Şoc în Premier League! Un fotbalist a fost arestat pentru pedofilie. „Sunt suspiciuni de abuz contra minorilor”
Publicat: 20.07.2021, 9:49.
Update 10.22: Everton este clubul de care aparţine fotbalistul anchetat pentru de pedofilie. Din motive legale, numele acestuia nu a fost făcut public.
Ştirea iniţială
Şoc în Premier League! Un fotbalist căsătorit, în vârstă de 31 de ani, a fost arestat vineri pentru că ar fi întreţinut relaţii sexuale cu minori, scrie Daily Mail.
Şoc în Premier League! Un fotbalist a fost arestat pentru pedofilie
Numele fotbalistului nu a fost făcut public. El a fost reţinut vineri de poliţia din Manchester, dar nu a fost confirmată legătura cu una dintre echipele din oraş Manchester United şi Manchester City.
„Ofițerii au arestat un bărbat de 31 de ani, din cauza suspiciunilor de abuz asupra minorilor. Este reținut pe durata anchetei, pentru mai multe investigații”, se arată într-un comunicat emis de Greater Manchester Police.
Între timp, fotbalistul a fost eliberat pe cauţiune. El este suspendat de clubul la care este legitimat.
Fotbalistul a fost suspendat de clubul din Premier League
„Putem confirma că un fotbalist din prima echipă a fost suspendat pe durata investigațiilor. Clubul va continua să ajute autoritățile și nu vor mai exista alte declarații pe viitor”, au transmis reprezentanţii clubului.
Jurnaliştii britanici precizează că la începutul lunii au avut loc percheziţii acasă la fotbalist. „Mai multe obiecte ar fi fost confiscate de poliţişti. A fost interogat în legătură cu acuzaţii foarte serioase”, a spus o sursă a celor de la Daily Mail.
- Un fotbalist din Premier League, suspectat de pedofilie
- El a fost arestat vineri de poliţia din Manchester
- WTT Finals Fukuoka e live în AntenaPLAY, în perioada 20-24 noiembrie
- Cele mai tari meciuri din NBA şi NHL sunt live exclusiv în AntenaPLAY