Dinamo a remizat cu Csikszereda la debutul în noul sezon din Liga 1, scor 2-2. Ciucanii au început perfect partida şi conduceau cu 2-0 după doar 11 minute, însă alb-roşiii au revenit până la finalul primei reprize graţie reuşitelor lui Cîrjan şi Gnahore.
După meci, Zeljko Kopic s-a arătat mulţumit de jocul prestat de elevii săi, deşi a spus că este dezamăgit de startul de meci.
Kopic, după Csikszereda – Dinamo: „Sunt mândru de cum am reacţionat”
Antrenorul croat a punctat modul în care elevii săi au reuşit să revină repede în joc, deşi s-au văzut conduşi la două goluri distanţă după doar 11 minute. În plus, Kopic a declarat că echipa sa a dominat partida, deşi s-a arătat dezamăgit de primele momente din joc.
Tehnicianul „câinilor” l-a lăudat pe Alex Musi, care a marcat la debut, însă a ţinut să îşi laude toţi elevii de pe teren.
„Am primit două goluri, a fost un moment greu. Sunt mândru de cum am reacţionat, am avut controlul meciului până la final. Am avut multe ocazii. Trebuie să fim mulţumiţi, am avut situaţii (n.r. de a marca al treilea gol). Trebuie să rezolvăm aceste greşeli şi să fim pregătiţi pentru următorul meci.
Sunt dezamăgit de primele 10 minute. Am încercat totul până la final să câştigăm meciul. Musi a fost bun, toată echipa, majoritatea jucătorilor au jucat bine.
(N.r. Întrebat despre meciul din etapa a doua cu FC Botoşani) Vom analiza meciul, am văzut multe lucruri pozitive. Vom juca în faţa suporterilor noştri, în fiecare meci vom ieşi pe teren şi vom ţinti cele trei puncte„, a spus Kopic după meci, potrivit digisport.ro.
Pentru Dinamo urmează meciul cu FC Botoşani.
- Neluțu Varga motivează jucătorii CFR-ului înaintea returului cu Alashkert. Promisiunea pe care le-a făcut-o
- Decizia luată de Ricardo Cadu după ce Iuliu Mureşan a demisionat: „Pentru el am venit”
- Situaţie hilară pentru Craiova lui Mihai Rotaru! S-a trezit cu o cerere de insolvenţă pentru o datorie făcută de Adrian Mititelu
- Valeriu Iftime, despre finalul nebun din FC Botoşani – Rapid: „Dacă nu era VAR, trecea trenul”
- „Ce insolvenţă?” Neluţu Varga a dat cărţile pe faţă despre situaţia de la CFR Cluj. Ultima datorie plătită

































