Rusia a renunțat la „lupta” de la TAS! Și-a retras apelul făcut după ce echipa națională a fost exclusă din preliminariile Campionatului Mondial 2022

De Iulian Focșăneanu
Publicat: 5.04.2022, 20:08

Rusia și-a retras recursul de la TAS

Rusia și-a retras recursul de la TAS

Profimediaimages

Federaţia de Fotbal a Rusiei a luat o decizie surprinzătoare. Si-a retras, încă de pe 30 martie, recursul la decizia FIFA de a interzice participarea echipei naţionale în competiţiile internaţionale, acceptând, astfel, excluderea de la Campionatul Mondial 2022,. Anunțul tocmai a fost făcut de Tribunalul de Arbitraj Sportiv (TAS).

Reclamă

Procedura va fi închisă în scurt timp”, a precizat TAS, într-un comunicat de presă, potrivit news.ro.

Reclamă

Rusia și-a retras recursul de la TAS

Fotbalul rus a suferit un prim eşec la 18 martie, când instanţa sportivă a refuzat să suspende sancţiunile FIFA în aşteptarea unei decizii pe fond.

Însă federaţia din Rusia îşi menţine procedura împotriva UEFA, care a interzis cluburile şi echipele naţionale în competiţiile europene. RFU speră ca echipa feminină să participe la Euro-2022, competiţie programată, în această vară, în Anglia (6-31 iulie).

Deocamdată nu a fost stabilit un calendar procedural”, a menţionat TAS.

În plus, Tribunalul Sportiv a înregistrat un număr mare de noi proceduri împotriva sancţiunilor dictate de forurile internaţioanle după invadarea Ucrainei de către armata rusă.

Federaţiile ruse de patinaj, biatlon, canotaj, rugby şi gimnastică contestă, astfel, excluderea sportivilor lor din competiţiile internaţionale, conform TAS.

„Sbornaia”, sfert-finalistă a Cupei Mondiale 2018, organizată în Rusia, nu a putut să participe la play-off-ul de la sfârşitul lunii martie pentru turneul din Qatar (21 noiembrie-18 decembrie).

Polonia, care trebuia să evolueze în semifinale cu naţionala rusă, s-a calificat fără joc în finala barajului şi a obţinut apoi calificarea la turneul final, după ce a învins Suedia, cu scorul de 2-0.

Au fost trase la sorți grupele CM 2022

Tragerea la sorţi pentru turneul final al Cupei Mondiale din Qatar a avut loc la Doha Exhibition and Convention Center (DECC).

În Europa, două meciuri programate în iunie vor stabili ultima formaţie calificată. FIFA a amânat pentru luna iunie meciul Scoţia – Ucraina de pe traseul A al play-off-ului pentru Cupa Mondială din Qatar. Învingătoarea acestui joc va întâlni, tot în iunie, Ţara Galilor, iar învingătoarea va merge la turneul final.

Costa Rica, locul 4 în zona Concacaf, va participa la un baraj intercontinental în care va întâlni reprezentanta Oceaniei, Noua Zeelandă.

Peru, locul 5 în preliminariile sud-americane, va juca, în 13 sau 14 iunie, în Qatar, un meci de baraj pentru biletele la turneul final, cu câştigătoarea fazei a patra a preliminariilor asiatice, o partidă ce va opune, la 7 iunie, la Doha, Australia Emiratelor Arabe Unite.

Cupa Mondială din Qatar va avea loc în perioada 21 noiembrie – 18 decembrie.

Reclamă
Recomandări
  • Cupa Mondială 2025 la tenis de masă e live în AntenaPLAY (14-20 aprilie)
  • Marele Premiu al Arabiei Saudite este live în AntenaPLAY, duminică, de la ora 20:00
  • Cine ia titlul în La Liga în acest sezon?



    *după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

    Citește și:
    13:22

    VIDEOAlex Mitriţă a semnat de faţă cu Mirel Rădoi! Imaginile care i-au surprins pe fanii Craiovei

    12:57

    Lovitură pentru Barcelona! Robert Lewandowski e OUT și poate rata duelul cu Real Madrid din finala Cupei

    12:42

    FCSB – CFR Cluj LIVE TEXT (20:00). Derby crucial în lupta pentru titlu, cu Istvan Kovacs la centru

    12:21

    Florin Prunea a răbufnit după ce a auzit că Tachtsidis a vorbit cu Elias Charalambous: „Bă, înainte de meci?”

    11:35

    VIDEOColorado Avalanche – Dallas Stars 5-1! Victorie categorică pentru campioana din 2022 în primul meci al seriei

    11:32

    Cum vrea să o bată Cristi Chivu pe Juventus. Nu mai acceptă paşi greşiţi: „Aş vrea să văd asta”

    1 Turcii anunță că Aaron Boupendza ar fi fost ucis! Cine urmează să fie arestats 2 Jurgen Klopp ar accepta să îi ia locul lui Carlo Ancelotti la Real Madrid! Anunţul momentuluis 3 „Nu pot să cred” Ianis Hagi i-a șocat pe scoțieni în Bilbao – Rangers 2-0: „De ce?”s 4 Ce a spus Cristi Chivu despre Dennis Man, după ce românul a atins de 4 ori mingea în meciul cu Fiorentinas 5 OUT de la Sepsi! Decizia luată de Laszlo Dioszegi după a 5-a înfrângere la rând a covăsnenilors 6 Mirel Rădoi, reacţie furibundă după egalul cu FCSB: „Îmi iau sacoul şi mă duc în lojă. Nu aştept un punct”s