Scandal cu suporteri arestați după PSG – Barcelona 2-3! Au făcut saluturi naziste, iar poliția i-a ridicat imediat
De Alex Ioniță
Publicat: 11.04.2024, 13:10
Scandal cu suporteri arestați după PSG – Barcelona 2-3. Prefectura Poliţiei Franceze a anunţat arestarea a doi suporteri ai clubului blaugrana, în urma difuzării unei înregistrări video în care se vede cum unii dintre ei fac saluturi naziste şi gesturi rasiste în timpul meciului PSG-Barça (2-3).
„În contextul meciului PSG-Barcelona, două arestări au fost efectuate de forţele de ordine mobilizate în cadrul operaţiunii: apologia crimei de război şi insultă publică rasistă”, a indicat Prefectura pe X (fostul Twitter).
Scandal cu suporteri arestați după PSG – Barcelona 2-3
Un mesaj al PP a fost postat ca reacţie la o înregistrare video postată pe reţelele de socializare miercuri seară, în timpul confruntării dintre cele două echipe. În videoclip, un fan al echipei Barça face în mod repetat un salut nazist în direcţia unei tribune rivale. Un altul mimează şi strigăte de maimuţe, printre alte insulte între suporterii fiecărei echipe, notează news.ro.
Aceste acţiuni amintesc de cele ale unor fani ai lui Juventus pe Parc des Princes în septembrie 2022, în timpul unui meci din grupe dintre cele două echipe (2-1). Doi fani italieni au fost condamnaţi în ianuarie 2023 pentru că au făcut salutul nazist şi au imitat o maimuţă la Parc. Ei au fost identificaţi după ce au fost postate imagini pe reţelele de socializare.
Miercuri, tribunele Barçei au fost pline la vizita pe Parc des Princes, cu 2.000 de fani catalani. Securitatea a fost întărită după ce au existat ameninţări de atac în timpul celor patru sferturi de finală ale competiţiei.
Situație incredibilă după PSG – Barcelona 2-3
Potrivit informațiilor oferite de elconfidencial.com, jucătorii și antrenorii de la PSG și Barcelona nu au mers la interviu din cauza unei „glume” rasiste, făcute de un om din foatbal la postul de televiziune Movistar+.
Cel care a transmis mesajul uluitor a fost Mono Burgos, fost secund al lui Diego Simeone. Înainte de startul partidei de la Paris, acesta a spus că Lamine Yamal va ajunge cerșetor, în situația în care nu va juca bine.
„Dacă nu joacă bine, va ajunge la semafor (n.r. cerșetor)”, a transmis fostul secund.
Fanii fotbalului au catalogat imediat remarca acestuia drept una rasistă, iar o parte din aceștia au cerut ca Burgos să nu mai fie chemat niciodată la o emisiune.
După finalul partidei, argentinianul de 54 de ani și-a cerut imediat scuze, având în vedere că scandalul său a zguduit o seară fantastică de UEFA Champions League.
„Știu că mulți telespectatori se așteptau să vorbim cu cei de la Barca. Dar ei, cât și cei de la PSG, ne-au spus că nu vor face asta, deoarece sunt extrem de nervoși din cauza unui comentariu făcut în platoul nostru. Astfel, nu vom mai lua niciun interviu. Ghinionul nostru. Îmi cer scuze.
N-a fost un comentariu menit să rănească pe cineva. E un lucru care se spune în fotbal. Dacă cineva s-a simțit ofensat, îmi cer scuze public. N-a fost intenția mea. În ziua de azi, trebuie să ții cont de orice atunci când faci glume”, a spus Burgos, conform sursei citate anterior.
- Scandal cu suporteri arestați după PSG – Barcelona 2-3
- Ce s-a întâmpat în timpul meciului de Champions League
- WTT Finals Fukuoka e live în AntenaPLAY, în perioada 20-24 noiembrie
- Cele mai tari meciuri din NBA şi NHL sunt live exclusiv în AntenaPLAY