Veşti proaste pentru „câini”! S-a amânat demolarea stadionului Dinamo. Noul termen pentru începerea lucrărilor în Ştefan cel Mare

De Viviana Moraru
Publicat: 19.10.2022, 13:29

Stadion Dinamo

Ultimele detalii despre noul stadion Dinamo

Stadionul Dinamo/ Profimedia

„Câinii” au primit veşti proaste, după ce demolarea stadionului Dinamo s-a amânat. Lucrările sunt aşteptate să debuteze în primăvara lui 2023, după ce iniţial se anunţase că vor demara încă din primele luni ale acestui an.

Reclamă

Arena din Ştefan cel Mare a ajuns într-o stare deplorabilă. Dinamo nu a disputat niciun meci în actualul sezon în „Groapă”, „câinii” apelând la variantele Clinceni, Chiajna şi Giurgiu, pentru a-şi desfăşura meciurile din Liga a 2-a.

Reclamă

Veşti proaste pentru „câini”! S-a amânat demolarea stadionului Dinamo

Deşi stadionul Dinamo ar fi trebuit demolat până la finalul anului, lucrările întârzie să debuteze. Motivul pentru care proiectul va demara anul viitor este reprezentat de faptul că au fost prioritizate alte proiecte, din alte domenii, precum cel sanitar.

Totodată, într-un anunţ postat pe pagina „Noul Stadion Dinamo”, se mai anunţă faptul că o decizie finală de la CNI va fi anunţată în luna decembrie.

„Deși era așteptată astăzi, 19 octombrie, o decizie a Comisiei de evaluare financiară a CNI cu privire la cele 6 oferte depuse, pentru desemnarea câștigatorului contractului de proiectare, întocmire studii fezabilitate și obținere avize a “Arenei Multifunctionale CS Dinamo”, am primit informația ca datorită aglomerației de proiecte cu solicitări de investiții și prioritizarii altor dosare din ariile sănătate, educație si social, aceasta decizie a fost amânată pentru luna Decembrie 2022…

Din păcate aceasta amânare va duce, în cascadă, la alte întârzieri în finalizarea proiectelor și studiilor și implicit în deciziile, hotărârile si procedurile ulterioare, urmând ca probabil sa vedem buldozerele la demolare în Ștefan cel Mare cel mai devreme în vara anului 2023″, se arată în anunţul postat pe pagina citată mai sus.

Lucrările la arena din Ştefan cel Mare vor dura între 18 şi 24 de luni. Astfel, dacă proiectul va demara în primăvara lui 2023, ar putea fi finalizat în 2025. Investiţia este estimată la aproximativ 100 de milioane de euro, iar stadionul ar urma să aibă o capacitate de 25.000 de locuri.

Cum a reacţionat Ovidiu Burcă, după ce rezervele lui Dinamo au făcut egal cu FC U Craiova 1948

Ovidiu Burcă a explicat decizia de a menaja titularii de bază în partida de Cupa României. Antrenorul roş-albilor a prioritizat campionatul, însă este de părere că lotul „câinilor” poate face faţă cu brio pe ambele fronturi.

Totodată, tehnicianul lui Dinamo şi-a exprimat dorinţa ca echipa să poată juca pe stadionul Arcul de Triumf. Oficialii clubului au făcut numeroase demersuri pentru a putea evolua pe arena din Capitală, însă au ajuns la varianta stadionului din Giurgiu.

„Pentru mine a fost un prilej să folosesc jucători pe care nu i-am putut folosi în campionat. A fost un prilej să-i vedem. Suntem pe două fronturi, campionatul e foarte important. Astăzi am făcut un meci bun, solid. Întotdeaună am apreciat un jucător care stă pe bancă, iar atunci când apelezi la el, joacă la el mai bun nivel.

E o energie extraordinară în echipă. Am reuşit să creăm un ambient extraordinar. Pentru noi, contează progresul. Chiar şi antrenamentele sunt foarte specifice, pe ceea ce vrem noi să scoatem. Interacţiunea este mult mai prietenoasă.

Cred că la momentul acesta avem un lot care să ne permită să mergem pe ambele fronturi. M-au mulţumit jucătorii ca atitudine. Să evidenţiem lucrurile bune. Ne gândim la Cupa României, avem setate obiectivele. Ştim unde vrem să ajungem. La începutul sezonului nu putea vorbi nimeni de obiective. Pentru mine, faptul că cei care au intrat în teren au făcut-o cu pasiune, asta înseamnă că mediul în care lucrăm este bun.

Ne-am dorit foarte mult să mergem pe Arcul de Triumf. Cred că cineva îşi doreşte ca Dinamo să nu joace acolo. De când am venit la Giurgiu, nu am pierdut. Din păcate, este departe de oraş„, Ovidiu Burcă, pentru Digi Sport.

Reclamă
Recomandări

Cine ia titlul în La Liga în acest sezon?



*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Citește și:
21:58

VideoJurnal AntenaSport | Rapidiștii i-au bucurat pe copii

21:54

Bernadette Szocs – Bruna Takahashi, LIVE VIDEO (15:15). Duel important pentru româncă la Cupa Mondială

21:27

Mihai Stoica a reacționat după moartea lui Aaron Boupendza. Ce așteaptă oficialul de la FCSB

21:15

VideoRechizite cu chipurile jucătorilor naţionalei! Nicolae Stanciu: „Sper să-i inspire”

21:04

Real Madrid – Arsenal și Inter – Bayern Munchen LIVE TEXT (22:00), în sferturile Champions League. „Galacticii” vor remontada

20:56

Rapid cere oficial sancţionarea clubului Dinamo! Victor Angelescu e revoltat: „A recidivat”

1 Alexandru Cicâldău a câştigat procesul! Suma uriaşă pe care o are de primit de la Konyaspors 2 Mirel Rădoi, reacţie furibundă după egalul cu FCSB: „Îmi iau sacoul şi mă duc în lojă. Nu aştept un punct”s 3 EXCLUSIVLovitură pentru Mirel Rădoi! Ştefan Baiaram forţează transferul de la Universitatea Craiovas 4 Ce a spus Cristi Chivu despre Dennis Man, după ce românul a atins de 4 ori mingea în meciul cu Fiorentinas 5 „Când? La încălzire?” Florin Tănase a făcut show după 0-0 cu Universitatea Craiova. A făcut praf arbitrajuls 6 S-a decis viitorul lui Denis Alibec! Atacantul Farului va semna contractul: „Se va găsi o soluţie”s