Veste bună pentru Dinamo! Noul plan de reorganizare al clubului a fost aprobat! Anunțul lui Vlad Iacob
De Viviana Moraru
Publicat: 7.04.2023, 10:54
Dinamo a primit o veste bună, după ce noul plan de reorganizare al clubului a fost aprobat. Chiar în ziua duelului vital cu Oțelul, oficialii clubului din Ștefan cel Mare au întocmit un nou plan de organizare, prin care speră să redreseze situația financiară a clubului.
Dinamo a fost cumpărată în acest an de firma Red&White, reprezentată de Eugen Voicu și Andrei Nicolescu.
Veste bună pentru Dinamo! Noul plan de reorganizare al clubului a fost aprobat
Noul plan de reorganizare a fost votat de Adunarea Creditală astăzi, anunță gsp.ro, și urmează ca Tribunalul să ia decizia finală. Planul a fost depus inițial la Tribunal încă de luna trecută, de pe 16 martie, și încă nu se știe când va avea loc procesul.
Noul plan de reorganizare al lui Dinamo presupune tăierea a o bună parte din datoriile clubului, în valoare de 5 milioane de euro, datorii către creditorii din categoria „chirigrafari”. În acest context, oficialii clubului din Ștefan cel Mare vor mai avea datorii de plătit în valoare de aproximativ 2,5 milioane de euro, ce reprezintă creanțe salariale și bugetare.
După ce noul plan de reorganizare a fost votat, Vlad Iacob a oferit prima reacție. Administratorul special al clubului din Ștefan cel Mare susține că se așteaptă acum și unda verde din partea Tribunalului.
„Planul de reorganizare modificat a trecut. Este bine. S-a votat foarte mult prin corespondență. Acum, așteptăm să fie un vot favorabil și din partea judecătorului sindic. Avem speranțe”, a declarat Vlad Iacob, pentru sursa citată mai sus.
Cristi Borcea a găsit soluţia pentru situaţia de la Dinamo
Cristi Borcea a găsit soluţia pentru situaţia de la Dinamo. Fostul şef din Ştefan cel Mare a declarat că echipa sa de suflet va redeveni o forţă în Liga 1, atunci când va avea un stadion modern. De asemenea, Borcea a mai transmis un mesaj clar şi despre derby-ul pe care „câinii” îl vor avea cu CSA Steaua, în Liga a 2-a.
Cristi Borcea a vorbit despre dragostea sa faţă de Dinamo, care a depăşit orice barieră. De asemenea, fostul patron al „câinilor” este de părere că trebuie să existe o singură echipă cu numele Dinamo, şi astfel un pas spre normalitate ar fi ca cele trei formaţii deja existente cu acest nume să se unească.
„Pentru asta am ajuns şi la trei divorţuri şi la o operaţie pe cord deschis la 41 de ani. Pe lângă detenţie, cinci ani şi jumătate. Fotbalul e viaţa mea, a fost înaintea soţiilor, familiei, copiilor…tot Dinamo.
Eu nu mă mai întorc niciodată în fotbal. (N.r. despre posibilitatea ca fiul să investească la Dinamo) Nu îl voi lăsa. Poate peste trei, patru ani îmi spune: ‘Vreau să iau eu Dinamo, să conduc, să fac eu, să fiu ca tine…’ nu am ce să-i spun atunci.
(N.r. Trei echipe poartă numele de Dinamo) Primul lucru care trebuie făcut…să fie un singur Dinamo. În momentul în care vor începe lucrările la stadion, nu cred că vreo echipă va putea să ţină pasul cu Dinamo!”, a declarat Cristi Borcea, într-un interviu exclusiv pentru Antena Sport.
- Veste bună pentru Dinamo
- Planul de reorganizare al clubului a fost aprobat
- WTT Finals Fukuoka e live în AntenaPLAY, în perioada 20-24 noiembrie
- Cele mai tari meciuri din NBA şi NHL sunt live exclusiv în AntenaPLAY