Roger Federer, coşmar fără sfârşit! Elveţianul va suferi a treia operaţie la genunchiul drept. „Nu pot continua aşa!”
Publicat: 15.08.2021, 22:36.
Roger Federer a făcut anunţul pe contul său de Instagram. El va lipsi o perioadă îndelungată şi va rata în mod cert următorul turneu de la Grand Slam: US Open (30 august – 12 septembrie).
Roger Federer, coşmar fără sfârşit
„Salut, tuturor, sper că sunteţi bine. Nu a fost simplu după Wimbledon, am făcut multe verificări la genunchi cu doctorii. Nu pot continua aşa. Mi-au spus că dacă vreau să mă simt bine pe termen lung am nevoie de operaţie. Am decis să o fac.
Voi fi în cârje pentru multe săptămâni, apoi voi lipsi multe luni de pe teren. Va fi dificil, dar în acelaşi timp ştiu că este decizia corectă pentru că vreau să fiu sănătos, vreau să mai pot alerga mai târziu. De asemenea, vreau să-mi ofer o rază de speranţă că voi reveni în circuit cât de cât în formă.
Sunt realist, ştiu cât de dificil este la vârsta mea să faci încă o operaţie. (…) Sunt bine, vă mulţumesc pentru susţinere”, a transmis Roger Federer într-un mesaj video.
Roger Federer a jucat ultimul meci la Wimbledon
Ultimul meci al Federer a avut loc în sferturile de finală de la Wimbledon, când a fost învins surprinzător de polonezul Hubert Hurkacz: 3-6, 6-7, 0-6.
„Nu știu, chiar nu știu. Trebuie să mă regrupez. Scopul meu pentru anul trecut a fost să joc încă o dată la Wimbledon, ceea ce am reușit în acest an și m-a făcut foarte fericit. Voi vedea ce decizie voi lua. Normal că mi-ar plăcea să joc din nou aici, dar la o vârstă ca a mea nu știi niciodată”, a spus Federer la finalul acelui meci, lăsând impresia că nu va mai reveni la turneul londonez.
- Roger Federer are 40 de ani
- El a câştigat 20 de turnee de Grand Slam
- WTT Finals Fukuoka e live în AntenaPLAY, în perioada 20-24 noiembrie
- Cele mai tari meciuri din NBA şi NHL sunt live exclusiv în AntenaPLAY