Meciul Lille – Chelsea, din „optimile” Champions League, va fi transmis şi în Rusia! Vladimir Putin a semnat un decret prezidenţial chiar în timpul războiului din Ucraina

De Iulian Focșăneanu
Publicat: 15.03.2022, 9:00

Roman Abramovich și Vladimir Putin

Roman Abramovich este considerat un apropiat al lui Vladimir Putin

Profimediaimages

Putin a semnat un decret prezidenţial, astfel că partida din Franţa va putea fi urmărită pe un post TV naţional, anunţă dailymail.co.uk. Decizia a fost luată în condiţiile în care meciurile echipei patronate, în ultimii 18 ani, de Roman Abramovich, nu au mai fost transmise în Rusia. Premier League, EFL şi FA suspendaseră contractele.

Reclamă

Prezența lui Chelsea, în continuare, la televiziunea din Rusia, poate fi considerată jenantă de campionii Europei, care încearcă să se distanțeze de Abramovich. Va duce la noi întrebări primite de la UEFA„, anunţă jurnaliştii britanici, care nu văd cu ochi buni decizia luată de Vladimir Putin. Poate fi considerată chiar o răzbunare a preşedintelui Rusiei faţă de „albaştri”, care s-au dezis de oligarhul rus.

Reclamă

Vladimir Putin îi lasă pe ruşi să urmărească meciul Lille – Chelsea

Postul care transmite partida a fost înfiinţat la odinul lui Vladimir Putin, precizează sursa citată. Sponsorul principal este Gazprom, cel care a avut contract şi cu UEFA până luna trecută. Înţelegerea în valoare de aproximativ 40 de milioane de euro per sezon a fost reziliată unilateral de conducătorii forului continental.

Decizia a intrat deja în vigoare și acoperă toate acordurile existente, inclusiv UEFA Champions League, competițiile UEFA la echipele naționale și UEFA EURO 2024”, se arată într-un comunicat UEFA.

Chelsea este mare favorită la calificarea în turul următor al Ligii Campionilor. Pe Stamford Bridge, campioana Europei s-a impus cu 2-0. Havertz (8) şi Pulisic (63) au înscris golurile englezilor.

Ce a spus Thomas Tuchel despre partida Lille – Chelsea

Chelsea are mari probleme după declanşarea războiului din Ucraina. Considerat a fi un apropiat al lui Vladimir Putin, Roman Abramovich nu mai este patronul clubului Chelsea. A fost sancţionat dur de autorităţi şi nici măcar nu mai poate vinde pachetul majoritar de acţiuni. Spera să primească 3 miliarde de euro.

Londonezii au conturile blocate şi mai pot cheltui doar 20.000 de lire sterile în fiecare meci jucat departe de casă, indiferent de competiţie. Antrenorul lui Chelsea a avut un mesaj tranşant.

Ultimele informaţii primite de mine este că avem un avion şi că putem merge şi să ne întoarcem cu el. Dacă nu, vom merge cu trenul. Dacă nici aşa nu se poate, facem deplasarea cu autobuzul. În caz contrar, voi conduce chiar eu un microbuz cu şapte locuri. Orice s-a întâmpla, vom fi acolo! Suntem la un club imens, trebuie să avem speranţă şi să fim încrezători. Sper că se va vedea lumina de la capătul tunelului„, a spus Thomas Tuchel.

Câte zile mai are la dispoziție Roman Abramovich pentru a renunța la Chelsea

Presa din Anglia a anunțat că Roman Abramovich mai are la dispoziție doar 81 de zile pentru a renunța la Chelsea. În caz contrar, londonezii pot rămâne fără licență!

Miliardarul rus, considerat a fi un apropiat al lui Vladimir Putin, a fost sancţionat de guvernul Marii Britanii şi nu o mai poate vinde pe Chelsea. Acesta primise deja o primă ofertă şi îşi dorea să obţină 3 miliarde de euro în schimbul pachetului majoritar de acţiuni.

Astfel, după ce a aflat că nu mai poate vinde clubul, oligarhul rus este nevoit să renunțe la club. Acesta mai are la dispoziție 81 de zile. În caz contrar, gruparea de pe Stamford Bridge poate rămâne fără licență, anunță The Sun, care scrie că 31 mai este ziua decisivă pentru viitorul campioanei Europei.

De asemenea, londonezii au aflat că pot pierde și contractul cu Nike, compania care produce kit-urile echipei, scrie Daily Mail. Acest lucru se poate întâmpla la scurt timp după ce compania de telefonie mobilă Three, sponsorul principal de pe tricourile lui Chelsea, a suspendat contractul de 40 de milioane de lire sterline.

Reclamă
Recomandări

Cine ia titlul în La Liga în acest sezon?



*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Citește și:
0:44

„A fost ultimul meci cu Real în Liga Campionilor?” Răspunsul lui Carlo Ancelotti! Ce a spus de viitor

0:24

„O noapte istorică” Declan Rice, după ce Arsenal a eliminat-o pe Real Madrid: „Vrem trofeul”

0:00

Arsenal – PSG și Barcelona – Inter, în semifinalele Champions League! Dueluri „de foc” pentru marea finală

23:55 16 apr.

Real Madrid – Arsenal 1-2 și Inter – Bayern Munchen 2-2! Deţinătoarea trofeului, OUT din Ligă!

23:48 16 apr.

Lautaro Martinez a înscris în Inter – Bayern Munchen şi a atins o bornă impresionantă!

23:26 16 apr.

Harry Kane a deschis scorul în Inter – Bayern Munchen! Cifre uriaşe pentru starul englez

1 Alexandru Cicâldău a câştigat procesul! Suma uriaşă pe care o are de primit de la Konyaspors 2 Mirel Rădoi, reacţie furibundă după egalul cu FCSB: „Îmi iau sacoul şi mă duc în lojă. Nu aştept un punct”s 3 EXCLUSIVLovitură pentru Mirel Rădoi! Ştefan Baiaram forţează transferul de la Universitatea Craiovas 4 Ce a spus Cristi Chivu despre Dennis Man, după ce românul a atins de 4 ori mingea în meciul cu Fiorentinas 5 „Când? La încălzire?” Florin Tănase a făcut show după 0-0 cu Universitatea Craiova. A făcut praf arbitrajuls 6 Turcii anunță că Aaron Boupendza ar fi fost ucis! Cine urmează să fie arestats