VAR a anulat golul FCSB-ului, în meciul cu Petrolul! Ce s-a întâmplat înainte de reuşita lui David Miculescu
De Viviana Moraru
Publicat: 6.02.2025, 21:24
Actualizat: 6.02.2025, 22:44
FCSB a avut un gol anulat de VAR în meciul cu Petrolul, din etapa a 25-a din Liga 1. David Miculescu a deschis scorul, însă reuşita sa a fost anulată, după ce centralul Marian Barbu a revăzut faza cu ajutorul arbitrajului video.
Cu o victorie pe „Ilie Oană”, FCSB poate urca pe primul loc în Liga 1. Campioana ar urma să o depăşească pe U Cluj, echipă care a fost învinsă în această rundă de Universitatea Craiova.
VAR a anulat golul FCSB-ului, din meciul cu Petrolul
În minutul 38, Risto Radunovic a centrat perfect în careu. Balonul l-a găsit pe Malcom Edjouma, care a recentrat cu capul spre David Miculescu. Acesta nu a stat pe gânduri şi a înscris, tot cu o lovitură de cap.
Bucuria jucătorilor de la FCSB a fost, însă, de scurtă durată. Marian Barbu a fost avertizat din camera VAR de către Ovidiu Haţegan şi a mers la marginea terenului să revadă faza.
Înainte ca David Miculescu să înscrie, Daniel Bîrligea l-a lovit cu cotul, în interiorul careului, pe Denis Radu. Reuşita roş-albaştrilor a fost astfel anulată, pe motiv de fault în careu.


FCSB poate acumula 45 de puncte, dacă o va învinge pe Petrolul. Campioana le-ar depăşi astfel pe U Cluj şi Dinamo şi ar urca pe primul loc în Liga 1.
Gigi Becali, anunţ despre transferul lui Elvir Koljic la FCSB
Gigi Becali a făcut un anunţ despre transferul lui Elvir Koljic la FCSB. Patronul campioanei a oferit detalii despre ceea ce se întâmplă cu atacantul, care a sosit azi la Bucureşti pentru a efectua vizita medicală.
Latifundiarul din Pipera a transmis că atacantul are o singură cerinţă, înainte de a semna cu FCSB. El îşi doreşte un contract pe doi ani şi jumătate, însă Gigi Becali este dispus să-i ofere o înţelegere valabilă doar pe un sezon, cu opţiune de prelungire pe încă unul şi jumătate.
„Eu m-am înțeles cu Rotaru, cu jucătorul încă nu am discutat în detaliu. Mâine ne punem să negociem. Singura chestie e că el vrea un contract pe doi ani și jumătate, eu vreau pe un an, cu opțiune pentru încă un an și jumătate. Așa cum fac eu contractele.
Nu a căzut transferul. Doar că încă nu am negociat. Azi, la ora 17, jucătorul era la vizita medicală. Face toate testele, vreo două ore. Mâine dimineață vom avea toate rezultatele. Și după aceea, ne punem să discutăm și să vedem detaliile despre contract„, a declarat Gigi Becali, conform gsp.ro.