Erling Haaland și-a dezvăluit marele secret! Incredibil care e mâncarea favorită a starului lui Manchester City: „Îl iubesc!”
De Cosmin Cioboată
Publicat: 20.09.2022, 21:58
Erling Haaland și-a dezvăluit marele secret când vine vorba de mâncare. Starul norvegian, care marchează pe bandă rulantă la Manchester City, iubește mâncarea tip fast-food, chiar dacă nu se poate bucura prea des de ea din cauza dietei stricte impuse la club.
Haaland a recunoscut că felul său de mâncare preferat este kebab-ul.
Erling Haaland și-a dezvăluit marele secret! Starul lui Manchester City este înnebunit după kebab
Super-atacantul de 22 de ani a explicat că, dacă ar avea voie, și-ar comanda mai des kebab simplu sau kebab-pizza, feluri de mâncare care fac furori în multe țări din Europa, inclusiv în România.
„Felul meu de mâncare preferat, de care însă nu am parte aproape niciodată, este kebab-ul, sau kebab-ul pizza. Îl iubesc, dar nu am parte de el aproape deloc”, a spus Erling Haaland, potrivit contului de Twitter de la Manchester City.
„Fără extra sos”, au glumit cei de la City pe seama lui Haaland.
Erling Haaland a stabilit un record fantastic în Premier League
Erling Haaland a stabilit un record fabulos în Premier League în ultima etapă. Atacantul norvegian, în vârstă de 22 de ani, a marcat din nou pentru campioana Angliei, în meciul cu Wolves, scor 3-0, și a ajuns la o bornă de senzație.
Haaland continuă să fie o „mașinărie de goluri” și după transferul de la Borussia Dortmund la Manchester City.
Erling Haaland a lovit din nou pentru formația lui Pep Guardiola. Starul norvegian a marcat golul al doilea al „cetățenilor” în victoria spectaculoasă cu 3-0 de pe terenul lui Wolves. Halaand a punctat în minutul 16, cu un șut de la marginea careului.
Haaland a ajuns la 14 goluri marcate în toate competițiile din acest sezon. Mai mult, starul de 22 de ani a bătut un record de senzație. Erling Haaland a devenit primul jucător din istoria Premier League care reușește să înscrie în primele sale 4 deplasări.
Internaționalul scandinav a punctat în duelurile cu West Ham, 0-2, Newcastle, 3-3, Aston Villa, 1-1, și Wolves, 0-3.
Erling Haaland, comparat de Pep Guardiola cu legendarul Johan Cruyff
Erling Haaland a fost comparat de Pep Guardiola cu Johan Cruyff la finalul meciului Manchester City – Borussia Dortmund, scor 2-1, în grupa G din UEFA Champions League. Starul norvegian de 22 de ani a marcat chiar împotriva fostei sale echipe.
Haaland a avut o nouă prestaţie de vis şi şi-a ajutat echipa să obţină o nouă victorie în Liga Campionilor.
VEZI AICI VIDEO CU GOLUL LUI HAALAND
Haaland a ajuns la 26 de goluri în numai 21 de meciuri jucate în Champions League. Are o medie de câte un gol înscris la fiecare 62 de minute!
„Am arătat, într-un final, cine suntem. Aşa trebuie să jucăm. Sunt mândru de ultimele 20-25 de minute. Noi am marcat două goluri minunate, dar al meu a fost cel mai tare, ca să fiu sincer! A fost o centrare frumoasă a lui Cancelo„, a declarat Erling Haaland.
Pep Guardiola a avut o reacţie magnifică după execuţia acrobatică a lui Haaland. L-a comparat cu o legendă a fotbalului mondial.
„Ce gol! Îmi amintesc că, în momentul în care eram la Barcelona, Cruyff a marcat un gol similar împotriva lui Atletico. Este frumos să-l avem aici (n.r. pe Haaland), este asemeni lui Johan„, a declarat managerul lui Manchester City, citat de dailymail.com.
- Erling Haaland și-a dezvăluit marele secret! Incredibil care e mâncarea favorită a starului lui City
- Finlanda – România e vineri pe Antena 1 şi AntenaPLAY, de la 21:45
- WTT Finals Fukuoka e live în AntenaPLAY, în perioada 20-24 noiembrie
- Cele mai tari meciuri din NBA şi NHL sunt live exclusiv în AntenaPLAY