Thibaut Courtois, intervenţii colosale în Liverpool – Real Madrid. Reflexe uluitoare în faţa lui Salah şi Mane
Publicat: 28.05.2022, 23:13.
Thibaut Courtois, intervenţii colosale în Liverpool – Real Madrid. Echipa lui Jurgen Klopp a asediat poarta celor de la Real Madrid în startul partidei. Salah şi Mane s-au lovit de zidul numit Thibaut Courtois.
Liverpool a început fulminant finala UEFA Champions League cu Real Madrid. Elevii lui Jurgen Klopp au ratat două ocazii uriaşe.
Thibaut Courtois, intervenţii colosale în Liverpool – Real Madrid
În minutul 16, Thibaut Courtois a avut o intervenţie uluitoare în faţa lui Salah. Alexander Arnold a pătruns pe partea dreaptă, iar Salah a reluat spectaculos din 6 metri. Belgianul din poarta echipei lui Carlo Ancelotti a avut o intervenţie formidabilă şi a blocat mingea cu un reflex uluitor. Peste numai un minut, Courtois a reţinut şi şutul lui Thiago.
Thibaut Courtois şi-a continuat recitalul şi în faţa lui Sadio Mane, care a tras din interiorul careului. Belgianul a respins şutul lui Mane în bară, iar scorul a rămas, în continuare, 0-0.
Thibaut Courtois, gata să dea gol din penalty lui Liverpool
Thibaut Courtois a anunţat, înaintea finalei Ligii Campionilor cu Liverpool, că nu ar refuza să bată un penalty dacă i se va cere acest lucru.
”Cu siguranță, nu aș fi unul dintre primii cinci executanți. Dar poate după aceea, dacă trebuie să execuți, trebuie să o faci. Nu mă tem. Este un moment pentru a străluci. Am câștigat un meci împotriva lui Atletico Madrid în Supercupă, acum doi ani, când am salvat un penalty, iar în acest sezon am parat trei penalty-uri în toate competițiile.
Când jucam la Chelsea, am înscris din penalty în pre-sezon, împotriva lui PSG, în 2015, iar împotriva lui Arsenal, în Community Shield în 2017, am ratat unul. Atunci, antrenorul lui Chelsea, Antonio Conte, m-a pus să execut pentru că știa că pot să trag bine, dar să fiu în acea poziție într-un moment important este diferit”, a declarat Thibaut Courtois, potrivit The Guardian.
Ce au declarat Jurgen Klopp și Carlo Ancelotti înaintea finalei Champions League
Managerul lui Liverpool a avut un răspuns surprinzător în momentul în care a fost întrebat cine este favorită în finala UEFA Champions League 2022. Klopp îi vede pe adversari cu prima șansă la ridicarea trofeului.
„Nu este uşor să răspund. Aţi văzut revenirile lui Real Madrid, o echipă care nu pierde niciodată în finală, aşa că aş spune Real, pentru experienţă. Vreau însă să fim la acelaşi nivel, să fim noi înşine. Iar dacă suntem la nivelul nostru maxim, atunci e foarte greu să joci împotriva noastră.
Trebuie să înveţi să câştigi, nimeni nu poate să te înveţe asta, eu am învăţat asta la greu, am pierdut multe finale la viaţa mea, însă din fericire pe ultimele noi le-am câştigat. Echipa aceasta însă a învăţat, băieţii fac o treabă uimitoare de câţiva ani”, a afirmat Klopp înaintea meciului de la Paris„, a declarat Jurgen Klopp la conferința de presă.
Carlo Ancelotti are amintiri nefericite împotriva lui Liverpool. În 2005 a fost pe banca lui AC Milan într-o finală epică, care a intrat în istoria fotbalului. Rossonerii au condus cu 3-0 la pauză, pe stadionul din Istanbul, dar nu au pus mâna pe trofeu. Gerrard (54), Smicer (56) și Alonso (60) au restabilit egalitatea. „Cormoranii” au împins meciul la lovituri de departajare, acolo unde Dudek a făcut minuni și a contribuit la un succes antologic.
„Am pierdut împotriva lui Liverpool în 2015 și, în mod ironic, aceasta a fost probabil cea mai bună performanță reușită de una dintre echipele mele într-o finală. Acum am avut timp să ne pregătim, suntem într-un moment bun, vom da tot ce putem. Vom vedea dacă este suficient pentru a câștiga jocul deoarece, uneori, în fotbal, se pot întâmpla lucruri care nu pot fi controlate.
Am ajuns în finală datorită calității noastre. Dacă nu ai asta, atunci nu ajungi într-o finală. Dar calitatea și talentul nu sunt suficiente. Trebuie să faci o echipă, să te asiguri că toți acceptă asta„, a precizat Carlo Ancelotti, potrivit uefa.com.
- Thibaut Courtois, intervenţii colosale în Liverpool – Real Madrid
- Bosnia – România (7 iunie, 21:45, Antena 1) şi România – Finlanda (11 iunie, 21:45, Antena 1)
- Marele Premiu din Qatar e în AntenaPLAY, în perioada 29 noiembrie - 1 decembrie
- Cele mai tari meciuri din NBA şi NHL sunt live exclusiv în AntenaPLAY