Max strălucitor, Lando învingător. Analiza lui Adrian Georgescu după Marele Premiu al Braziliei

Publicat: 10 noiembrie 2025, 9:41 / Actualizat: 10 noiembrie 2025, 11:17

Comentarii
Max strălucitor, Lando învingător. Analiza lui Adrian Georgescu după Marele Premiu al Braziliei

Podiumul Marelui Premiu al Braziliei / Profimedia

În acest weekend, totul a mers strună pentru Lando Norris (McLaren). Englezul e dominat toate sesiunile, antrenamentul, calificările pentru sprint, sprintul, calificările cursei clasice și, cel mai important, pe aceasta din urmă.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

Aproape că nu a făcut nicio greșeală, cu excepția unui prim tur ezitant în Q3, în cursa clasică. Atunci a fost influențat, e adevărat, și de schimbarea bruscă de intensitate și de direcție a vântului. Lando a avut la Interlagos cu adevărat o evoluție de campion mondial.

”Max Sunday Special”

Dincolo de victoria liderului din clasament, am avut parte de un alt ”Max Sunday Special”, după cum spunea Martin Brundle în comentariul pentru Sky. Weekend-ul olandezului a fost diametral opus față de cel al lui Lando. Vineri, în singura sesiune de antrenamente, a încercat o setare extremă, cu apăsare redusă la sol. Ca urmare, au existat probleme de aderență. Puntea din spate a fost instabilă și abordarea curbelor lente a fost dificilă. Ca urmare, Max a realizat în respectiva sesiune cel de-al 17-lea timp. În calificările pentru sprint, lucrurile au arătat ceva mai bine, a obținut cel de-al șaselea timp, dar problemele nu au fost rezolvate. ”Am zero aderență”, s-a plâns Verstappen. În cursa de sprint, echipa a rulat teste de configurare pe monopostul lui Tsunoda, care a luat startul de pe linia boxelor.

”Zero aderență”

În timpul sprintului, în virajul al treilea, Norris a trecut cu roțile din stânga peste o baltă formată în căușul vibratoarelor și a aruncat toată apa pe traseu. Antonelli, care era al doilea, a receptat respectiva jerbă de apă în cască, dar nu sub roți. Piastri însă, care a tăiat un pic mai mult respectivul viraj, nu a avut același noroc, a derapat și a abandonat. La fel, Bortoleto și Colapinto. Însuși Verstappen a pierdut și el pentru o fracțiune de secundă aderența, dar a redresat la timp.

După un steag roșu și reluare, sprintul s-a materializat printr-un loc 4 pentru Max. Problema rămăsese însă aceeași – lipsa de aderență, la care se adăuga și glisarea excesivă. ”Echipa trebuie să găsească o soluție”, a spus Max.

Reclamă
Reclamă

Max a ieșit din Q1

Și echipa a găsit o soluție, dar a fost una proastă. Între sprint și calificările pentru cursa normală, Red Bull a încercat o nouă schimbare extremă de setare. Modificările au inclus revenirea la o specificație mai veche a podelei, de tipul celei utilizate de Tsunoda la sprint. Rezultatul a fost dezastruos. Pentru prima oară în cariera lui de F1, neincluzând aici și penalizările, Max Verstappen, a părăsit calificările în Q1. Max a realizat cel de-al 16-lea timp. A fost prima oară, din Marele Premiu al Japoniei din 2006, când ambele monoposturi Red Bull au părăsit competiția în Q1.

O decizie logică

Ca urmare, olandezul a luat o decizie logică, în contextul dat. A schimbat propulsorul, bateria și turbocompresorul, alegând să ia startul de la linia boxelor. Măsura are unele explicații. În

primul rând, Max a pierdut doar patru poziții, pe un traseu unde se poate depăși relativ ușor pe linia de start-sosire, căci DRS-ul oferă un avantaj pilotului din spate. În al doilea rând, va beneficia de un propulsor într-o stare mai bună la cursa din Las Vegas, unde puterea este un factor important. În al treilea rând, ieșirea din regulile de parc închis le-a permis celor de la Red Bull să mai încerce o setare pentru cursa de duminică.

