„Vă simţiţi postul în pericol?” Reacţia imediată a lui Elias Charalambous. Ce a spus despre protestul fanilor FCSB-ului

De Iulian Focșăneanu
Publicat: 11.11.2023, 15:06

Vă simţiţi postul în pericol? Reacţia imediată a lui Elias Charalambous

"Vă simţiţi postul în pericol?" Reacţia imediată a lui Elias Charalambous

Elias Charalambous, la conferinţa de presă / AS.ro

Vă simţiţi postul în pericol?„, a fost întrebarea la care Elias Charalambous a avut o reacţie imediată la conferinţa de presă premergătoare meciului FCSB – FCU Craiova, din etapa a 16-a a Ligii 1. Confruntarea va fi duminică, de la ora 21:00, în format LIVE TEXT pe AS.ro.

Reclamă

FCSB este fără victorie de patru meciuri şi, dacă nu va încheia seria negativă, riscă să fie depăşită în clasament de CFR Cluj. Roş-albaştrii trec prin cel mai dificil moment al sezonului.

Reclamă

„Vă simţiţi postul în pericol?” Reacţia imediată a lui Elias Charalambous

Antrenorul FCSB-ului nu se va putea baza pe Andrea Compagno, care are o clauză specială în contract. Atacantul italian nu poate juca împotriva fostei sale echipe.

Avem o idee ca şi antrenori… echipa fiind pe primul loc, înseamnă că am făcut şi lucruri bune. Repet încă o dată, nu poţi fi tot sezonul în cea mai bună formă. Există şi momente în care nu eşti în cea mai bună formă, dar eu sunt cel care voi ieşi mereu în faţă şi îmi voi susţine jucătorii. Ştiu că, atunci când nu performăm, suntem pregătiţi să acceptăm criticile.

V-am spus de mai multe ori, ca să joci la astfel de echipe trebuie să fii puternic mental. Este fotbal, nu sunt cel care vorbesc despre alte echipe… noi am pierdut puncte, dar şi alţii au făcut-o. Trebuie să fii puternic! La o echipă precum aceasta, în care ne luptăm pentru titlu, avem nevoie de caractere puternice. De asta sunt aici.

Compagno este OUT pentru acest meci. Are o clauză şi nu poate juca în acest meci„, a declarat Elias Charalambous la conferinţa de presă.

Charalambous asigură că nu se teme că va fi demis. A vorbit şi despre protestul anunţat de fani, prin intermediul lui Gheorghe Mustaţă.

(Reporter: Suporteri au decis să protesteze la fiecare meci, pentru ca patronul să nu fie antrenor la echipă) Nu ştiu, nu am citit nimic. Ok, cu siguranţă suporterii sunt supăraţi că nu am obţinut cele mai bune rezultate. Şi noi suntem supăraţi, jucătorii sunt primii care sunt supăraţi. Este logic să se întâmple asta. Repet, este normal! Când echipa nu joacă bine, este important să fie supăraţi fanii. Dar vom încerca să schimbăm situaţia.

Eu nu am avut nicio problemă. De când am venit aici, am avut parte de încurajările lor. Nu am nimic rău de spus despre fani. (Reporter: Vă simţiţi postul în pericol?) Nu mă gândesc prea mult la acest lucru, îmi fac munca în ficare zi, fac tot ce pot alături de staff. Îmi fac meseria şi nimeni nu ştie ce se va întâmpla în viitor. Nu mă tem de nimic. Ştiu cine sunt, fac lucrurile în cel mai bun mod. Nu mă tem de nimic pentru că mă simt bine cu mine„, a precizat tehnicianul cipriot.

Ultraşii FCSB-ului se revoltă: „Ne trebuie antrenor!”

Gheorghe Mustaţă s-a întâlnit cu ceilalţi lideri din Peluza Nord şi au decis să ia atitudine pentru a-l opri pe Gigi Becali să mai intervină la echipă. Patronul roş-albaştrilor a fost avertizat că urmează proteste masive.

