Închide meniul

Unul dintre ucigașii tatălui lui Michael Jordan rămâne în închisoare. Urma să fie eliberat condiționat

Cătălin Oprișan Publicat: 29 decembrie 2021, 14:40

Comentarii
Unul dintre ucigașii tatălui lui Michael Jordan rămâne în închisoare. Urma să fie eliberat condiționat

Foto: Hepta

Larry M. Demery, unul dintre asasinii tatălui lui Michael Jordan, James, rămâne în închisoare, unde-și ispășește o condamnare pe viață, deși se luase în discuție eliberarea sa condiționată în august 2024. ”Posibila eliberare a fost amânată sine die”, a sunat comunicatul, vorbindu-se, totuși, de o posibilă reanalizare a cazului la finele lui 2023.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

În vara lui 1993, Michael Jordan, campion pentru a treia oară cu Chicago Bulls, încheie un sezon extrem de greu. Fusese acuzat că nu se implică în problemele socio-politice, că e dependent de jocurile de noroc… Decisese să intre în acea faimoasă ”grevă față de ziariști”, tată său, James, ieșise în față și se ocupase de ”protecție”. Îi fusese, mereu, sprijin, așa se petrecea și de această dată.

După ce a fost incinerat, familia i-a anunțat dispariția!

În dimineața lui 23 iulie 1993, James Jordan conducea ”Lexus”-ul dăruit de fiul său. Se întorcea de la înmormântarea unui apropiat. Puțin obosit, a decis să tragă pe dreapta, pentru a se odihni. Conform versiunii oficiale, Daniel Green și Larry Demery au fost cei care l-au asasinat, cu un foc de revolver, în timp ce tatăl vedetei NBA dormea, în mașină. Apoi i-au abandonat trupul la 30 de mile distanță. James Jordan a fost descoperit după mai bine de o săptămână, pe 3 august, dar era atât de desfigurat încât n-a putut fi recunoscut. Familia nu-i nunțase dispariția, așa că a fost incinerat. Abia pe 12 august s-a făcut anunțul iar Jordan Sr. a fost identificat pe baza amprentelor dentale.

Normal, cazul a cuprins tot teritoriul Statelor Unite. Cei doi au fost prinși câteva zile mai târziu. Sunaseră de 36 de ori de pe telefonul mobil al tatălui lui Michael, lăsaseră urme în mașină. Demery a început să-l acuze pe Green, cum că el ar fi fost autorul crimei. Acesta a venit cu versiunea proprie, lucrurile s-au complicat.

19 acte de indisciplină, în penitenciare, din 2001 până azi!!!

La trei săptămâni după slujba religioasă, Michael Jordan s-a închis în sânul familiei. Pe 6 octombrie a anunțat că se retrage din baschet, motivând acest lucru prin ”pierdearea dorinței de a juca”. Mulți au pus-o pe seama asasinării tatălui dar, în autobiografia publicată în 1998, Jordan avea să scrie că se gândise să plece de pe parchet chiar cu o vară înainte. Cei doi aveau să fie condamnați la închisoare pe viață. Ambii aveau 18 ani.

Reclamă
Reclamă

Larry M. Demery, care din 2001 până azi a avut 19 acte de indisciplină în penitenciar, urma să fie eliberat în august 2024, în baza unui acord de reintegrare școlară și vocațională în societate. Departamentul de Justiție din Carolina de Nord a anunțat însă anularea procesului de revizuire a sentinței, fără a face precizări suplimentare.

Înapoi la Homepage
Reclamă
Recomandări

Se va impune Dennis Man la PSV Eindhoven?
Loading ... Loading ...
Citește și:
Reclamă
0:33
Costel Gâlcă, nemulţumit după ce Rapid a egalat-o dramatic pe FCSB: “Nu am arătat bine, mă aşteptam la mai mult”
0:12
Mihai Lixandru, savuros după golul marcat cu Rapid: “Credeaţi că am uitat fotbalul?” Ce a spus despre gafa lui Ngezana
0:10
“Nu meritau niciun punct!” Florin Tănase, categoric după Rapid – FCSB 2-2: “Victorie scăpată printre degete”
0:04
Gigi Becali a făcut praf doi titulari de la FCSB, după remiza cu Rapid: “N-a contat. Am dat ordin să nu mai facă asta”
23:59 17 aug.
Gigi Becali l-a criticat pe Istvan Kovacs după Rapid – FCSB 2-2: “Aşa se joacă fotbalul?”
23:48 17 aug.
Elvir Koljic, în extaz după ce a marcat o “dublă” în Rapid – FCSB 2-2: “L-am prins pe picior greşit pe Târnovanu”
1 Mamadou Thiam a luat decizia finală, după ce Gigi Becali l-a pus pe lista de transferuri. Ce le-a spus şefilor de la U Cluj 2 Gafă uriaşă în Csikszereda – Universitatea Craiova! Stevanovic şi Silviu Lung Jr, protagoniştii autogolului sezonului 3 Cât valorează acum Andrea Compagno, pe care Becali l-a cedat pentru 120.000 de euro! Tocmai a reuşit o “dublă” 4 Ce s-a întâmplat cu Adrian Şut? Motivul pentru care nu e în lot pentru derby-ul Rapid – FCSB 5 Când va reveni pe teren Denis Alibec! Lovitură pentru FCSB 6 Marius Şumudică, şocat de decizia luată de şefii de la Rapid înaintea derby-ului cu FCSB: “Eu n-aş fi făcut asta niciodată”
Citește și