Reclamă

Aceasta a fost una inspirată, permițându-i olandezului o nouă cursă memorabilă la Interlagos. Cu un ritm excepțional și o echipă care s-a adaptat la timp la toate ieșirile pe traseu ale mașinii de siguranță, inclusiv la o pană suferită pe dreapta-față, Max a înșirat depășiri, terminând pe ultima treaptă a posiumului. Singurul care a scăpat in extremis a fost Antonelli (Mercedes), care a cucerit în cele din urmă primul său loc secund din carieră.

Continuă căderea lui Piastri

Pentru Oscar Piastri (McLaren) a fost încă o cursă de coșmar. Abandonul din cursa de sprint a fost urmat de performanțe slabe în Q3, când a prins rafale de vânt la ambele tentative de realizare a tururilor rapide. În cursă, a avut parte de o decizie discutabilă a stewarzilor. La reluarea întrecerii, petrecută în turul al cincilea, un acroșaj al său cu Kimi Antonelli l-a avut ca victimă nevinovată pe Charles Leclerc (Ferrari). Ca urmare, monegascul, unul dintre piloții care în ultimele curse s-a autodepășit, a fost nevoit să abandoneze.

Piastri a primit cu această ocazie o penalizare de zece secunde nedreaptă (în opinia mea și nu numai). Acroșajul cu Antonelli a fost doar un incident de cursă, nu era necesară o penalizare. Dacă nu se poate stabili exact din filmări cine a avut întâietate în viraj, se vede totuși clar că italianul nu i-a lăsat loc suficient lui Piastri, deși avea spațiu suficient în dreapta sa.

Una peste alta, a fost weekend-ul lui Lando Norris (390 puncte), care și-a mărit avantajul față de Piastri de la un punct la 24. Pe locul al treilea, cu trei Mari Premii înaintea sfârșitului de sezon, este Max Verstappen, cu 341 puncte.

Înapoi la Homepage
Comentarii


Reclamă

Ştim toate echipele calificate la World Cup 2026. Cine va câştiga trofeul?

Vezi rezultatele

Loading ... Loading ...
Citește și:
16:36

“Astfel de drame se pot întâmpla doar la Inter”. Chivu, mesaj ironic pentru critici înainte de derby-ul cu Roma

16:35

„Mă rog la Dumnezeu să iasă din această situație” Ce i-a spus Boloni lui Lucescu în ultima discuție

16:35

Machester City, calificare la pas în semifinalele Cupei Angliei! Erling Haaland a îngenuncheat campioana Liverpool

16:28

Costel Gâlcă sună adunarea înaintea meciului cu U Cluj: „Trebuie să ne mobilizăm”

16:01

Cristi Chivu le-a luat apărarea jucătorilor de la Inter, după ce Italia a ratat World Cup 2026: “Asta contează cel mai mult”

15:53

În Formula 1, norocul trebuie să fie decisiv? Analiza lui Adrian Georgescu

1 EXCLUSIV“Zici că a venit Ceauşescu”. Scandal la spital, după decizia luată în urma infarcturilor lui Mircea Lucescu 2 O nouă plecare de la FCSB. Familia fotbalistului merge la Gigi Becali: “Trebuie să intervenim” 3 Mircea Lucescu l-a sunat pe fiul Răzvan şi a avut o cerinţă specială, după infarctul suferit 4 UPDATEToate detalii despre starea lui Mircea Lucescu, după infarctul suferit 5 EXCLUSIVPițurcă, după anunțul lui Miruță: „Buget de 15 milioane € și 30.000 de fani” Străinii interesați să investească la Steaua 6 Absenţe importante la Universitatea Craiova pentru meciul cu CFR Cluj
Citește și