În seara asta am avut o ședință, am discutat cu ceilalți lideri despre ce avem de gând să facem pentru că sunt multe dezinformări din anumite direcții și vrem să le clarificăm și noi. Deocamdată, am rămas la nivel de protest și o să protestăm la meciul cu FCU Craiova, însă nu o să plecăm de lângă echipă. O să transmitem un mesaj către jucători și patron la meciul cu Craiova și sper să înțeleagă. Suntem frustrați pentru ce s-a întâmplat la meciul cu Rapid.

Cineva trebuie să înțeleagă că echipa asta are nevoie de un antrenor și de patronul care să finanțeze, noi știm lucrul ăsta. Noi am mai avut o inițiativă, și eu în urmă cu un an jumătate-doi m-am implicat într-un scandal cu Gigi Becali. Am intrat într-un război mai adânc cu el. E corect, ne trebuie antrenor și spun asta de foarte mult timp. Am transmis conducerii să nu se mai bage peste echipă, să lase echipa să se pregătească.

Să o facă, dar să nu iasă la TV. Să se ducă peste ei și să le facă ce vrea el. Trebuie să fim conștienți că nu putem să îi schimbăm mentalitatea lui Gigi Becali. Eu nu mai am ce să caut în peluză dacă suporterii cred că îl pot schimba pe Gigi…

Singurii care îl pot schimba pe Gigi sunt jucătorii. Atitudinea jucătorilor în teren o să îl facă pe Gigi să nu mai umble la echipă, să nu mai știe pe cine să bage pe teren. Dacă tu ești fotbalist și înjuri pe teren, înjuri arbitrul… Dacă ești jucător fără atitudine… Eu sunt tot timpul pe la ei, știu că unii dintre ei sunt bulversați pentru că se așteaptă ca la pauză să fie schimbați.

Gigi nu te schimbă, tu te schimbi singur dacă nu ai atitudine. Niciun om din lumea asta nu o să te schimbe dacă tu ai atitudine”, a spus Gheorghe Mustață la prosport.ro.

Reclamă
Recomandări

Ce se va întâmpla în meciul CFR Cluj - Rapid?



*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

17:13

VIDEODeian Sorescu a marcat un gol de senzaţie în Gaziantep – Basaksehir 3-0! Românul face spectacol şi înscrie pe bandă rulantă în Turcia

17:06

LIVE TEXTFC Hermannstadt – U Cluj 1-0. „Şepcile roşii” au comis un penalty în debutul meciului. Ianis Stoica a deschis scorul

16:59

Mikaela Shiffrin continuă să scrie istorie în schi. A obţinut victoria cu numărul 99 în Cupa Mondială

16:43

Manchester City – Tottenham, LIVE SCORE (19:00)! Duel „de foc” pentru Drăguşin! Ianis Hagi, rezervă în Rangers – Dundee! Parma – Atalanta (21:45)

16:35

„Sunt consternat!” Reacţie tulburătoare după ce Gabriel Cotabiţă a murit la 69 de ani: „Am copilărit cu el”

15:31

„Am pierdut în primele șase curse”. Lando Norris şi-a luat adio de la titlul mondial. Declarații neașteptate: „Sunt punctele noastre slabe”

1 FotoIubita lui Daniel Bîrligea, apariţie răvăşitoare pe Arena Naţională. Săruturi şi mesaje de dragoste: „O minune de copilaş!”s 2 FotoIanis Hagi a anunţat la ce club va juca din 2025! „Pentru asta trăiesc”s 3 VIDEORomânia – Kosovo a fost întrerupt definitiv. „Tricolorii”, şanse uriaşe de a câştiga meciul la masa verde, după ce kosovarii au refuzat să iasă pe terens 4 „Executorie!” Hotărârea luată de UEFA, după scandalul din România – Kosovo. Când va fi anunţat verdictul şi ce se întâmplă la tragerea la sorţis 5 Primul anunţ al UEFA după ce meciul România – Kosovo a fost abandonat!s 6 VIDEOMike Tyson nu se opreşte aici şi şi-a provocat deja în ring următorul adversar. Reacţia a venit imediat: „Te voi omorî, Mike”s

Nevoile unui copil, potrivit zodiacului. Ce spun astrele despre cei mici

Sezonul Săgetătorului aduce schimbări majore pentru zodii. Află dacă te numeri printre nativii care trec prin transformări

Citește și