România şi-a aflat adversarele de la Campionatul Mondial de handbal feminin 2021. A dat din nou peste „coşmarul” de la EURO

De Iulian Focșăneanu
Publicat: 13.08.2021, 9:01

România şi-a aflat adversarele de la Campionatul Mondial de handbal feminin 2021

România şi-a aflat adversarele de la Campionatul Mondial de handbal feminin 2021

Profimediaimages

Tricolorele se vor duela, la Campionatul Mondial din acest an, cu reprezentativa Norvegiei şi cele care se vor clasa pe locurile 3 şi 4 în Campionatul Asiei, programat în luna septembrie. Căpitanul naţionalei, Cristina Neagu, nu va lua parte la CM, iar revenirea sa în circuitul reprezentativei va avea loc doar în 2022.

Reclamă

România şi-a aflat adversarele de la Campionatul Mondial de handbal feminin 2021

România a făcut parte din urna a doua valorică la tragerea la sorţi de joi, de la Castellón, în Spania, ţară care va găzdui turneul final între 2-19 decembrie. Va fi primul Campionat Mondial cu 32 de echipe, anunţă news.ro.

Reclamă

Echipele participante din Asia şi America vor fi stabilite în urma campionatelor continentale, programate între august-octombrie.

Campionatul Asiei va avea loc în Iordania, între 15 şi 25 septembrie, iar România va avea adversare în grupa C echipele de pe locurile 3 şi 4. Campioana mondială en-titre este Olanda.

Reprezentativa România a jucat împotriva Norvegiei atât la Campionatul European de anul trecut, cât şi la turneului preolimpic din luna martie. În ultimul meci al Grupei D de la Europeanu din Danemarca, tricolorele au fost egale cu nordicele la pauză și chiar au condus cu 17-16. Totuşi, cea mai titrată reprezentativă din Europa a fost de neoprit pe final. România a cedat cu 20-28.

Eşecul a fost cu repetiţie. În startul de la turneul preolimpic, România a fost învinsă cu 29-24 de Norvegia. Cristina Neagu a înscris 11 goluri, dar nordicele au obţinut victoria.

Reclamă
Recomandări

România, în grupă cu Norvegia la Campionatul Mondial 2021

Turneul final ia

  • Cupa Mondială 2025 la tenis de masă e live în AntenaPLAY (14-20 aprilie)
  • Marele Premiu al Arabiei Saudite este live în AntenaPLAY, duminică, de la ora 20:00
  • Cine ia titlul în La Liga în acest sezon?



    *după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

    Citește și:
    22:56 20 apr.

    „Cascadorii râsului!” Louis Munteanu nu s-a ferit de cuvinte după FCSB – CFR Cluj 3-2: „Pierdem în halul ăsta”

    22:46 20 apr.

    „M-a șocat!” Dan Petrescu, la pământ după FCSB – CFR Cluj 3-2: „Nu am înțeles nimic”

    22:21 20 apr.

    „Nu a fost de vină” Gigi Becali a analizat „parada” lui Mihai Popescu din cu CFR 3-2. Ce i-a reproșat lui Târnovanu

    22:11 20 apr.

    Gigi Becali, verdict despre lupta pentru titlu după 3-2 cu CFR Cluj: „Nu ai cum să îl mai pierzi!”

    22:02 20 apr.

    Cum arată clasamentul Ligii 1 după FCSB – CFR Cluj 3-2! Victorie uriașă pentru campioana en-titre

    21:53 20 apr.

    FCSB – CFR Cluj 3-2! Roș-albaștrii, pas uriaș în lupta pentru titlu după un derby „de foc”

    1 Turcii anunță că Aaron Boupendza ar fi fost ucis! Cine urmează să fie arestats 2 „Nu pot să cred” Ianis Hagi i-a șocat pe scoțieni în Bilbao – Rangers 2-0: „De ce?”s 3 Jurgen Klopp ar accepta să îi ia locul lui Carlo Ancelotti la Real Madrid! Anunţul momentuluis 4 OUT de la Sepsi! Decizia luată de Laszlo Dioszegi după a 5-a înfrângere la rând a covăsnenilors 5 Echipa din Liga 1 care vrea să-l transfere pe Marius Ştefănescu. Cât cere Gigi Becali în schimbul luis 6 Petrolul şi-a prezentat noul antrenor principal. Revine în fotbalul românesc după 12 anis