Eduard Novak se întoarce de la Jocurile Paralimpice cu o medalie de argint. „Poate să fie ultima mea competiţie”. Mesajul ministrului MTS
De Iulian Focșăneanu
Publicat: 3.09.2021, 15:35
Novak, a afirmat, vineri, după ce a concurat la Jocurile Paralimpice în ultima sa probă, la ciclism pe şosea (categorii C4 şi C5), că la competiţia din Japonia a demonstrat că mai are voinţă şi “un pic de forţă în picioare”.
Mesajul lui Eduard Novak după Jocurile Paralimpice de la Tokyo
“S-au terminat Jocurile Paralimpice. Patru competiţii şi o medalie de argint. Probabil putea să fie mult mai bine, putea să fie mult mai rău. Cred că este o realizare destul de importantă. Am reuşit să demonstrez că mai am un pic de forţă în picioare şi voinţă. Dar cred că mai mult este mesajul acela de a demonstra că dacă vrei într-adevăr, se poate.
Misiunea mea de a fi ministru şi sportiv a fost una foarte grea. Poate să fie ultima competiţie a mea, nu ştiu încă. Cred foarte mult în sportul românesc, cred că locul nostru este între cei mai buni. Îmi doresc ca în viitor din ce în ce mai mulţi copii să simtă acelaşi lucru, de a cştiga, de a fi cel mai bun din lume.
Avem soluţiile, avem posibilităţile, sper ca şi politic să fie totul în regulă şi să putem să continuăm munca cât mai bine. Îmi doresc să am un mandat de succes şi această strategie a sportului să fie implementată”, a spus Novak pe Facebook, citat de news.ro.
Eduard Novak a câştigat, la Tokyo, medalia de argint la urmărire individuală 4000 m. El a mai concurat la contratimp 1 km (locul 11), contratimp pe şosea (locul 8) şi, vineri, la ciclism pe şosea, probă pe care nu a reuşit să o ducă la capăt.
Novak mai are în palmares trei medalii la Jocurile Paralimpice, la ediţiile trecute ale competiţiei: aur în 2012, la Londra (ciclism – urmărire individuală, categoria C4), argint, în 2008, la Beijing (ciclism – contratimp, cat. LC2) şi la Londra, în 2012 (ciclism – contratimp, cat. C4).
- Eduard Novak, medalie de argint la Jocurile Paralimpice
- Mesajul ministrului după finalul competiţiei de la Tokyo
- Cupa Mondială 2025 la tenis de masă e live în AntenaPLAY (14-20 aprilie)
- Marele Premiu al Arabiei Saudite este live în AntenaPLAY, duminică, de la ora 20:00