CSA Steaua a anunţat două transferuri! Daniel Opriţa a primit un mijlocaş care a jucat pentru juniorii Argentinei
De Iulian Focșăneanu
Publicat: 5.08.2023, 18:22
CSA Steaua a anunţat două transferuri! Gianluca Mancuso şi Costel Avram sunt jucătorii care au semnat oficial cu echipa din Liga 2. Mijlocaşul central sud-american, în vârstă de 25 de ani, are o cotă de piaţă de 200.000 de euro şi are 9 selecţii în naţionala Argentinei U17.
„Avram și Mancuso, transferuri oficializate! Fundașul central Costel Avram și mijlocașul Gianluca Mancuso sunt cei mai noi jucători care au semnat contracte de joc cu formația roș-albastră„, a fost anunţul făcut, pe pagina de Facebook, de Steaua Bucureşti.
CSA Steaua a anunţat două transferuri
Gianluca Mancuso era liber de contract după ce a retrogdarat cu CD Badajoz din liga a treia a Spaniei. A mai jucat pentru Velez, La Nucia şi UE Cornella.
Gianluca este chiar fiul fostului internaţional argentinian Alejandro Mancuso, cel care a fost rezervă în România – Argentina, scor 3-2, din optimile Mondialului din 1994. Alejandro a fost unul dintre cei mai buni prieteni ai lui Diego Armando Maradona.
”Am venit la Steaua pentru că mi-a spus agentul meu și adevărul e că am simțit că este o șansă unică pentru ceea ce înseamnă acest club.
Este un club istoric și sunt foarte fericit și recunoscător că sunt aici. Mă simt foarte bine la Steaua, tot grupul, antrenorul și staff-ul tehnic m-au primit foarte bine. Adevărul este că în aceste prime zile mă simt foarte bine”, a declarat Gianluca Mancuso pentru Steaua TV.
Celălalt transfer al „militarilor”, Costel Avram a jucat sezonul trecut pentru Chindia Târgovişte. A jucat în 6 partide din Liga 1, înainte de a retrograda. Poate debuta la CSA chiar împotriva fostei sale echipe.
„Sunt un băiat modest, căruia îi place să muncească foarte mult și sper să arăt asta pe teren. Calitățile mele sunt de fundaș, ca să spun așa, săritura la cap, pasele lungi, duelul unul contra unul, strict defensiv.
Transferul la Steaua înseamnă pentru mine un vis îndeplinit în realitate, pentru că pot să spun cu adevărat că știu ceea ce înseamnă Steaua, pentru că am crescut aici în cartier, la 100 de metri de stadion și atunci când echipa înscria un gol și nu ajungeam la stadion auzeam din pat acest lucru. Mă bucur foarte mult că am ajuns aici și sper să-mi fac treaba cât mai bine”, a transmis Avram.
Probleme uriaşe pentru CSA Steaua, după ce FCSB a fost primită în Ghencea
Probleme uriaşe pentru CSA Steaua, după ce FCSB a fost primită în Ghencea pentru derby-ul cu CFR Cluj, din etapa a 4-a a Ligii 1. Clubul Armatei mai are şanse infime de a obţine dreptul de promovare în Liga 1.
Potrivit gsp.ro, schimbarea formei de organizare a secţiei de fotbal a intrat în impas. În condiţiile date, CSA îşi poate lua gândul că va putea ajunge, vara viitoare, pe prima scenă a fotbalului românesc.
Sursa citată anterior anunţă că mai mulţi sponsori importanţi şi-ar fi retras deja sprijinul de la CSA Steaua. Printre aceştia şi Simion Apreutese, omul de afaceri care ajuta cu bani de doi ani Academia şi echipa de seniori din Ghencea. Acesta şi-ar fi dorit chiar să investească la echipă şi purta negocieri avansate cu şefii Armatei. Şi alte firme au renunţat să mai investească.
„Nu pot fi de acord ca Armata să dicteze pe banii investiți de ei. De aceea lucrurile sunt de ceva timp într-un impas serios”, au transmis mai multe surse pentru Gazeta Sporturilor.
„Eu nu cred (că merge la CSA Steaua n.r.), nu-i băiat prost, e băiat deștept, a creat niște firme, cunoaște economie și legislație pe materie de societăți comerciale, a studiat și a văzut că nu poate să facă„, spunea Gigi Becali, în urmă cu o săptămână.
Suntem în faţa unui meci dificil, cu o echipă bună care şi-a schimbat în acest sezon antrenorul şi stilul de joc. Fotbaliştii mei sunt pregătiţi şi concentraţi. Venim după ce am obţinut rezultate bune. Ştim că vom avea de suferit, jucăm cu o echipă foarte bună, dar va conta ceea ce vom face pe teren. Sunt trei puncte importante pentru noi.
Înainte de a lua startul în Liga 2, CSA Steaua mai are un singur sponsor important, o casă de pariuri.
- CSA Steaua a anunţat două transferuri
- Gianluca Mancuso şi Costel Avram au semnat cu roş-albaştrii
- WTT Finals Fukuoka e live în AntenaPLAY, în perioada 20-24 noiembrie
- Cele mai tari meciuri din NBA şi NHL sunt live exclusiv în AntenaPLAY