Marea surpriză la derby! Control anti-doping pentru şase jucători de la Dinamo şi FCSB. Cine sunt cei testaţi
De Antena Sport
Publicat: 10.02.2021, 18:58
UPDATE: Cei 6 jucători care au fost selectaţi pentru control anti-doping au fost aleşi la pauză. Conform Digi Sport, este vorba de Steliano Filip, Diego Fabbrini si Magaye Gueye, de la Dinamo, iar de la FCSB au fost aleşi Florinel Coman, Florin Tanase si Dragos Nedelcu.
Meciul dintre Dinamo şi FCSB, din optimile de finală ale Cupei României, a adus şi un moment neaşteptat.
Control anti-doping la derby-ul Dinamo-FCSB, din Cupa României
Agenţia Naţională Anti-Doping, din proprie iniţiativă, a dispus testarea a şase jucători, câte trei de la fiecare echipă, scrie Look Sport. Cei aleşi au fost decişi la pauză.
Fanii lui Dinamo au fost cei mai încântaţi de veste. Ei au cerut un astfel de control la derby-ul din campionat, din urmă cu o săptămână, aşa cum AS.ro a anunţat în exclusivitate.
Baza suspiciunilor o reprezintă revenirea lui Thomas Neubert la FCSB. Preparatorul fizic german a mai fost acuzat şi în timpul mandatului lui Laurenţiu Reghecampf, la FCSB.
„A venit cu o pregătire fizică cu care noi, românii, nu eram obişnuiţi. Noi eram obişnuiţi să facem ture. Dacă faci ture, devii bun la ture, nu la fotbal. Ne-am antrenat adversarii la nivelul fizic.
Sprinturile apar în fotbal, turele nu apar. Sunt experienţele lor din trecut, sunt unii care consideră şi acum că turele sunt bune. Eu încerc să învăţ chestii pentru a nu mă folosi de antrenamentele pe care le-am făcut eu”, a povestit Alexandru Bourceanu, pentru AS.ro.
- Dinamo-FCSB, derby-ul optimilor din Cupă
- Control anti-doping neaşteptat
- Panaitolikos - PAOK e duminică, de la ora 17:00, exclusiv în AntenaPLAY
- Cele mai tari meciuri din NBA şi NHL sunt live exclusiv în AntenaPLAY