Jeremy Doku nu a jucat în duelul dintre Belgia şi Iran, de la Cupa Mondială 2026, el fiind unul dintre jucătorii foarte importanţi ai „dracilor roşii”, de la care aşteptările sunt foarte mari în privinţa impactului.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

Fotbalistul de la Manchester City a fost în centrul unor discuţii intense, asta după ce a spus că vrea să meargă în Belgia în timpul turneului când soţia sa o să nască.

Motivul absenţei lui Jeremy Doku în duelul dintre Belgia şi Iran

Doku are probleme de sănătate după primul meci de la Cupa Mondială, în care Belgia a remizat, 1-1, cu Egipt, iar din această cauză nu a putut să-şi ajute colegii în partida contra celor din Iran. Jucătorul de la Manchester City a acuzat dificultăţi respiratorii şi chiar a fost surprins la antrenamentul de dinaintea meciului cum avea o stare nu tocmai bună, fiind fără vlagă.

Anturajul jucătorului a venit imediat cu lămuriri, mai ales că mulţi au vorbit despre posibilitatea ca fotbalist să fie absent pentru că a plecat din cantonament pentru a fi prezent la naşterea primului său copil, în Belgia, notează presa locală.

Acuzaţii dure adresate lui Jeremy Doku. Scandal cât casa cu jucătorul de la Manchester City

Situaţia prin care trece Jeremy Doku a pornit discuţii intense cu privire la „privilegiul” de care beneficiază fotbalistul pentru că este prezent la Cupa Mondială.

„Îmi spui că aceşti jucători au sacrificat totul pentru a ajunge la Cupa Mondială şi acum vrei să plece pentru a tăia un cord ombilical? Este foarte noroc că ai ajuns la Mondial. E un privilegiu incredibil, sute de fotbalişti ar face orice să fie în poziţia ta. Oportunitatea asta ar putea să nu mai fie pentru tine vreodată în viaţă. Vrei să arunci totul pe apa sâmbetei pentru a fi prezent la naşterea copilului tău?”, a spus jurnalistul France Pierron.