Ce mesaj a apărut pe contul Barcelonei, imediat după ce Real Madrid a câștigat pentru a 15-a oară UEFA Champions League

De Iulian Focșăneanu
Publicat: 2.06.2024, 8:11

Ce mesaj a apărut pe contul Barcelonei, imediat după ce Real Madrid a câștigat pentru a 15-a oară UEFA Champions League

Ce mesaj a apărut pe contul Barcelonei, imediat după ce Real Madrid a câștigat pentru a 15-a oară UEFA Champions League

Carlo Ancelotti și jucătorii Realului au primit trofeul Ligii Campionilor / Profimediaimages

Iată ce mesaj a apărut pe contul Barcelonei, după ce Real Madrid a câștigat un nou trofeu al UEFA Champions League. Catalanii au trecut peste orice rivalitate și au avut o urare pentru adversara istorică.

Reclamă

Oficialii clubului din capitala Cataloniei nu au stat pe gânduri și au felicitat-o pe Real Madrid pentru victoria din finala cu Borussia Dortmund, scor 2-0, de pe stadionul Wembley.

Reclamă

Ce mesaj a apărut pe contul Barcelonei, după ce Real Madrid a câștigat Champions League

La scurt timp după ce Real Madrid a devenit campioana Europei, pe rețelele sociale ale clubului Barcelona a apărut mesajul:

Felicitări lui Real Madrid pentru câștigarea trofeului Ligii Campionilor

Postarea s-a viralizat și a adunat 10 milioane de vizualizări în primele 8 ore de la publicare.

Trebuie specificat că nu este prima dată când Barcelona își felicită marea rivală. Catalanii au reacționat la fel și după ce „galacticii” lui Carlo Ancelotti au devenit matematic campionii Spaniei.

Real Madrid a câștigat pentru a 15-a oară UEFA Champions League

Meciul de pe Wembley a început cu un moment de derută pentru organizatori. În secunda 18 a întâlnirii, pe teren a intrat un fan al Realului, care s-a dus la centrul terenului, încercând să facă un selfie cu Bellingham. Cum stewarzii au reacţionat cu întârziere, pe gazon a mai intrat un alt fan al Realului – sub privirile consternate ale antrenorului Edin Terzic, iar acestuia i s-a mai alăturat unul.

Stewarzii au intervenit, l-au împiedicat pe un al patrulea suporter să intre pe gazon şi intruşii au fost scoşi de pe teren, iar meciul s-a reluat după o întrerupere de două minute. Pe teren, Borussia a fost mai periculoasă în prima parte, având ocaziile de gol, iar Realul nu arătat nimic în ofensivă.

În minutul 14 Schlotterbeck a trimis o pasă lungă pentru Fullkrug, atacantul german a primit în careu, i-a pasat lui Brandt şi acesta a trimis puţin pe lângă bara din stânga portarului Courtois. În minutul 21, Hummels a trimis excelent pentru Adeyemi, jucătorul care are şi origini româneşti l-a depăşit pe Courtois, dar Dani Carvajal a rezolvat faza care devenise periculoasă pentru poarta madrilenilor.

După numai două minute, Fullkrug a primit la limita ofsaidului şi a trimis în bară, iar Adeyemi a mai avut o şansă de gol, dar Courtois a respins. Tot portarul madrilenilor a respins în corner şutul lui Sabitzer din minutul 41 şi la pauză s-a intrat fără gol marcat, 0-0.

În partea secundă Kroos l-a încercat pe Kobel din lovitură liberă, în minutul 49, iar Real a reuşit să deschidă scorul în minutul 74, când Kroos a executat un corner, iar Dani Carvajal a înscris cu o lovitură de cap. Bellingham putea închide conturile în minutul 77, însă Schlotterbeck a deviat în corner şutul englezului. Kobel a scos lovitura liberă a lui Kroos, în minutul 80, iar în minutul 81 a respins de la vinclu senzaţionalul şut al lui Camavinga. Real a dominat clar după marcarea golului, şi Kobel a respins lovitura de cap a lui Nacho (min. 82).

