Chef Nicolai Tand va fi şef de galerie pentru Ianis Hagi şi Stanciu în drumul spre EURO! Le-a promis o masă dacă se califică la Campionatul European

De Antena Sport
Publicat: 17.11.2022, 21:40

Chef Nicolai Tand va fi fanul lui Ianis Hagi şi Stanciu

Chef Nicolai Tand va fi şef de galerie pentru Ianis Hagi şi Stanciu, dacă aceştia vor califica naţionala la EURO. El va da şi o masă pentru jucătorii lui Iordănescu şi se va ocupa personal de prepararea bunătăţilor. Până atunci, Chef Nicolai a adus din Israel reţeta sucesului.

Reclamă

Chef Tand a gatit pentru jucatorii nationalei conopidă la cuptor, cu sos pe bază de tahini. Condimentele le-a adus personal din Israel. În ţara adversarilor României din drumul spre EURO, legumele se consumă la greu.

Reclamă

Când plec în vacanţă, nu e dată să nu vin cu nişte condimente. Şi aici am un amestec de condimente pe care l-am cumpărat de la piaţa de acolo. Tahini este un condiment care se foloseşte tare mult la ei. Am rămas şocat că am fost la o masa în care am mâncat numai legume fără carne şi a fost senzaţional fiecare lucru. Uite, bade, condimentele mele pe care le-am adus eu în punga, din Israel, de la piaţă. Uite, bade, ce faine sunt”, a spus Chef Nicolai Tand.

Smântana, iaurtul şi lămâia nu trebuie să lipsească de pe masa fotbaliştilor. „Un sos în bucătărie e ca şi mingea între jucători, care-i leaga pe ei. Daca vrei ca un fotbalist să dea randament, trebuie să-i dai callitate, nu? E ca un fel de antricot, aşa, ca o bucată de carne. Ia uite ce frumos arată! Eu vreau sa zic doar Hai, România, dragilor! Doamne ajută„, a mai spus Nicolai Tand.

Reclamă
Recomandări

Cine ia titlul în La Liga în acest sezon?



*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Citește și:
23:52 21 apr.

Obiectivul neaşteptat anunţat de Mirel Rădoi! Dezvăluirea făcută după meciul cu Dinamo: „Ne uităm în spate”

23:45 21 apr.

Mihai Rotaru a anunţat ce trebuie să facă Universitatea Craiova pentru a câştiga titlul

23:36 21 apr.

„E o presiune imensă!” De ce nu vorbeşte Alexandru Mitriţă despre titlu. A spus-o după meciul cu Dinamo

23:28 21 apr.

Armand Duplantis şi Simone Biles, sportivii anului la Premiile Laureus

23:23 21 apr.

Ionuţ Negoiţă, după ce a fost surprins alături de acţionarii lui Dinamo: „La anul, cu achiziţii, vom putea mai mult”

23:21 21 apr.

Ştefan Baiaram s-a dezlănţuit după victoria cu Dinamo: „Nu le-a dat nicio şansă” + Ce spune despre lupta la titlu

1 Turcii anunță că Aaron Boupendza ar fi fost ucis! Cine urmează să fie arestats 2 „Nu pot să cred” Ianis Hagi i-a șocat pe scoțieni în Bilbao – Rangers 2-0: „De ce?”s 3 Jurgen Klopp ar accepta să îi ia locul lui Carlo Ancelotti la Real Madrid! Anunţul momentuluis 4 „Cascadorii râsului!” Louis Munteanu nu s-a ferit de cuvinte după FCSB – CFR Cluj 3-2: „Pierdem în halul ăsta”s 5 FotoUltimul român celebru văzut alături de Papa Francisc. Suveranul Pontif a murit la 88 de ani, în a doua zi de Paştes 6 FotoAroganţă pe mulţi bani a lui Gigi Becali! Ce a făcut după victoria cu CFR Cluj: „Am luat-o albastră”s