Româncele și-au aflat adversarele la Australian Open! Pe cine vor înfrunta în primul tur

De Viviana Moraru
Publicat: 12.01.2023, 8:27

Sorana Cîrstea, într-un mec

Româncele şi-au aflat adversarele de la Australian Open

Sorana Cîrstea, într-un meci / Profimedia Images

Româncele prezente pe tabloul principal de la Australian Open și-au aflat adversarele. Irina Begu, Sorana Cîrstea, Jaqueline Cristian, Ana Bogdan și Patricia Țig vor reprezenta țara noastră la primul Grand Slam al anului, turneu care se desfăşoară în perioada 16-29 ianuarie.

Reclamă

Simona Halep este marea absentă de pe tabloul principal de la Antipozi. „Simo” ratează primul Grand Slam al anului din cauza suspendarii pentru dopaj.

Reclamă

Româncele și-au aflat adversarele la Australian Open

Irina Begu, favorita numărul 27, se va duela în primul tur cu chinezoaica Saisai Zheng, sportivă de 28 de ani care nu a trecut până acum de primul tur de la Australian Open.

Sorana Cîrstea, ocupanta locului 43 se va duela în primul meci de la Antipozi cu Yulia Putintseva. Românca s-a mai duelat de cinci ori cu adversara din Kazakhstan, şi are bilanţ negativ, deoarece a pierdut trei dueluri.

Ana Bogdan, sportiva de pe locul 61, se va duela în primul meci cu Anna Bondar, în timp ce Jaqueline Cristian va avea un meci „de foc” cu Jessica Pegula, favorita numărul trei a competiţiei.

Ultima românca de pe tabloul principal de la Australian Open este Patricia Ţig. Sportiva de pe locul 790 WTA o va întâlni pe ocupanta poziţiei 23, Shuai Zhang.

Liderul mondial Iga Swiatek va evolua în runda inaugurală contra sportivei germane Jule Niemeier.

Naomi Osaka a anunțat că este însărcinată! Când va reveni pe teren fosta câștigătoare de Grand Slam

Naomi Osaka a anunțat că este însărcinată. Jucătoarea niponă a împărtășit vestea cea mare cu fanii ei chiar înainte de Australian Open 2023, turneu pe care l-a câștigat de două ori.

Naomi Osaka a precizat că va reveni în circuitul WTA abia în 2024. Sportiva din Japonia va lua pauză de la tenis și își va concentra energia pe viața de familie.

„Ultimii ani au fost cel puțin interesanți, dar am înțeles că cele mai grele momente din viață pot fi și cele mai amuzante. Aceste luni petrecute departe de teren mi-au oferit o nouă iubire și apreciere pentru jocul căruia m-am dedicat toată viața. Am realizat că viața este foarte scurtă și nu i-au momentele de la sine înțelese, fiecare zi este o binecuvântare și o aventură. Știu că viitorul îmi rezervă foarte multe lucruri.

Unul dintre ele este ca copilul meu să se uite la unul din meciurile mele și să spună cuiva: ‘aceea este mama mea’, haha. 2023 va fi un an plin de lecții pentru mine și sper să vă revăd la începutul următorului an, căci voi participa la Australian Open 2024. Vă iubesc infinit!

Nu cred că e un drum perfect pe care îl poți urma în viața, dar mereu am crezut că, dacă înaintezi cu intenții bune, îți vei găsi calea într-un sfârșit”, a transmis Naomi Osaka, pe Twitter.

Reclamă
Recomandări

Cine ia titlul în La Liga în acest sezon?



*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Citește și:
10:46

Echipa favorită să câştige Champions League, după stabilirea semifinalelor. Surpriza uriaşă anunţată de un supercomputer

10:30

„O minciună”. Mihai Stoica, o nouă replică acidă pentru Marius Şumudică. Ce i-a transmis antrenorului de la Rapid

10:09

„Mă doare sufletul”. Reacţie tulburătoare după moartea lui Aaron Boupendza. Calvarul prin care trecea fotbalistul

9:50

VIDEODani Carvajal şi Bukayo Saka, aproape de bătaie în Real Madrid – Arsenal. Ce nu s-a văzut la TV

9:29

Programul etapei a 7-a din play-off. Când se joacă derby-ul FCSB – Dinamo

8:58

Simone Inzaghi, după Inter – Bayern 2-2: „Am dat tot ce am avut”

1 Alexandru Cicâldău a câştigat procesul! Suma uriaşă pe care o are de primit de la Konyaspors 2 Turcii anunță că Aaron Boupendza ar fi fost ucis! Cine urmează să fie arestats 3 Mirel Rădoi, reacţie furibundă după egalul cu FCSB: „Îmi iau sacoul şi mă duc în lojă. Nu aştept un punct”s 4 EXCLUSIVLovitură pentru Mirel Rădoi! Ştefan Baiaram forţează transferul de la Universitatea Craiovas 5 Ce a spus Cristi Chivu despre Dennis Man, după ce românul a atins de 4 ori mingea în meciul cu Fiorentinas 6 „Când? La încălzire?” Florin Tănase a făcut show după 0-0 cu Universitatea Craiova. A făcut praf arbitrajuls