Fuchse Berlin – Dinamo 38-29! „Dulăii”, o nouă înfrângere în deplasare în Liga Campionilor

De Alex Masgras
Publicat: 21.11.2024, 21:46

Fuchse Berlin - Dinamo

Fuchse Berlin - Dinamo / Profimedia

Dinamo a pierdut deplasarea de pe terenul celor de la Fuchse Berlin, scor 29-38. Campioana României a întrerupt astfel seria de două victorii la rând în cea mai importantă competiţie europeană.

Reclamă

În ciuda înfrângerii, Dinamo rămâne pe locul 4 în Grupa A, cu 10 puncte, pe loc de calificare în optimile de finală ale competiţiei.

Reclamă

Fuchse Berlin a învins-o pe Dinamo cu 38-29 în Liga Campionilor

Campioana Dinamo Bucureşti a fost învinsă joi, în deplasare, în grupa A din Liga Campionilor, de formaţia germană Fuchse Berlin, scor 38-29 (22-14), în etapa a VIII-a, notează news.ro.

Principalii marcatori ai partidei au fost Gidsel 7 goluri, Andersson 6, Freihofer 6, pentru Fuchse, respectiv Vujovic 6, Langaro 6, Rosta 6, Akimenko 5, pentru Dinamo.

În etapa a VIII-a a grupei A s-au mai jucat meciurile dintre Sporting CP – PSG 39-28, HC Pelister – Fredericia Handbold Klub 29-29 şi Veszprem HC – Orlen Wisla Plock 30-26.

În primele meciuri din grupa A, Dinamo a obţinut rezultatele: 37-28 cu Fredericia Handbold Klub, 38-26 cu Orlen Wisla Plock, scor 28-26, 34-25 cu HC Pelister, 24-36 cu Veszprem HC, 32-35 cu PSG, 33-29 cu Sporting CP şi 38-31 cu Fuchse Berlin.

După opt runde, campioana României are 10 puncte, pe locul 4.

Sporting şi PSG, următoarele adversare ale lui Dinamo în Liga Campionilor

Programul campioanei Dinamo în continuare este: Sporting – Dinamo (28 noiembrie), Dinamo – PSG (5 decembrie), Dinamo – Veszprem (12-13 februarie 2025), HC Pelister – Dinamo (19-20 februarie), Dinamo – Wisla Plock (26-27 februarie) şi Fredericia – Dinamo (5-6 martie).

Dinamo Bucureşti a revenit în competiţie, cu wild-card, după ce în 2024 a evoluat la Turneul Final 4 al European League (locul 4).

Primele două clasate se vor califica direct în sferturi, iar echipele de pe locurile 3-6 vor juca play-off eliminatoriu pentru celelalte locuri disponibile.

În 2024, trofeul a fost câştigat de FC Barcelona.

România – Olanda 26-41! Înfrângere drastică pentru tricolore înaintea Campionatului European

Naţionala de handbal feminin a României a fost învinsă la scor joi, la Randers, de reprezentativa Olandei, scor 41-26 (22-14), în primul meci de la Turneul Golden League, ultimul test înaintea participării la Campionatul European.

Tot joi se va juca şi partida dintre Danemarca – Norvegia. Sâmbătă, tricolorele vor juca cu Danemarca, iar duminică în compania Norvegiei.

Ulterior, o scurtă pregătire a naţionalei va mai avea loc la Oradea, între 25-27 noiembrie, după care se va pleca spre Debrecen, unde România va juca primele meciuri de la Campionatul European.

Turneul final are loc în Ungaria, Elveţia şi Austria, între 28 noiembrie – 15 decembrie. Tricolorele vor evolua în grupa B, după programul România – Cehia (29 noiembrie, ora 19.00), Muntenegru – România (1 decembrie, 19.00) şi Serbia – România (3 decembrie, 19.00).

Reclamă
Recomandări
  • Cupa Mondială 2025 la tenis de masă e live în AntenaPLAY (14-20 aprilie)
  • Marele Premiu al Arabiei Saudite este live în AntenaPLAY, duminică, de la ora 20:00
  • Cine ia titlul în La Liga în acest sezon?



    *după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

    Citește și:
    13:22

    VIDEOAlex Mitriţă a semnat de faţă cu Mirel Rădoi! Imaginile care i-au surprins pe fanii Craiovei

    12:57

    Lovitură pentru Barcelona! Robert Lewandowski e OUT și poate rata duelul cu Real Madrid din finala Cupei

    12:42

    FCSB – CFR Cluj LIVE TEXT (20:00). Derby crucial în lupta pentru titlu, cu Istvan Kovacs la centru

    12:21

    Florin Prunea a răbufnit după ce a auzit că Tachtsidis a vorbit cu Elias Charalambous: „Bă, înainte de meci?”

    11:35

    VIDEOColorado Avalanche – Dallas Stars 5-1! Victorie categorică pentru campioana din 2022 în primul meci al seriei

    11:32

    Cum vrea să o bată Cristi Chivu pe Juventus. Nu mai acceptă paşi greşiţi: „Aş vrea să văd asta”

    1 Turcii anunță că Aaron Boupendza ar fi fost ucis! Cine urmează să fie arestats 2 Jurgen Klopp ar accepta să îi ia locul lui Carlo Ancelotti la Real Madrid! Anunţul momentuluis 3 „Nu pot să cred” Ianis Hagi i-a șocat pe scoțieni în Bilbao – Rangers 2-0: „De ce?”s 4 Ce a spus Cristi Chivu despre Dennis Man, după ce românul a atins de 4 ori mingea în meciul cu Fiorentinas 5 OUT de la Sepsi! Decizia luată de Laszlo Dioszegi după a 5-a înfrângere la rând a covăsnenilors 6 Mirel Rădoi, reacţie furibundă după egalul cu FCSB: „Îmi iau sacoul şi mă duc în lojă. Nu aştept un punct”s