Cum poate ajunge Simona Halep la Jocurile Olimpice! S-ar putea „duela” cu alte nume mari din istoria tenisului
De Dan Roșu
Publicat: 6.03.2024, 9:23
Simona Halep visează la Jocurile Olimpice, dar drumul până la Paris poate fi unul lung pentru dubla câştigătoare de Grand Slam. Un lucru e cert, ea a scăpat de suspendarea care îi interzicea prezenţa la JO 2024 şi acum totul poate depinde de Simo.
Primul cerinţă pe care trebuie să o respecte Halep este să aibă o prezenţă în echipa României de Billie Jean Cup, şansa ei fiind partida cu Ucraina, de luna viitoare, pentru care sigur Horia Tecău va apela la serviciile ei.
Cum poate ajunge Simona Halep la Jocurile Olimpice
De-abia după partida cu Ucraina începe greul pentru Simo: ea poate ajunge la Paris graţie clasamentului sau printr-unul dintre cele două wild-carduri pe care organizatorii le oferă fostelor câştigătoare de Grand Slam care nu au parte de un clasament favorabil în acest moment. Totuşi primirii unui wild-card este ca jucătorii să fie totuşi în top 400.
Linia clasamentului se va trage pe 10 iunie, iar până atunci obictivul menţionat mai sus pare realizabil, ea având nevoie de în jur de 200 de puncte. Ea pe poate obţine doar cu un sfert de finală la Madrid sau Roma, turnee la care Simo e obişnuită cu astfel de performanţă.
Halep, în luptă cu nume „grele”
Halep nu este însă singura jucătoare aflată în această postură: Naomi Osaka (274 WTA), Emma Răducanu (339), Caroline Wozniacki (193), Angelique Kerber (556) sau Bianca Andreescu (154) sunt nume care pot primi, de asemenea, un wild-card, în cazul în care nu vor fi modificări semnificative în clasamentul lor.
Rămâne de văzut cât va conta pentru organizatori faptul că Simona a fost implicată într-un proces de dopaj. Pe de altă parte, aceştia ar putea ţine cont de peformanţele pe care le-a obţinut românca la RG, atât la senioare, cât şi la junioare.
Simona Halep poate ajunge la Jocurile Olimpice şi cu ajutorul clasamentului. Pentru asta, ea va avea nevoie de 700 de puncte, susţine eurosport.ro. În condiţii normale, Simo le-ar putea obţine, ţinând cont că urmează sezonul de zgură. Rămâne însă de văzut în ce formă se va afla după o absenţă atât de lungă.
Simona Halep, mesaj pentru români după ce a câştigat „meciul vieţii”
Simona Halep a transmis un mesaj pentru români, după ce a câştigat „meciul vieţii” şi a triumfat în procesul de dopaj. Românca şi-a exprimat recunoştinţa pentru toată susţinerea pe care a primit-o în perioada în care a fost suspendată. Acesta a transmis că abia aşteaptă să revină pe terenul de tenis, cu forţe proaspete.
„Astăzi se marchează un moment esenţial, după ce tribunalul şi-a pronunţat verdictul, afirmând poziţia mea şi aducând claritate în acest capitol:
1. Într-o hotărâre unanimă, tribunalul m-a înlăturat de orice abatere privind acuzaţiile de dopaj de sânge.
2. De asemenea, s-a stabilit în unanimitate că incidentul nefericit al testului pozitiv la Roxadustat a rezultat din contaminarea accidentală a suplimentului, ceea ce a condus la o sancţiune redusă de nouă luni.
3. În plus, tribunalul a solicitat ITIA să mă despăgubească cu 20.000 de franci elveţieni.
În mijlocul acestei călătorii provocatoare, credinţa mea neclintită în integritatea adevărului şi în principiile dreptăţii au fost farul meu. În ciuda faptului că m-am confruntat cu acuzaţii descurajatoare şi o opoziţie formidabilă, spiritul meu a rămas plin de susţinere, ancorat în convigerea mea neclintită de a fi un atlet curat.
Simona Halep: „Sunt nerăbdătoare să întorc această pagină!”
Această încercare a fost o dovadă a rezistenţei, iar triumful adevărului este o justificare dulce-amăruie care, deşi amânată, este extrem de îmbucurătoare.
Îmi exprim sincera recunoştinţă echipei mele juridice, a cărei credinţă fermă şi dăruire excepţională au fost esenţiale în navigarea prin aceste vremuri tulburi. În egală măsură, sponsorii mei, fanii fideli şi câţiva concurenţi lăudabili au fost pilonii mei de putere, oferind sprijin şi solidaritate neclintită.
Sprijinul copleşitor din partea atâtor români mi-a întărit şi hotărârea, permiţându-mi să susţin această cauză până la o concluzie pe bună dreptate şi onorabilă. Aştept cu nerăbdare, sunt nerăbdătoare să întorc această pagină şi să mă alătur turneului cu o vigoare reînnoită şi un spirit revigorat.
Cu dragoste și recunoștință, Simona”, a transmis Simona Halep, pa Instagram.
- Simona Halep poate primi wild-card la Jocurile Olimpice de la Paris
- Halep va reveni pe teren în luna aprilie
- WTT Finals Fukuoka e live în AntenaPLAY, în perioada 20-24 noiembrie
- Cele mai tari meciuri din NBA şi NHL sunt live exclusiv în AntenaPLAY