Universitatea Craiova – FC U Craiova 1948 0-2. Prima victorie a lui Adrian Mititelu în faţa lui Mihai Rotaru în Liga 1. Trupa lui Rădoi, la pământ în derby-ul Craiovei

De Antena Sport
Publicat: 3.12.2022, 21:03

Dan Nistor, în duel cu Albu şi Achim

Hepta

Universitatea Craiova – FC U Craiova 1948 0-2. Echipa lui Adrian Mititelu a dat lovitura în marele derby al Craiovei. Belgianul Baeten şi George Ganea au marcat golurile victoriei.

Reclamă

Acesta a fost primul succes al lui Adrian Mititelu în faţa lui Mihai Rotaru, în Liga 1.

Reclamă

FCU Craiova 1948 a deschis scorul după ce echipa CS Universitatea a avut mai multe ocazii. Autorul primului gol a fost Baeten, care a înscris cu un şut din careu. În minutul 60, George Ganea a majorat scorul după o pasă a lui Bahassa. Cu această victorie, FCU Craiova 1948 a urcat pe locul 13, cu 19 puncte. Universitatea Craiova rămâne pe locul 4 în clasament, cu 32 de puncte.

Universitatea Craiova – FC U Craiova 1948 0-2

Min. 90+4: FINAL DE MECI. FC U Craiova a câştigat derby-ul Craiovei.

Min. 61: GOL FC U Craiova! George Ganea a majorat diferenţa!

Min. 50: GOOOL FC U Craiova! Baeten a deschis scorul cu un şut imparabil, după o pasă de geniu a lui Bauza.

Min. 46: A început a doua repriză.

Min. 45: Final de repriză! Egalitate în derby-ul Craiovei. 

Min. 36: Ocazie pentru FC U Craiova! George Ganea a scăpat spre poartă, însă şutul acestuia a fost blocat de fundaşii lui Mirel Rădoi.

Min. 26: Ocazie uriaşă Rivaldinho! Gurău a respins incredibil şutul brazilianului din numai 2 metri.

Min. 21: Partida a fost reluată, după ce ambele echipe au stat aproximativ 10 minute la vestiare.

Min. 16: Meciul a fost din nou întrerupt. După câteva minute, arbitrul Andrei Chivulete a trimis echipele la vestiare.

Min. 9: Meciul este din nou întrerupt, după ce fanii de la Universitatea Craiova au dat cu torţe şi artificii.

Min. 5: Ocazie Universitatea Craiova! Gurău a respins cu greutate şutul lui Vătăjelu.

Min. 2: Meciul a fost întrerupt din cauza fanilor.

Min. 1: Începe derby-ul Olteniei!

CS Universitatea Craiova: Lazar – Vătăjelu, Papp, Raul Silva, Mitrea, D. Benga – Al. Crețu, Căpățînă, Nistor – Rivaldinho, Baiaram

Rezerve: D. Rusu – Mateiu, Ed. Florescu, Cîmpanu, Melniciuc, Roguljic, A. Ivan, Markovic, M. Danciu

Antrenor: Mirel Rădoi

FCU Craiova: Gurău – R. Negru, Duarte, Paramatti, Van Durmen – D. Albu, V. Achim – Baeten, Bauza, Bahassa – G. Ganea

Rezerve: Mogoșanu – R. Grigore, Zanfir, Asamoah, Marquet, Sidibe, Chițu, Blănuță, G. Iancu

Antrenor: Nicolo Napoli

Universitatea Craiova – FC U Craiova 1948 LIVE TEXT. Echipele probabile

Echipele probabile:

Universitatea Craiova: Arlauskis – Papp, Silva, Mitrea – Căpățână, A. Crețu, Nistor, Vătăjelu – Baiaram, Rivaldinho, A. Ivan

Rezerve: Lazar, Câmpanu, Mateiu, Florescu, Martic, Roguljic, Benga, Melniciuc, Danciu

Antrenor: Mirel Rădoi

FCU Craiova 1948: R. Popa – R. Negru, A. Duarte, Paramatti, Baeten – Asamoah, Vl. Achim – Sidibe, 10. Bauza, G. Ganea – A. Chițu

Rezerve: I. Gurău, G. Iancu, Dr. Albu, I. Zanfir, R. Grigore, Bahassa, Van Durmen, Marquet, Blănuță

Antrenor: Nicolo Napoli

Înaintea meciului din această seară, Universitatea Craiova se află pe locul 4 în Liga 1, cu 32 de puncte, la 9 lungimi în spatele liderului Farul. De cealaltă parte, FC U Craiova 1948 se află pe penultima poziție, cu numai 16 puncte.

În tur, Universitatea Craiova s-a impus cu 2-1 în fața clubului patronat de Adrian Mititelu.

Se anunță „vulcanul” în tribune, la derby-ul Universitatea Craiova – FC U Craiova 1948!

