Alin Petrache cere sprijin pentru rugby, după Cupa Mondială: „Trebuie să solicităm condiții mai bune, finanțare mai decentă”
De Alex Masgras
Publicat: 11.10.2023, 12:54
Alin Petrache cere sprijin pentru rugby, după Cupa Mondială din Franţa. România încheiat turneul cu patru înfrângeri din patru partide, întregistrând şi cea mai drastică înfrângere din istorie, cu Scoţţia, scor 0-84.
Alin Petrache, preşedintele Federaţiei Române de Rugby, a susţinut o conferinţă de presă la care au participat şi selecţionerul Eugen Apjok şi câţiva dintre jucătorii României.
Alin Petrache cere sprijin pentru rugby, după Cupa Mondială
Petrache a încercat să explice contextul în care s-au produs înfrângerile României de la Cupa Mondială din Franţa, acolo unde am întâlnit adversari mult mai puternici, cu bugete mai mari şi condiţii de antrenament mult mai bune. Astfel, preşedintele FRR a cerut condiţii mai bune pentru rugby-ul românesc.
„Aș dori să înțelegem contextul în care aceste rezultate au fost obținute. E adevărat că uneori am avut momente în care am reușit să ne ridicăm la nivelul așteptărilor, iar alteori nu am avut. Înainte de a ne fi judecată performanța, trebuie să privim și condițiile în care noi am concurat.
Ne-am măsurat forțele cu cele mai mari echipe din lume, echipe care dispun de bugete mult mai mari și de condiții de antrenament de top. Cu toate acestea, am reușit să ne menținem ca una dintre cele mai bune echipe ale națiunii noastre românești și să concurăm în competiții elitiste.
Acest lucru nu e o coincidență, este rezultatul muncii asidue, pasiunii și eforturilor făcute de acest grup. În fața acestor adversități pe care le-am avut, vom decide ce acțiuni trebuie să luăm.
În primul rând, trebuie să recunoaștem și să valorizăm efortul fiecărui membru în parte al echipei. În al doilea rând, trebuie să solicităm condiții mai bune, finanțare mai decentă. Pentru a concura la cel mai înalt nivel, avem nevoie de resurse și de sprijin„, a declarat Alin Petrache, în cadrul unei conferinţe de presă.
Alin Petrache: „Vom continua să luptăm, să ne îmbunutățim și să aducem mândrie națiunii noastre”
Nu în ultimul rând, Alin Petrache le-a mulţumit fanilor pentru susţinerea „stejarilor” şi a promis că lupta pentru îmbunătăţirea rugby-ului din România va continua:
„Mai presus de toate, trebuie să ne amintim de ce iubim acest sport și de ce continuăm să luptăm pentru el.
Luptăm pentru pasiune, pentru onoare și luptăm cu mândrie pentru națiunea noastră. Chiar dacă bugetul și condițiile n-au fost și nu sunt ideale, spiritul și determinarea noastră ne pot duce mai departe. În încheiere, vreau să mulțumesc fiecărui suporter car ea fost alături de noi, care a crezut în noi, chiar și în cele mai dificile momente. Vom continua să luptăm, să ne îmbunutățim și să aducem mândrie națiunii noastre”, a mai spus preşedintele Federaţiei Române de Rugby.
Rezultatele României la Cupa Mondială de Rugby:
- Irlanda – România 82-8
- Africa de Sud – România 76-0
- Scoţia – România 84-0
- Tonga – România 45-25
- Alin Petrache a susţinut o conferinţă de presă
- România a pierdut toate cele patru partide de la Cupa Mondială de Rugby
- Panaitolikos - PAOK e duminică, de la ora 17:00, exclusiv în AntenaPLAY
- Cele mai tari meciuri din NBA şi NHL sunt live exclusiv în AntenaPLAY