Cel mai mare antrenor de handbal al secolului XX, ucrainean, a murit în Sala ”Rapid”, în plin meci!

Ihor Turcin a cucerit, ca antrenor, 13 Cupe ale Campionilor, două titluri mondiale și două olimpice

Ihor Evdokîmovîci Turcin se născuse în România ”Dodoloață”, la 1936, în Cetatea Albă. Se făscuse profesor de educație fizică, după ce aboslvise Institutul Pedagogic din Camenița Podoliei. Fusese repartizat la o Școală Sportivă din Kiev, în 1959. Venise aici cu gândul de a se ocupa de baschet, dar directorul i-a retezat-o, sec: ”Avem doar două catedre libere – handbal fete și tenis de masă băieți!” Ce era să facă? A ales-o pe prima, în ideea că semicercul părea mai aproape de ”gălușcă” decât de celuloid.

A adunat fetele – multe dintre ele nu văzuseră niciodată cum arată o minge de handbal – și s-a pus pe treabă. A fondat o echipă, a botezat-o ”Spartak Kiev”. A început să lucreze la un adevărat miracol: avea să câștige Campionatul Uniunii Sovietice de 20 de ori (1969-1988), precum și Cupa Campionilor Europeni de 13 ori (!!!), stabilind un record ce nu a fost atins niciodată! În 1976, Ihor Turcin avea să fie declarat cel mai bun antrenor din lume pe acest palier.

A antrenat pe Spartak Kiev trei decenii și jumătate!

Era numit tehnician și la echipa națională a Uniunii Sovietice, cu care cucerea medaliile de aur la Jocurile Olimpice din 1976 și 1980, pecum și două titluri monidale, în 1982 și 1986. Se căsătorea cu Zinaida Stolitenco, o jucătoare cu vreo 10 ani mai tânără, pe care o antrena. Logic, părinții nu prea au fost de acord… Natalia, fiica născută în 1971, a ales tot handbalul. Mihai, băiatul, a trecut pe baschet.

Începînd cu finalul anilor ’80, a început să acuze probleme la inimă, cu atacuri de cord. L-au dus în Norvegia, pentru bypass coronarian. Dar n-a putut sta deoparte de teren și, în semn de mulțumire, a pregătit și naționala nordică, vreme de opt luni.

Pe 7 noiembrie 1993, Turcin e la București, în Giulești, pentru meciul dintre Rapid și Spartak Kiev, echipă pe care o pregătește de aproape 35 de ani! Până la pauza jocului din Cupa EHF, lucrurile par ok. Atunci inima sa refuză să mai bată. E 12.15 când e întins pe o bancă din vestiar. Fetele sunt îngrozite. După 42 de minute de joc, când tabela arată 20-14 pentru giuleștence, deși nimănui nu-i stă mintea la asta, pleacă la drum vestea că cel mai mare tehnician al secolului trecut, a murit!!! Chiar acolo, la doi pași de teren! Ucrainencele tremură, plâng, nu se mai pot stăpâni, își acoperă fața cu mâinile. Partida nu se mai reia, va urma un meci de baraj… Pe bancă avea să stea Zinaida Turcina, soția, cea mai mare jucătoare de handbal a secolului XX.

Este înmormântat în cimitirul Berkovețke din Kiev. Din păcate, nici zona Odesei, cea în care s-au născut, nici Kievul unde odihnește, nu-s, astăzi, ocolite de tragedii…

Sursă: ”Sport Revolution”