Mircea Lucescu a fost prezent joi la Zurich pentru tragerea la sorți a barajului de calificare pentru Campionatul Mondial din 2026. Tehnicianul în vârstă de 80 de ani a fost însoțit de Mihai Stoichiță și de președintele FRF, Răzvan Burleanu.
„Il Luce” s-a întâlnit acolo și cu Franco Foda, selecționerul naționalei de fotbal din Kosovo. Aceștia pot întâlni România în finala barajului pentru turneul final de anul viitor.
Mircea Lucescu, replică fabuloasă pentru Franco Foda
Duelurile dintre România și Kosovo au fost tensionate, ultimul meci direct încheindu-se în biroul Comisiei de Disciplină a FIFA, care a dictat un succes la masa verde pentru tricolori.
Prezent la tragerea la sorți a barajului pentru Campionatul Mondial, Mircea Lucescu s-a întâlnit la Zurich cu Franco Foda, selecționerul naționalei din Kosovo.
Dacă România va trece de Turcia și Kosovo de Slovacia, am putea asista la un duel infernal cu o miză uriașă: calificarea la turneul final de anul viitor. Tehnicianul român nu a rămas dator și a avut o replică genială pentru omologul său.
„Foda mi-a urat succes și mi-a zis că ar vrea să ne calificăm și să jucăm în finală cu ei, cu Kosovo. I-am zis chiar așa: ‘sper ca de data aceasta să jucați până la final! Sau aveți de gând să ieșiți iarăși de pe teren?’. Nu mi-a zis nimic, doar s-a amuzat”, a spus Mircea Lucescu, potrivit golazo.ro.
- Eroul care a ales să nu tacă: spaniolul care a jucat doar trei minute la Mondial, dar inspiră o generație
- Vinicius şi-a făcut intervenţie estetică după Cupa Mondială. Cum arată acum, nici nu zici că mai e el
- „Eroul” Argentinei ia în calcul retragerea de la națională, după finala pierdută cu Spania. Anunț de ultim moment
- La Liga cere demisa lui Gianni Infantino de la şefia FIFA: „Distruge fotbalul! E un sistem bolnav”
- Zlatan Ibrahimovic l-a făcut praf pe Paredes, după gestul golănesc din finala Cupei Mondiale: „Îi dădeam un cap în gură”
