Borussia Dortmund – Real Madrid 0-2

Şi presiunea blanco a fost concretizată de Vinicius Junior, în minutul 83. Maatsen a greşit flagrant, trimiţând o pasă greşită, la adversar, a urmat o prelungire până la brazilianul care a stabilit scorul final, 2-0 pentru Real. Germanii au marcat în minutul 87, prin Fullkrug, dar atacantul Borussiei se afla în ofsaid şi totul s-a încheiat cu 2-0 pentru spanioli.

Madrilenii au câştigat al 15-lea trofeu al campionilor europeni, record absolut, iar Toni Kroos se desparte de activitatea competiţională cu un titlu de campion al Spaniei şi o Ligă a Campionilor. Carlo Ancelotti a ajuns la al cincilea trofeu Liga Campionilor cucerit în cariera de antrenor, trei dintre acestea fiind obţinute la cârma Realului.

BORUSSIA DORTMUND: Kobel – Ryerson, Hummels, Schlotterbeck, Maatsen – Jadon Sancho (Bynoe-Gittens 87), Emre Can – cpt (Malen 80), Brandt (Haller 80), Sabitzer, Adeyemi (Reus 72) – Fullkrug. ANTRENOR: Edin Terzic

REAL MADRID: Courtois – Dani Carvajal, Rudiger, Nacho – cpt, F. Mendy – Camavinga, Valverde, Kroos (Modric 85) – Rodrygo (Eder Militao 90+1), Bellingham (Joselu 85), Vinicius Junor (Lucas Vazquez 90+4). ANTRENOR: Carlo Ancelotti

Arbitri: Slavko Vincic – Tomaz Klancnik, Andraz Kovacic (toţi din Slovenia)

Reclamă
Recomandări
  • Cupa Mondială 2025 la tenis de masă e live în AntenaPLAY (14-20 aprilie)
  • Marele Premiu al Arabiei Saudite este live în AntenaPLAY, duminică, de la ora 20:00
  • Cine ia titlul în La Liga în acest sezon?



    *după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

    Citește și:
    22:56

    „Cascadorii râsului!” Louis Munteanu nu s-a ferit de cuvinte după FCSB – CFR Cluj 3-2: „Pierdem în halul ăsta”

    22:46

    „M-a șocat!” Dan Petrescu, la pământ după FCSB – CFR Cluj 3-2: „Nu am înțeles nimic”

    22:21

    „Nu a fost de vină” Gigi Becali a analizat „parada” lui Mihai Popescu din cu CFR 3-2. Ce i-a reproșat lui Târnovanu

    22:11

    Gigi Becali, verdict despre lupta pentru titlu după 3-2 cu CFR Cluj: „Nu ai cum să îl mai pierzi!”

    22:02

    Cum arată clasamentul Ligii 1 după FCSB – CFR Cluj 3-2! Victorie uriașă pentru campioana en-titre

    21:53

    FCSB – CFR Cluj 3-2! Roș-albaștrii, pas uriaș în lupta pentru titlu după un derby „de foc”

    1 Turcii anunță că Aaron Boupendza ar fi fost ucis! Cine urmează să fie arestats 2 „Nu pot să cred” Ianis Hagi i-a șocat pe scoțieni în Bilbao – Rangers 2-0: „De ce?”s 3 Jurgen Klopp ar accepta să îi ia locul lui Carlo Ancelotti la Real Madrid! Anunţul momentuluis 4 OUT de la Sepsi! Decizia luată de Laszlo Dioszegi după a 5-a înfrângere la rând a covăsnenilors 5 Echipa din Liga 1 care vrea să-l transfere pe Marius Ştefănescu. Cât cere Gigi Becali în schimbul luis 6 Petrolul şi-a prezentat noul antrenor principal. Revine în fotbalul românesc după 12 anis