Închide meniul

”Dacă are nevoie de 10 milioane de euro, îi voi da imediat!" Ce face vedeta la un an de la gestul uriaş al lui Ion Ţiriac

Antena Sport Publicat: 25 iunie 2020, 11:16

”Dacă are nevoie de 10 milioane de euro, îi voi da imediat!" Ce face vedeta la un an de la gestul uriaş al lui Ion Ţiriac

Mediafax Foto / Alexandru Dobre via Hepta

Primele terenuri ale academiei ce se va întinde pe 48.000 de metri pătraţi vor fi inaugurate în această toamnă. Proiectul din Hochheim am Main va costa în jur de 20 de milioane de euro.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

Construcţia nu va avea doar cea mai mare sală din lume, dar şi un hotel de patru stele, restaurant, piscină, magazine şi muzeul Boris Becker.

"După doi ani în care am făcut aceste planuri, abia aşteptăm să se finalizeze lucrările academiei. Sunt mândru că îmi va purta numele", a spus Becker, citat de tennismagazin.de. 

Declarația lui Ion Țiriac pe care Becker nu o va uita niciodată

În ultimii ani, Becker, câștigătorul a 6 turnee de Grand Slam, a avut mari probleme financiare. Ion Țiriac, cel care a lucrat cu germanul, s-a oferit să îi dea 10 milioane de euro pentru a scăpa de datorii. Fostul mare campion a refuzat, dar nu va uita curând acest gest uriaș.

"Boris Becker face parte din viața mea. Dacă are nevoie de 10 milioane de euro, îi voi da imediat această sumă", spunea Ion Țiriac, cu un an în urmă, potrivit publicației germane Focus.

Reclamă
Reclamă
Înapoi la Homepage
Reclamă
Recomandări

În ce competiție europeană se va califica FCSB?

Vezi rezultatele

Loading ... Loading ...
Citește și:
Reclamă
0:08

Trent Alexander Arnold, primul assist la Real Madrid. Pasă superbă la golul lui Gonzalo Garcia

23:46 1 iul.

Cea mai mare surpriză de până acum de la Wimbledon. Coco Gauff, campioana de la Roland Garros, OUT din primul tur

23:24 1 iul.

Real Madrid, în sferturile Campionatului Mondial al Cluburilor. Gonzalo Garcia a decis meciul cu Juventus

23:19 1 iul.

Fostul fundaş al lui Dinamo, prezentat oficial la echipa lui Mircea Rednic: “A fost râvnit de multe cluburi”

22:54 1 iul.

Sorana Cîrstea, anunţ despre retragerea din tenis după eliminarea din primul tur de la Wimbledon

22:31 1 iul.

Cristi Chivu şi-a băgat jucătorii în şedinţă, după declaraţiile explozive ale lui Lautaro Martinez. Tensiuni uriaşe la Inter

1 Cele mai tari transferuri din vara din 2025 | Florian Wirtz, transferat de Liverpool. Trent Alexander-Arnold, la Real Madrid 2 FotoDinamo și-a prezentat echipamentul pentru sezonul viitor! Imagini cu noul tricou al „câinilor” 3 FCSB – Utrecht 3-1! Campioana, doar victorii în cantonamentul din Olanda! Politic, primul gol pentru roș-albaștri 4 “Să-şi ia adio de la fotbal”. Gigi Becali, mesaj dur după accidentarea lui Darius Olaru. Ce i-a transmis căpitanului de la FCSB 5 “Nu am văzut atâta nesimțire” Laszlo Dioszegi atac uluitor la adresa lui Roland Niczuly! Portarul, trimis la Liga 3 6 “Cutremur” la Inter! Lautaro Martinez a răbufnit: “Cine nu vrea să rămână poate pleca!”
Citește și