„Trebuie să ne luptăm să rămânem în prima ligă” Gică Hagi şi-a băgat în şedinţă jucătorii după Farul – Unirea Slobozia 1-1: „Să lăsăm orice altă preocupare”
Publicat: 7.04.2025, 22:18.
Gică Hagi a întârziat la conferinţa de presă. „Regele” a explicat că a avut o şedinţă cu jucătorii săi, după ce Farul nu a reuşit să câştige nici cu Unirea Slobozia. Constănţenii au avut numeroase ocazii, dar au marcat o singură dată, prin Grygorian, în minutul 42.
Surprinzător, în ciuda ocaziilor mari ale constănţenilor, Unirea Slobozia a dat lovitura în finalul partidei şi a egalat prin Aganovic (min. 71).
Gică Hagi, după Farul – Unirea Slobozia 1-1: „Trebuie să ne luptăm până la capăt, trebuie să schimbăm ceva”
„Scuze că am întârziat, dar am avut o discuţie cu ei, le-am mai spus nişte cuvinte legate de situaţia care e.
Ne pare rău, dar am ajuns în această situaţie din cauza faptului că în a doua repriză i-am lăsat pe adversari să aibă iniţiativa, chiar dacă am schimbat şi sistemul. Am zis să aduc în centru putere, am încercat şi tocmai pe centru am luat-o.
Din păcate, iar am ratat ocazii multe. Adversarul a ajuns o dată la poartă şi am luat gol. Ăsta e fotbalul, e o situaţie grea, trebuie gestionată cum trebuie.
„Am încercat să fac tot ce am putut, încerc şi în momentul de faţă”
Trebuie să ne luptăm până la capăt, trebuie să schimbăm ceva, cum v-am zis, că urmează un an foarte greu.
Am încercat să fac tot ce am putut, încerc şi în momentul de faţă şi sper să schimbăm ceva. Am pierdut o oportunitate mare de a ne duce acolo sus, de a avea încredere, de a fi cu toţii mulţumiţi.
Egalul ăsta ne pune într-o situaţie dificilă şi toate meciurile pe care le avem trebuie să le abordăm la victorie. Trebuie să facem lucruri ca să câştigăm, să ne luptăm să rămânem în prima ligă.
Trebuie să lăsăm orice altă preocupare, pentru Farul, pentru Constanţa să încercăm să ne depăşim, să analizăm cum trebuie şi să venim încărcaţi aşa cum trebuie. Şi eu să fiu şi eu inspirat”, a spus Gică Hagi la conferinţa de presă.
Farul – Unirea Slobozia 1-1
Echipa Unirea Slobozia a încheiat la egalitate luni, în deplasare, scor 1-1, cu formaţia Farul Constanţa, în etapa a treia din play-out-ul Ligii 1.
Constănţenii au ratat o ocazie mare în minutul 2, când Băsceanu a scăpat singur cu portarul Krell, dar au reuşit totuşi să deschidă scorul în minutul 42, prin Grigoryan, din pasa lui Alibec. Oaspeţii au trimis în bară în minutul 53, prin Vojtus, şi au egalat în minutul 71, când a marcat Aganovic.
S-a încheiat 1-1, Farul este pe locul 8 în play-out, cu 20 de puncte, iar Unirea Slobozia ocupă ultimul loc, al 10-lea, cu 16 puncte.
FARUL: Buzbuchi – Sîrbu, Larie, Gustavo Marins, Ganea (Kiwinda 78) – Banu (Radaslavescu 46), Dican (Doicaru 78), Vînă – Grigoryan (Âîru 58), Alibec, Băsceanu (A. Ciobanu 58). ANTRENOR: Gică Hagi
UNIREA SLOBOZIA: Krell – Dorobanţu, A. Dinu, Antoche, Serbănică – Coadă, Perianu (Blazek 46) – Afalna (Aganovic 68), Purece (Yusov 65), Bărbuţ (M. Lupu 64) – Vojtus (Arabuli 78). ANTRENOR: Adrian Mihalcea
Cartonaşe galbene: – / Antoche 13, A. Dinu 51, Dorobanţu 87
Arbitri: Andrei Moroiţă – Ionel Valentin Dumitru, Ştefan Dumitrache – Lucian Rusandu
Arbitri VAR: Radu Petrescu, Radu Adrian Ghinguleac
Observator: Corneliu Fecioru