Ciclistul Fabio Jakobsen, scos din coma indusă! Primele veşti bune după accidentul groaznic în care a fost implicat

De Gal Dorin
Publicat: 7.08.2020, 17:16
Actualizat: 11.05.2021, 20:31

Accident Fabio Jakobsen

profimediaimages

Imagine după accidentul lui Fabio Jakobsen

„Pacientul este conştient, se conformează instrucţiunilor şi respiră singur”, a declarat purtătorul de cuvânt pentru spitalul în care Jakobsen este îngrijit conform Eurosport.

Reclamă

Fabio Jakobsen, împins peste barele de protecţie

Cu câţiva metri înaintea liniei de sosire în cadrul Turului Poloniei, Jakobsen a încercat să îl depăşească pe Dylan Groenewegen pentru a câştiga cursa.

Groenewegen, membru al echipei Jumbo-Visma, i-a blocat însă trecerea acestuia şi l-a împins cu cotul în exterior într-un moment în care ambii rulau cu o viteză de aproape 80 de kilometri pe oră.

Jakobsen a fost proiectat peste barele de protecţie şi s-a prăbuşit pe asfalt, fiind transportat la spital în stare critică şi introdus imediat în comă.

Porţiunea de drum unde s-a produs accidentul este de multă vreme ţinta criticilor care susţin că viteza de coborâre este mult prea mare pentru a fi sigură pentru ciclişti.

Reclamă
Recomandări

Care va fi finala UEFA Champions League?



*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Ultimele știri
19:25 Dan Şucu s-a întâlnit cu Marius Şumudică, la o zi după „revoluţia” anunţată la Rapid! Concluzia patronului giuleştenilor 19:17 FotoCât de frumoasă este şi cine este iubita milionarului care a fost timp de 8 ani amantul soţiei fratelui său 19:03 AS Roma – Bayer Leverkusen şi Marseille – Atalanta LIVE TEXT (22:00). Încep semifinalele Europa League şi Conference League 18:43 FotoLovitura uriaşă pe care a dat-o fiica cea mică a lui George Copos! Reacţia milionarului: „Este incredibil, e un fenomen!” 18:36 Alpine a anunţat o mutare importantă! Cine a fost adus pentru a salva sezonul francezilor 17:53 „Dacă faci iar tâmpenia asta…” Basarab Panduru îl avertizează pe Dan Şucu, după „revoluţia” anunţată la Rapid: „Asta e ţurcă” 17:45 Cristina Neagu, discurs războinic înaintea returului infernal cu Metz: „E nevoie de un meci perfect” 17:12 Siyabonga Ngezana a dezvăluit problemele cu care s-a confruntat când a ajuns la FCSB: „A fost primul şoc” 16:54 FotoIubita celui mai mare rival al lui Gigi Becali este de o frumuseţe răpitoare. Imagini rare cu femeia 16:40 VIDEOEduard Ionescu, Elena Zaharia şi Ioana Sîngeorzan, victorii pe linie la Saudi Smash 2024, în AntenaPLAY Vezi toate știrile

Calendarul fazelor lunii în mai 2024. Luna Plină pică în zodia Săgetător

5 zodii ale căror relații se confruntă cu o transformare semnificativă până la sfârșitul lunii mai 2024

Citește și