David Popovici a cucerit medalia de aur în finala probei de 100 de metri liber de la Trofeul Settecolli de la Roma. El a doborât şi recordul competiţiei, având timpul 47.26. Precedentul record al competiţiei era 47.60. Finala a avut loc la ora 20:50 şi a putut fi urmărită de abonaţii AntenaPLAY în direct pe canalul TVR Sport din AntenaPLAY.
În prima probă a Trofeului Settecolli de la Roma, David Popovici a obţinut medalia de argint, la 50 de metri liber. Specialist în probele de 200 şi 100 metri liber, David Popovici şi-a bătut recordul personal în proba de 50 de metri liber, având timpul 21.82 în finală. Precedentul record naţional în proba de 50 de metri liber îi aparţinea tot lui, 21.83, şi data din 4 septembrie 2025. Brazilianul Guilherme Santos Caribe, pe care David Popovici îl va întâlni şi în finala de la 100 metri liber, a câştigat proba, cu timpul 21.46. Italianul Leonardo Deplano s-a clasat pe 3, cu 21.90.
David Popovici a luat aurul la 100 metri liber la Trofeul Settecolli de la Roma! A doborât recordul competiţiei
Update: David Popovici a cucerit medalia de aur la 100 de metri liber, la Trofeul Settecolli de la Roma! David Popovici a câştigat fără probleme, cu timpul 47.26, un nou record al competiţiei
Update 20:53: Începe finala la 100 de metri liber, în care îi ţinem pumnii lui David Popovici!
Fost recordmen mondial la 100 de metri liber, David Popovici e marele favorit al finalei acestei probe la Trofeul Settecolli de la Roma.
David Popovici s-a calificat în finala de la 100 metri liber cu cel mai bun timp: 47.72.
Campion mondial en-titre al probei, David Popovici se va duela în finala probei de la 100 m liber, programată la 20:50, cu britanicul Jack McMillan, italianul Carlos D’Ambrosio, brazilianul Guilherme Caribe Santos, croatul Jere Hribar, maghiarul Kristóf Milák, vicecampion european la 100 m liber în 2022, la Roma, când David a stabilit recordul mondial, și cu italienii Lorenzo Ballarati și Manuel Frigo.
- David Popovici, direct în istorie după prima apariţie de la Campionatele Europene de la Paris
- „Mă pot apropia de recordul mondial”. David Popovici, prima reacție după debutul magistral de la Europenele de la Paris
- „Performanţă uriaşă!” Francezii, daţi pe spate după debutul lui David Popovici la Europenele de la Paris
- David Popovici, în semifinalele probei de 100 m liber, la Europene. Prestație de senzație în serii
- Veste uriaşă pentru David Popovici chiar înainte de debutul la Campionatele Europene

































