecut, a pregătit-o pe CS Mioveni, echipă care a retrogradat în Liga a 2-a.

Fostul antrenor al celor de la FCSB a dezvăluit că unul dintre motivele pentru care a venit la echipa lui Adrian Mititelu este reprezentat de condițiile de la formație. Acesta a declarat că a fost plăcut surprins de lotul pus la dispoziție și a asigurat că patronul echipei i-a oferit libertate totală la cârma formației.

„Am venit cu mare drag la FCU. Mi-am dorit să antrenez această echipă pentru că văd în ea un lot foarte bun pentru Liga 1. Îmi doresc să facem performanță. Sunt condiții foarte bune, lotul este bun, de-asta am ales să vin la FCU.

Discuțiile avute azi cu domnul Mititelu mi-au dat încredere. Mi-a dat libertate să fac totul la această echipă. Asta nu înseamnă că nu voi avea comunicare cu dânsul. Eu comunic, îmi place să spun ce am de spus. Am mare încredere în ceea ce putem să facem. A trecut doar o etapă și cu siguranță vom arăta mai bine în viitor.

M-a sunat cineva din club azi dimineață. Am venit la Craiova, am avut această întâlnire de câteva ore. I-am spus dânsului ce îmi doresc să fac și a fost de acord. I-am spus cum văd fotbalul, ce vreau de la acești jucători.

Important este ca și atunci când pierzi să ieși cu capul sus de pe teren. Dânsul mi-a spus că am libertate totală să fac. E clar că ne dorim să fim în primele 6. Întotdeauna mi-am dorit să fiu sus. Vreau performanță, iar acest lot și aceste condiții mă obligă să fac performanță”, a spus „Nick”, la conferința de presă la care a fost prezentat.

Reclamă
Recomandări

Cine va câştiga meciul Qarabag - FCSB?



*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Citește și:
8:47

Luis Enrique, mesaj emoţionant pentru Pep Guardiola după PSG – Manchester City 4-2: „A fost greu pentru mine să mă bucur”

8:40

Nasser al-Khelaifi, mesaj uriaş pentru Luis Enrique, după PSG – Manchester City 4-2: „Avem cel mai bun antrenor din lume”

8:32

Ce a putut spune Carlo Ancelotti când a văzut-o pe rivala Manchester City pe locul 25 în grupa de Champions League

8:25

Echipele calificate direct în optimile UEFA Champions League! Real Madrid şi Manchester City, emoţii uriaşe înaintea ultimei etape

8:08

Pep Guardiola, după eşecul cu PSG care poate aduce dezastrul la Manchester City: „Va dicta ce trebuie să facem”

23:55 22 ian.

PSG, victorie cu Manchester City după o revenire fabuloasă! „Cetăţenii”, în pericol să fie OUT din Champions League! Cum arată clasamentul, cu o etapă înainte de final

1 Ionuţ Nedelcearu, dorit de Dinamo! Andrei Nicolescu a confirmat interesul: „O oportunitate pentru noi!”s 2 Dorinel Munteanu, dezvăluiri despre revenirea în Liga 1. Oferta pe care nu ar putea să o refuze: „Asta este principala condiție”s 3 Plecare de ultimă oră de la Universitatea Craiova. Anunţul făcut de oltenis 4 Transfer de lux rezolvat de Rapid în locul lui Aaron Boupendzas 5 Pe ce loc a urcat Jaqueline Cristian în clasamentul WTA. Va fi cel mai bine clasată jucătoare din Românias 6 „Caz închis!” Mohamed Salah şi Van Dijk pleacă gratis de la Liverpool şi vor fi coechipieri la noua echipă. Şoc pe piaţa transferurilors

Cum își atrag zodiile sufletul pereche, potrivit astrelor. Care este arma lor secretă în iubire

4 zodii au o personalitate magnetică. Află dacă te numeri printre ele

Citește și