Marcel Pușcaș se așteaptă ca stadionul să fie aproape plin la ora meciului. Președintele lui FC U Craiova 1948 spune că atmosfera din vestiarul echipei lui Nicolo Napoli este bună, iar jucătorii sunt încrezători înaintea meciului cu marea rivală din oraș.

„E un meci în care fiecare își dorește victoria. Sper să terminăm cu ghinionul și cu pasa proastă prin care trecem. Din ce am văzut, atmosfera este de încredere, și Nicolo, și jucătorii sunt mai încrezători. Depinde de atitudine, în primul rând.

Nouă ne-a picat bine perioada asta, au fost antrenamente multe și intense. Nici ei nu trec printr-o pasă fastă, au problemele lor și nu există echipă de neînvins. Sunt așteptați 20-22 de mii de spectatori. E un moment bun.

Chivulete ne-a mai arbitrat de vreo trei ori în acest sezon și n-am avut reproșuri la adresa lui, să vedem acum. Contează foarte mult acest meci, sunt convins că și pentru ei”, a spus Marcel Pușcaș, pentru digisport.ro.

Discursul lui Mirel Rădoi, înaintea duelului Universitatea Craiova – FC U Craiova 1948

Mirel Rădoi a prefaţat derby-ul dintre Universitatea Craiova şi FC U Craiova 1948. Tehnicianul oltenilor lui Mihai Rotaru nu mai acceptă paşi greşiţi din partea jucătorilor săi, şi îşi doreşte victoria în derby-ul Olteniei.

Mirel Rădoi este convins că partida din Bănie va fi una extrem de încinsă, ţinând cont şi de faptul că oltenii lui Adrian Mititelu vor avea o primă dublă pentru victorie.

Totodată, tehnicianul de la Universitatea Craiova a declarat că meciul va fi unul al orgoliilor, cât şi cel mai important al sezonului, iar suporterii se vor comporta pe măsura aşteptărilor.

„Ne așteaptă derby-ul orașului dintre Universitatea Craiova și FC U, care va fi un meci destul de disputat, indiferent de punctele pe care le are fiecare echipă și locul din clasament. Va fi o partidă a orgolilor și sperăm câ atât pe teren, cât și în tribune va fi spectacol, așa cum au făcut suporterii noștri la meciul cu Rapid.

Sunt sigur că mâine seară va fi o atmosferă incendiară, sper să ne ridicăm la nivelul așteptărilor suporterilor și la nivelul acestui derby. Și dacă nu au trecut (n.r. peste remiza cu Chindia), ne așteaptă un meci atât de important încât trebuie să uităm tot și problemele pe care le avem acasă. Cel mai important meci al acestui sezon este partida de mâine seară.

Toată lumea vrea câștige, indiferent de poziția din clasament, chiar dacă am înțeles că adversarii vor juca pe o primă dublă. Și dacă ar fi triplă din partea noastră, cred că nu ne poate motiva mai mult, decât faptul că jucăm un derby și trebuie să câștigăm cele trei puncte”, a declarat Mirel Rădoi, în conferinţa premergătoarea duelului Universitatea Craiova – FC U Craiova 1948.

Reclamă
Recomandări

Care va fi finala UEFA Champions League?



*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Ultimele știri
22:16 VIDEOProgramul complet al F1 Academy™ de la Miami! Abbi Pulling, pe primul loc în a doua sesiune de antrenamente, live în AntenaPLAY 21:59 Farul – Sepsi 1-4! Umilință uriașă pentru echipa lui Gică Hagi! Safranko a făcut spectacol la Ovidiu 21:29 România – Japonia LIVE VIDEO în AntenaPLAY (13:30). Ultimul meci de la Campionatul Mondial de hochei pentru tricolori 21:27 OFICIAL! Edi Iordănescu poate convoca 26 de jucători pentru EURO 2024. Decizia luată de UEFA 21:08 Scandări xenofobe și decizii controversate la Farul – Sepsi! Fanii au „luat foc” după hattrick-ul lui Safranko 21:01 FotoMihăiţă Neşu a rupt tăcerea şi a spus adevărul despre divorţul de soţia sa: „A fost un şoc foarte mare pentru ea!” 20:52 FotoCum a fost surprins Gică Hagi după ce Pavol Safranko a marcat un hattrick în prima repriză din Farul – Sepsi 20:28 „Îi vei lua locul lui Daniel Niculae la Rapid?” Dani Coman a dat cărțile pe față! Răspunsul a uimit pe toată lumea 20:12 VideoOlaru a primit cel mai emoţionant mesaj de la mama sa: „Am o latură mai sensibilă!” Anunţ uriaş: „Vreau titlul şi anul viitor” 19:49 „E o problemă! Sunt trist!” Daniel Pancu, verdict despre situația de la Rapid! Ce a spus despre comunicatul lui Dan Șucu Vezi toate știrile

Calendarul fazelor lunii în mai 2024. Luna Plină pică în zodia Săgetător

5 zodii ale căror relații se confruntă cu o transformare semnificativă până la sfârșitul lunii mai 2024

Citește și