Jurgen Klopp, mesaj savuros după conflictul dintre Pep Guardiola şi Darwin Nunez: „Nu am înţeles un cuvânt, dar îi iubesc!”

De Viviana Moraru
Publicat: 25.11.2023, 19:58

Jurgen Klopp, mesaj savuros după conflictul dintre Pep Guardiola şi Darwin Nunez

Jurgen Klopp, mesaj savuros după conflictul dintre Pep Guardiola şi Darwin Nunez

Darwin Nunez, în conflict cu Pep Guardiola/ Profimedia

Jurgen Klopp a transmis un mesaj savuros, după conflictul dintre Pep Guardiola şi Darwin Nunez. La finalul derby-ului dintre Manchester City şi Liverpool, atacantul „cormoranilor” şi managerul campioanei au avut un schimb de replici pe teren, şi au fost calmaţi cu greu. Klopp a declarat că, în mod surprinzător, nu a fost implicat.

Reclamă

Manchester City şi Liverpool au încheiat la egalitate, scor 1-1, derby-ul „de foc” din Premier League. Erling Haaland şi Trent Alexander Arnold au marcat în partidă.

Reclamă

Jurgen Klopp, mesaj savuros după conflictul dintre Pep Guardiola şi Darwin Nunez

Jurgen Klopp a intervenit pentru a-l calma pe Darwin Nunez. Managerul german al lui Liverpool a declarat că entuziasmul derby-ului şi-a spus cuvântul şi atacantul său nu s-a mai putut stăpâni.

Klopp a mai declarat că îl iubeşte atât pe Nunez, cât şi pe Guardiola, şi susţine că astfel de conflicte pot apărea la finalul unor dueluri încinse.

„Îi iubesc pe amândoi aşa că am încercat să-i calmez. Nu am fost deloc implicat, surprinzător. Nu sunt sigur că sunt persoana potrivită pentru a explica, pentru că nu ştiu 100% ce s-a întâmplat, nu am înţeles niciun cuvânt.

A fost emoţie. Pep a vrut să câştige, noi am vrut să câştigăm. Dar nimeni nu a câştigat şi evident, nimeni nu a fost fericit şi astfel de lucruri se pot întâmpla. Nu are legătură cu rivalitatea istorică dintre cluburi, nu cred că Darwin ştie ceva legat de asta”, a declarat Jurgen Klopp, conform dailymail.co.uk.

Despre schimbul de replici cu Darwin Nunez a oferit declaraţii şi Pep Guardiola. Managerul catalan a asigurat că nu s-a întâmplat nimic.

„Nimic nu s-a întâmplat. E mai puternic decât mine. Nimic nu s-a întâmplat. Nu este frustrare, sunt mulţumit”, a declarat şi Pep Guardiola.

Erling Haaland, record colosal după ce a marcat în Manchester City – Liverpool

Erling Haaland a stabilit un record colosal, după ce a marcat în remiza dintre Manchester City şi Liverpool, scor 1-1. Atacantul norvegian a ajuns la cifre fabuloase în tricoul „cetăţenilor”, graţie execuţiei din derby-ul cu „cormoranii”.

Erling Haaland a devenit jucătorul care a ajuns cel mai rapid la 50 de goluri marcate în Premier League. Atacantul lui Manchester City a avut nevoie de doar 48 de meciuri pentru a ajunge la această bornă spectaculoasă.

Erling Haaland a reuşit să deschidă scorul în derby-ul cu Liverpool în minutul 27. Atacantul lui Manchester City a punctat cu un şut din interiorul careului, din pasa lui Ake.

Haaland a doborât astfel recordul lui Andy Cole, cel care reuşise să ajungă la 50 de goluri marcate în Premier League, după 65 de meciuri bifate.

Reclamă
Recomandări

Cine ia titlul în La Liga în acest sezon?



*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Citește și:
9:00

„De nerecunoscut!” Spaniolii l-au taxat pe Lamine Yamal, după ce Barcelona a „tremurat” cu Dortmund

8:48

VIDEOGafă colosală înainte de Aston Villa – PSG! Jucătorii au rămas mască

8:41

VIDEOGestul nemaiîntâlnit făcut de Ousmane Dembele pe teren, la finalul meciului Aston Villa – PSG 3-2

8:36

Luis Enrique, reacție fermă după ce PSG s-a calificat cu emoții în semifinalele Champions League

8:00

Chestiunea motoarelor V10: mult zgomot pentru nimic

23:54 15 apr.

PSG şi Barcelona au tremurat, dar s-au calificat în semifinalele Champions League! Dramatism total în sferturi

1 Alexandru Cicâldău a câştigat procesul! Suma uriaşă pe care o are de primit de la Konyaspors 2 Mirel Rădoi, reacţie furibundă după egalul cu FCSB: „Îmi iau sacoul şi mă duc în lojă. Nu aştept un punct”s 3 EXCLUSIVLovitură pentru Mirel Rădoi! Ştefan Baiaram forţează transferul de la Universitatea Craiovas 4 „Când? La încălzire?” Florin Tănase a făcut show după 0-0 cu Universitatea Craiova. A făcut praf arbitrajuls 5 S-a decis viitorul lui Denis Alibec! Atacantul Farului va semna contractul: „Se va găsi o soluţie”s 6 Ce a spus Cristi Chivu despre Dennis Man, după ce românul a atins de 4 ori mingea în meciul cu Fiorentinas