Serena Williams a născut pentru a doua oară! Mesajul postat de fosta campioană din tenis
De Alex Masgras
Publicat: 22.08.2023, 23:42
Serena Williams a născut pentru a doua oară! Fosta mare campioană americană a anunţat naşterea fetiţei sale, Adira River Ohanian, prin intermediul reţelelor sociale.
Fosta jucătoare de tenis Serena Williams, în vârstă de 41 de ani, câştigătoare a 23 de turnee de Grand Slam, a dat naştere celui de-al doilea său copil, o fetiţă care a primit numele Adira River Ohanian, potrivit news.ro.
Serena Williams a născut pentru a doua oară! Mesajul postat de fosta campioană din tenis
Williams şi soţul său, Alexis Ohanian, au anunţat în social media venireaa pe lume a fetiţei.
„Bun venit, îngerul meu frumos”, a scris Williams alături de un videoclip postat pe TikTok, care îi arată pe ea, pe Ohanian şi pe fiica lor Olympia, în vârstă de patru ani, îmbrăţişând-o pe nou-născută.
„Mă simt recunoscător. Serena Williams, mi-ai oferit un nou cadou de nedescris – eşti GMOAT (n.r. cea mai bună mamă din toate timpurile). Mulţumim staff-ului medical grozav care a avut grijă de soţia şi de fiica mea. Nu voi uita niciodată momentul în care am introdus-o pe Olympia Ohanian surioarei sale”, a scris şi Alexis Ohanian, pe Twitter.
Considerată de mulţi cea mai bună jucătoare din toate timpurile, Serena Williams a câştigat în cariera sa 23 de titluri de Grand Slam, fiind la un singur titlu distanţă de Margaret Court, cea care a cucerit 24 de trofee majore. În total, Serena Williams are 73 de titluri la simplu, fiind pe locul 5 all-time.
Simona Halep, OUT de la US Open 2023
Simona Halep, OUT de la US Open 2023. Deşi, iniţial, Halep a fost inclusă pe lista preliminară a participantelor la al patrulea turneu de Grand Slam al anului, românca nu va putea participa din cauza suspendării provizorie în scandalul de dopaj.
Românca nu a primit încă decizia tribunalului sportiv Sport Resolutions, aşa că organizatorii nu au putut-o include pe lista tenismenelor care primesc un wild card.
”Potrivit Regulamentului de Grand Slam, Simona Halep a fost retrasă automat de la US Open, din cauza suspendării temporare, în momentul tragerii la sorți pentru meciurile din calificări.
Taylor Townsend ajunge pe tabloul principal”, au anunţat organizatorii de la US Open. enus Williams, Caroline Wozniacki, Ashlyn Krueger, Robin Montgomery, Kayla Day, Clervie Ngounoue, Storm Hunter și Fiona Ferro sunt tenismenele care au primit un wild card din partea organizatorilor pentru US Open.
- Serena Williams a născut pentru a doua oară
- Fosta mare campioană din tenis are două fetiţe cu Alexis Ohanian
- Cupa Mondială 2025 la tenis de masă e live în AntenaPLAY (14-20 aprilie)
- Marele Premiu al Arabiei Saudite este live în AntenaPLAY, duminică, de la ora 20:00