Închide meniul

Mihaela Cambei a revenit în ţară după cele 3 medalii cucerite la Campionatele Europene: “Am avut emoţii”

Alex Masgras Publicat: 14 aprilie 2025, 12:13

Comentarii
Mihaela Cambei a revenit în ţară după cele 3 medalii cucerite la Campionatele Europene: Am avut emoţii

Mihaela Cambei, la revenirea în ţară / Antena Sport

Mihaela Cambei, vicecampioană olimpică vara trecută la Paris, continuă şi în 2025 cucerirea medaliilor. Halterofila de 22 de ani s-a întors cu 3 medalii de aur de la Campionatele Europene de la Chişinău.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

Românca a concurat în proba de 49 de kg şi a s-a impus la stilul smuls, la aruncat şi la total. Aceasta a fost prima competiţie pentru Cambei după Jocurile Olimpice de la Paris.

Mihaela Cambei, după cele 3 medalii de aur cucerite la Campionatele Europene: “Următorul obiectiv este Campionatul Mondial”

Revenită în ţară, Mihaela Cambei a recunoscut că a avut emoţii şi a resimţit presiunea, după ce a devenit vicecampioană olimpică la Paris, dar şi pentru că a avut probleme la stilul smuls.

“Nu am mai concurat de foarte mult timp. S-au simţit puţin emoţiile, dar a fost bine. Sunt foarte bine, am avut emoţii puţin pentru că am avut unele dificultăţi la stilul smuls din cauza unor probleme tehnice, dar s-a terminat cu bine.

Mi-am adunat forţele, am avut emoţii pentru că nu am mai concurat de la Jocurile Olimpice. Am avut emoţii mai mult pentru rezultatul meu. Deja ne gândim prea departe, dar eu zic că da (n.r. la Jocurile Olimpice 2028). Următorul obiectiv este Campionatul Mondial.

Reclamă
Reclamă

(n.r. venirea la Dinamo) Înseamnă foarte mult pentru mine, este ca o familie pentru mine, sunt foarte primitori şi mă bucur că am adus medalii.

Da, se simte presiunea. La acest concurs chiar am simţit presiunea, pentru că oamenii au aşteptări. Eu trebuie să fiu în priză indiferent de competiţie.

Mă întreabă toată lumea cum sunt aşa mică şi reuşesc să ridic, dar am mai spus-o: “Esenţele tari se ţin în sticluţe mici”. Asta cred că e explicaţia.

Reclamă

Momentan da, în mai am înţeles că se vor schimba categoriile şi atunci o să văd dacă rămân şi 48, şi 53. Probabil că o să jonglez. Pentru Jocurile Olimpice, Mondiale, Europene”, a declarat Mihaela Cambei, la revenirea în ţară.

Mihaela Cambei a cucerit 3 medalii de aur la Campionatele Europene

Adriana Cosmina Pană și Ioana Miron au reuşit şi ele să îşi adjudece câte o medalie de bronz. Adriana Pană a concurat în aceeaşi probă ca şi Mihaela Cambei. Ea a ridicat 76 kilograme la smuls, cu care şi-a asigurat medalia de bronz. A ratat apoi la 78 de kilograme. În proba de 45 de kilograme, Ioana Miron a obţinut bronzul după ce a ridicat 71 de kilograme.

La smuls, Mihaela Cambei a intrat în competiţie după ce concurentele sale terminaseră deja proba.

Vicecampioana olimpică de la Paris a început concursul cu 85 de kilograme. A ratat primele două încercări, dar a reuşit-o pe a treia, asigurându-şi medalia de aur.

Şi în proba de aruncat Mihaela Cambei a intrat târziu în competiţie. A reuşit să ridice 97 kg în timp ce mai concura doar cu sârboaica Radmila Zagorac. Sârboaica a ratat ultima încercare de la 97 kg, lăsând-o singură în competiţie pe Cambei.

Românca a reuşit să ridice 100 kg şi, ulterior, 105 kg, egalându-şi recordul european. Mihaela Cambei, care a fost foarte aproape de aur la Jocurile Olimpice, este campioană europeană pentru a treia oară la rând la toate cele 3 probe: smuls, aruncat şi total. Cambei a mai reuşit să cucerească 3 medalii de aur şi la Europenele din 2023, de la Erevan (Armenia) şi Sofia (Bulgaria).

Înapoi la Homepage
Comentarii


Reclamă

O va ajuta Olimpiu Moruţan pe Rapid să ia titlul în Liga 1?
Loading ... Loading ...
Citește și:
20:01
LIVE TEXTPetrolul – Universitatea Craiova 0-0. Oltenii vor să revină pe primul loc
19:59
“Nu mi-aş fi dorit” Reacţia lui Edi Iordănescu după ce Olimpiu Moruţan a acceptat să vină la Rapid!
19:58
Transferul la FCSB e oficial. Mihai Stoica a anunţat “vestea bună”
19:31
Avertismentul primit de Ofri Arad după ce a acceptat să se transfere la FCSB: “O să afle, pe pielea lui”
19:16
1,2 milioane de euro pentru Karamoko. Ce a decis Dinamo
18:47
Brahim Díaz a rupt tăcerea, după ce a ratat lamentabil penalty-ul care putea aduce Cupa Africii în Maroc
1 Suma uriaşă câştigată de Gabriela Ruse după victoria senzaţională de la Australian Open 2026 2 Dinamo forţează un transfer de senzaţie. Anunţul lui Andrei Nicolescu: “Suntem pe o traiectorie bună” 3 UPDATELIVEBLOG Mercato 2026. Cele mai importante transferuri din iarnă. Pep Guardiola își cedează un jucător în La Liga 4 VIDEOUluitor! Brahim Diaz şi-a bătut joc de penalty-ul cu care Maroc putea câştiga Cupa Africii! Cum a ales să şuteze 5 Surpriză de proporţii: Giovanni Becali a anunţat transferul lui Olimpiu Moruţan: “98-99% e aranjat” 6 Gabriela Ruse, victorie mare la Australian Open! Primul succes românesc la AO 2026
Citește și