Jaqueline Cristian s-a întors acasă după performanța obținută la Australian Open. La „dublu” le-a eliminat pe Halep și Ruse: „A fost ceva special, o super experiență!”

De Iulian Focșăneanu
Publicat: 24.01.2022, 18:29

Jaqueline Cristian

Jaqueline Cristian a impresionat la Australian Open 2022

Profimediaimages

A reușit să dea o lovitură chiar și mai mare în proba de dublu, acolo unde a făcut pereche cu Andrea Petkovic. În primul tur le-a eliminat chiar pe Simona Halep și Gabriela Ruse. Au putut fi oprite abia în optimile de finală.

Reclamă

Jaqueline Cristian, extaziată după victoriile obținute la Australian Open

Sunt adormită, am dormit destul de puțin, dar mai pot. Sunt fericită că am ajuns acasă, cred că asta e adrenalina pe care o simt acum. Clar a fost ceva special, prima apariție la un Grand Slam, prima victorie… m-am bucurat super mult și îmi dă destul de multă încredere.

Reclamă

A fost o super experiență pentru mine, sincer. Inclusiv partea cu dublu m-a ajutat și mă ajută. A fost și distractiv oarecum, e relaxant să joci dublu cu Andrea Petkovic. Nu e genul care să pună presiune pe tine, să fie agitată.

E aiurea să joci cu românce prietene. Ne vedem toată ziua pe acolo… hai să ne eliminăm între noi, e aiurea. Oricum, a fost un meci foarte bun și mai mult ca un antrenament pentru simplu. Pe ideea asta am plecat cu dublul și uite că am ajuns în turul 3„, a declarat Jaqueline Cristian pentru AntenaSport.

Din păcate, România a rămas fără reprezentare la Australian Open. Simona Halep a pierdut cu Alize Cornet, iar Sorana Cîrstea a fost învinsă în set decisiv de Iga Swiatek.

Pentru românce a fost un turneu foarte bun. Dar la cum le cunosc eu pe fete (n.r. Simona Halep și Sorana Cîrstea), clar voiau să fie cât mai sus.

Nivelul Simonei a fost ridicat toată săptămâna… și al Soranei, că și ea a fost ‘super on fire’. E mai greu, fiind și primul turneu al anului, cred că trebuie să-ți dea foarte multă încredere chestia asta„, a spus Cristian.

Reclamă
Recomandări

Ce rezultat va fi la FCSB - Olympiacos?



*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

13:27

LIVE VIDEOAl Sadd – Al Hilal LIVE VIDEO în AntenaPLAY (ora 18:00). Meciul zilei în Liga Campionilor Asiei. Primele două meciuri se joacă ACUM

13:14

Cum arată Dream Team-ul Ligii 1! Valorează 32 de milioane de euro. FCSB dă 6 jucători

13:13

Jurnalistul din Namibia i-a răspuns dur lui Florentino Perez, după ce a fost criticat că nu l-a votat pe Vinicius la Balonul de Aur

12:58

Sebastian Gishamer va arbitra FCSB – Olympiacos! Roş-albaştrii, scoşi din sărite de austriac în 2022

12:23

Oklahoma City Thunder defilează în Conferinţa de Vest! Victorie categorică pe terenul lui Sacramento Kings

11:51

Colegul lui Radu Drăguşin a jucat 60 de minute cu glezna fracturată în meciul istoric cu Manchester City

1 FotoIanis Hagi a anunţat la ce club va juca din 2025! „Pentru asta trăiesc”s 2 VIDEOGeorge Russell, pole-position în Marele Premiu din Las Vegas! Max Verstappen, pe locul cinci în calificăris 3 FotoKosovarul Vedat Muriqi a fost eliminat după ce a fost surprins de VAR că i-a arătat semne obcene unui adversars 4 VIDEOBernadette Szocs, după una dintre victoriile carierei, la WTT Finals 2024: „Sper că voi face un rezultat mare aici”s 5 VIDEOCe a făcut Heung-Min Son când l-a văzut pe Radu Drăguşin la finalul meciului în care Tottenham a umilit-o pe Manchester Citys 6 UPDATEAlegeri prezidenţiale şi parlamentare 2024 în România. Rezultatele finale din primul tur al alegerilor prezidenţiale. Elena Lasconi şi Călin Georgescu în turul 2s

Cum ar putea să arate următorii 20 de ani pentru nativii din zodiac. Pluto în Vărsător își continuă călătoria transformatoare

Viața se schimbă pentru aceste două semne zodiacale în ziua de 25 noiembrie 2024. Află dacă te numeri printre ele

Citește și