Închide meniul
Video

SuperPrieteni, de Gică Popescu! Momentul care i-a schimbat destinul lui Carles Puyol, legenda Barcelonei: “Mi-a zis asta un medic care habar n-avea de fotbal!”

Antena Sport Publicat: 10 iulie 2021, 10:59

Comentarii

Profimedia

Gică Popescu a mers pe stadionul unde, la rândul său, a fost legendă pentru a-i lua interviu lui Carles Puyol. SuperPrieteni, powered by Superbet, a ajuns pe Camp Nou, legendarul stadion al celor de la FC Barcelona.
Carels Puyol i-a povestit lui Gică Popescu cum a început fotbal. La început, a fost portar, însă un medic i-a cerut să schimbe postul.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

SuperPrieteni, de Gică Popescu! Puyol, despre momentul care i-a schimbat destinul

Am început să joc fotbal foarte târziu, într-o echipă. În satul natal, jucam cu fratele meu. Am Început ca portar. Fratele meu e mai mare decât mine cu doi ani şi jumătate, iar eu voiam să joc cu ei şi, normal, nu voia nimeni să fie portar şi atunci trebuia să fiu eu, fiindcă eram mai mic. Şi adevărul e că mă descurcam, jucam bine, îmi plăcea.

Terenul de La Pobla e doar pământ dur şi era cam nasol, m-am cam tăvălit, aşa cum am făcut în toată cariera mea şi am avut nişte probleme cu spatele. Am mers cu mama la medic şi mi-a zis că nu se putea să mai joc ca portar, fiindcă mă aruncam pe suprafaţa aia care era dură. Mi-a zis că trebuia să schimb postul. Mi-a zis asta un medic care habar n-avea de fotbal“, a spus Carles Puyol la SuperPrieteni, de Gică Popescu.

A fost o lecţie care ţi-a prins bine, nu? Adică n-ai mai fost portar şi ai intrat să joci pe teren“, l-a completat Popescu.

Până să ajungă pe postul pe care a făcut istorie, cel de fundaş, Puyol a fost şi vârf de atac.

Reclamă
Reclamă

Am jucat ca atacant şi apoi am încercat să joc într-o echipă de fotbal, în cadrul unei organizaţii să zic. Ne antrenam o dată pe zi şi asta la 15 ani“, a mai spus Carles Puyol.

SuperPrieteni, de Gică Popescu! “Baciul” i-a spus lui Puyol de ce a venit pe Camp Nou să facă interviu

Gică Popescu i-a spus lui Puyol de ce a ales ca interviul să se facă pe stadionul pe care cei doi au fost căpitani de echipă.

Gică Popescu: Am ales acest loc pentru interviu fiindcă eu, când în Barcelona şi vin pe teren, mă simt ca acasă. E ceva incredibil. Şi asta pentru că am jucat doar doi ani aici, la Barcelona. Îmi imaginez cum te simţi tu când vezi terenul ăsta. E ca a doua casă pentru tine, nu?

Reclamă

Carles Puyol:Da, este…

Gică Popescu: Sau e doar casa ta?

Puyol: Da, e casa mea! Aşa simt. Eu nu sunt din Bracelona, sunt dintr-o localitate mică, Pobla de Segur, dar am locuit mulţi ani în Barcelona. De la 17 ani, n-am mai plecat de aici şi e dificil să mă mut în alt oraş, fiindcă aici am totul: familia, prietenii. Am avut norocul de a putea juca aproape 20 de ani la Barcelona, patru ani la categoriile inferioare şi 15 ani la prima echipă. Am fost extrem de norocos.

Înapoi la Homepage
Reclamă

Cine va câştiga titlul la piloţi în Formula 1, în 2026?

Vezi rezultatele

Loading ... Loading ...
Citește și:
16:54
Universitatea Craiova – Metaloglobus 2-1. Oltenii încheie sezonul regular pe primul loc
16:54
Jucător și antrenor român, aflați într-o țară atacată de Iran în războiul cu SUA și Israel: “Au fost bubuituri”
16:46
Conducerea U Cluj s-a lămurit! Andrei Coubiș, transferat definitiv de „șepcile roșii”. Cât a costat mutarea
16:31
Statistică uluitoare! FC Botoșani, peste Manchester City. Clasamentul în care echipa lui Leo Grozavu impresionează
16:26
Conducerea și antrenorul i-au confirmat plecarea de la Dinamo, dar el neagă tot: “Nu am semnat niciun contract”
16:10
Elias Charalambous a anunțat o altă absență în lotul FCSB, pentru meciul de la Arad: „Nu va merge cu noi”
1 Cum mai poate prinde FCSB play-off-ul, după ce U Cluj a învins-o pe Oțelul. Șanse tot mai mici pentru campioană 2 Un nou blat în fotbalul românesc, dezvăluit de Sabin Ilie: “Multă lume implicată. Schimbau mii de euro” 3 Reacţia “U” Cluj după ce CCA a delegat la meciul cu Oțelul o rudă a unui oficial de la FCSB 4 Ce salariu avea Gabi Matei în Liga a 3-a. Fotbalistul pe care Gigi Becali a dat 600.000 de euro juca acum pe nimic 5 „Mai bun decât ne așteptam”. Andrei Nicolescu a anunțat când poate debuta George Pușcaș la Dinamo 6 De Rossi, despre Cristi Chivu după eliminarea din Ligă: “Acum pare un fraier”
Citește și