Răzvan Burleanu, plecăciune în fața lui David Popovici: „Ar trebui să reprezinte o sursă de inspiraţie!”

De Alexandru Ivan
Publicat: 29.06.2022, 18:47

Răzvan Burleanu, la un eveniment

Răzvan Burleanu este preşedintele FRF

Răzvan Burleanu, la un eveniment /SPORT PICTURES

Răzvan Burleanu a reacționat după peformanțele uriașe obținute de David Popovici la Campionatul Mondial de Natație de la Budapesta. Președintele FRF a avut doar cuvinte de laudă pentru puștiul de 17 ani.

Reclamă

Răzvan Burleanu crede că sportul ar trebui să devină o prioritate strategică la nivel naţional şi că reuşitele lui David Popovici ar trebui să reprezinte o sursă de inspiraţie.

Reclamă

Răzvan Burleanu, plecăciune în fața lui David Popovici

“Avem un dezavantaj competitiv faţă de alte campionate chiar din regiune. Ca să produci performanţă sportivă ai nevoie de investiţii fie din partea statului, fie din partea mediului privat. Din păcate, atât timp cât sportul nu va deveni o prioritate strategică la nivel naţional, tot efortul va pica în continuare pe umerii cluburilor, pe umerii academiilor şi pe umerii federaţiilor sportive.

De aceea cred că acesta ar trebui să fie un prilej foarte bun în care să avem o asumare la nivel politic, la nivel naţional, în ceea ce priveşte prioritizarea sportului ca unul de importanţă strategică, acest lucru presupunând practic şi o finanţare. Pentru că ceea ce a reuşit să obţină David Popovici cred că ar trebui să reprezinte o sursă de inspiraţie pentru modul în care poţi să faci performanţă, dar şi pentru modul în care statul ar trebui să se implice mult mai mult în această zonă”, a spus Burleanu, miercuri, după o ședintă organizată de FRF, citat de news.ro.

David Popovici a câştigat recent două medalii de aur la Campionatele Mondiale de Nataţie pentru seniori de la Budapesta.

Înotătorul român de 17 ani a obținut locul 1 în proba de 200 de metri liber și în cea de 100 de metri liber.

David Popovici a egalat un record vechi de 49 de ani

Din 1973 nu mai reuşise să câştige cineva atât proba de 100 de metri, cât şi cea de 200 de metri, de la aceeaşi ediţie. Singurul înotător care a izbutit „dubla” este americanul Jim Montgomery. A stabilit recordul la Campionatul Mondial de la Belgrad, din urmă cu 49 de ani, primul din istorie.

Nici măcar starul Caeleb Dressel, câştigător la 100 de metri liber în 2017 şi 2019, nu a reuşit minunea. De fiecare dată a fost depăşit de chinezul Sun Yang, cel care a fost campion la 200 de metri liber. Popovici ar fi vrut să se lupte cu Dressel pentru titlul mondial de la 100 de metri liber. Totuşi, americanul care a câştigat 5 medalii de aur la Jocurile Olimpice de la Tokyo s-a retras chiar înaintea semifinalelor.

David Popovici a dezvăluit marele său vis

După ce a cucerit deja întreaga lume, David Popovici ţinteşte tot mai sus. Campionul nostru vrea să fie cel mai rapid din lume.

„Cel mai mare vis profesional a fost să devin cel mai bun din lume. Acum, este să devin cel mai rapid din istorie. Dacă se poate într-o probă, ar fi superb. În mai multe ar fi şi mai super. Un alt vis ar fi să inspir cât mai mulţi oameni şi să trăiască odată cu mine.

Nu aş putea spune cât ar dura să devin cel mai rapid din istorie. Sunt alţi campioni mondiali la Budapesta care au reuşit la 15 ani să o facă. Atât timp cât eşti pasionat şi îţi place ceea ce faci, poţi să o faci la orice vârstă!

Eu şi cu echipa mea avem filosofia de a nu atinge niciodată perfectul, dar a ne îndrepta tot timpul spre el. Ţinta mea este să devin în fiecare zi o versiune mai bună a mea. Mi-ar plăcea să fim în faţa absolut tuturor. Voi mai avea foarte multe competiţii!”, a spus David Popovici, la revenirea în România după Mondialul de Natație.

Reclamă
Recomandări

Cine va câştiga meciul Qarabag - FCSB?



*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Citește și:
16:58

Joyskim Dawa, mesaj războinic înainte de Qarabag – FCSB: „Nu este un vis, este un obiectiv!”

16:54

VideoAntenaSport Update! Cele mai tari ştiri ale zilei de 22 ianuarie

16:51

„De ce dă patronul mereu primul 11?” Întrebarea care l-a lăsat mască pe Elias Charalambous, înainte de Qarabag – FCSB! Ce răspuns a oferit

16:33

Andrea Compagno a semnat cu un club de Liga Campionilor Asiei. Salariul uriaş pe care îl va încasa fostul atacant de la FCSB

16:26

Adevăratul motiv pentru care Dennis Man vrea să plece de la Parma! Italienii au aflat totul: „O mare pierdere!”

16:16

Gigi Becali a anunţat despărţirea de încă un jucător de la FCSB: „La revedere”

1 Un alt milionar român a devenit patron în Serie A! E oficial: „Suntem încântați să anunțăm achiziția”s 2 Recordul istoric stabilit de Novak Djokovic după calificarea în turul 3 de la Australian Open 2025. Victorie şi pentru Carlos Alcarazs 3 Ionuţ Nedelcearu, dorit de Dinamo! Andrei Nicolescu a confirmat interesul: „O oportunitate pentru noi!”s 4 EXCLUSIVVlad Chiricheş a plecat din cantonamentul FCSB. De când nu s-a mai antrenat fundaşul lui Elias Charalambouss 5 Dorinel Munteanu, dezvăluiri despre revenirea în Liga 1. Oferta pe care nu ar putea să o refuze: „Asta este principala condiție”s 6 Plecare de ultimă oră de la Universitatea Craiova. Anunţul făcut de oltenis

Cum își atrag zodiile sufletul pereche, potrivit astrelor. Care este arma lor secretă în iubire

4 zodii au o personalitate magnetică. Află dacă te numeri printre ele

Citește și