Irina Begu, în turul 3 la Roland Garros 2022! Va întâlni jucătoarea care a reuşit marea surpriză cu Karolina Pliskova

De Antena Sport
Publicat: 26.05.2022, 15:14

Irina Begu, în timpul unui meci

Irina Begu, în turul 3 la Roland Garros 2022

Irina Begu, în timpul unui meci/ Profemediaimages

Irina Begu s-a calificat în turul 3 la Roland Garros 2022, unde o va întâlni pe Leolia Jeanjean, jucătoarea care a produs surpriza şi a eliminat-o pe favorita 8 a turneului, Karolina Pliskova.

Reclamă

Jucătoarea cehă, locul 8 WTA şi favorită 8 la al doilea grand slam al anului, a fost învinsă în minimum de seturi de favorita publicului, franţuzoaica Leolia Jeanjean, scor 6-2, 6-2.

Reclamă

Irina Begu a scăpat de descalificare la Roland Garros 2022

Irina Begu, locul 63 WTA, s-a calificat în turul al treilea al turneului de la Roland Garros, după ce a învins-o, cu scorul de 6-7 (3), 6-3, 6-4, pe rusoaica Ekaterina Alexandrova, locul 31 WTA şi cap de serie numărul 30, potrivit news.ro. Irina Begu a reuşit să revină de două ori în decisiv, de la 0-2 şi 2-4, impunându-se după două ore şi 35 de minute.

Irina Begu a scăpat de descalificare la Roland Garros 2022, după un moment nefericit ce a avut loc în setul decisiv, atunci când românca era condusă cu 2-0 de Ekaterina Alexandrova.

Din nefericire, Irina Begu a dat cu racheta de pământ, lângă scaun, şi racheta a sărit în tribună, în primul rând şi a atins un spectactor.

După mai multe minute în care arbitrul stat de vorbă cu supervizorul, cei doi au ajuns la concluzia că a fost vorba doar de o neglijenţă şi Irina Begu a scăpat doar cu un avertisment.

Cea mai bună performanţă a Irinei Begu la Roland Garros au fost optimile de finală din 2016, atunci când a fost învinsă de Shelby Rogers, după ce a trecut de Mattek, Vandeweghe şi Beck.

Irina Begu, în turul 3 la Roland Garros 2022

Irina Begu va întâlni o debutantă pe tabloul principal al unui Grand Slam, Leolia Jeanjean, care a beneficiat de o invitaţie din partea organizatorilor la al doilea turneu de Grand Slam al anului.

După înfrângerea suferită azi, Pliskova este a şasea jucătoare din Top 10 WTA care părăseşte turneul, după Maria Sakkari din Grecia (locul 3 WTA), Barbora Krejcikova din Cehia (locul 2 şi deţinătoarea trofeului), Anett Kontaveit din Estonia (locul 5), Ons Jabeur din Tunisia (locul 6) şi Garbine Muguruza din Spania (locul 10).

Simona Halep – Qinwen Zheng, în turul 2 de la Roland Garros 2022

Simona Halep se duelează cu Qinwen Zheng, în turul al doilea de la Roland Garros. Duelul e programat în jurul orei 16:00, ora României, şi poate fi urmărit LIVE pe www.as.ro.

Halep a mai întâlnit-o pe asiatica de 19 ani de pe locul 74 WTA o singură dată, la Melbourne Summer Set 1, la începutul anului. Simona s-a impus cu 6-3, 6-2, în semifinale şi a câştigat ulterior turneul, după o finală cu Kudermetova.

Reclamă
Recomandări

Cine ia titlul în La Liga în acest sezon?



*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Citește și:
12:28

Papa Francisc nu și-a ascuns niciodată iubirea față de fotbal: „Un antidot la subiectivism și egoism”

11:58

Echipa lui Cristi Chivu nu mai joacă luni! Meciul Parma – Juventus a fost amânat după moartea Papei Francisc

11:25

FotoUltimul român celebru văzut alături de Papa Francisc. Suveranul Pontif a murit la 88 de ani, în a doua zi de Paşte

11:04

„Ofensă la adresa fotbalului!” Cristi Balaj a răbufnit după FCSB – CFR Cluj 3-2: „Așa să îi ajute Dumnezeu”

10:56

Mihai Stoica, uimit de un jucător de la FCSB! Mesajul postat după FCSB – CFR 3-2

10:33

VIDEOOttawa Senators – Toronto Maple Laafs 2-6! Mitch Marner, 3 puncte în primul meci al seriei

1 Turcii anunță că Aaron Boupendza ar fi fost ucis! Cine urmează să fie arestats 2 „Nu pot să cred” Ianis Hagi i-a șocat pe scoțieni în Bilbao – Rangers 2-0: „De ce?”s 3 Jurgen Klopp ar accepta să îi ia locul lui Carlo Ancelotti la Real Madrid! Anunţul momentuluis 4 OUT de la Sepsi! Decizia luată de Laszlo Dioszegi după a 5-a înfrângere la rând a covăsnenilors 5 „Cascadorii râsului!” Louis Munteanu nu s-a ferit de cuvinte după FCSB – CFR Cluj 3-2: „Pierdem în halul ăsta”s 6 Echipa din Liga 1 care vrea să-l transfere pe Marius Ştefănescu. Cât cere Gigi Becali în schimbul luis