Are 23 de ani, o avere de 8 milioane de euro, dar se plânge că nu are bani să-şi cumpere apartament! Motivul incredibil invocat de milionar

De Antena Sport
Publicat: 18.03.2021, 7:34

Andrey Rublev (23 de ani) este considerat unul dintre cei mai promiţători jucători de tenis. A câştigat deja 8 milioane de euro din tenis de-a lungul carierei. Chiar şi aşa, Andrey Rublev spune că nu are bani să cumpere nici măcar un apartament. 

Reclamă

În 2020 am continuat să plătesc salariile staff-ului meu deși nu am jucat deloc timp de 5 luni din cauza pandemiei de coronavirus.

Din fericire, nu a fost nevoie să dau bani și pe biletele de avion. Eu tot continui să câștig meciuri, dar tenisul e un sport foarte scump”, s-a plâns Rublev în fața ziariștilor.

Andrey Rublev, nemulţumit de modul în care se face clasamentul ATP

Andrey Rublev a criticat şi modul prin care se calculează clasamentul ATP. Rusul spune că ar fi trebuit să fie în acest moment pe locul 4 ATP. Modul de calcul al punctelor a fost schimbat în august 2020 şi este valabil un an de zile. 

Dacă s-ar fi menținut sistemul clasic, acum eram pe locul 4 în clasamentul ATP. Cum sună mai bine, locul 4 sau locul 8?. Cu actuala formulă, e clar că e mult mai dificil să fiu în frunte!”, a fost reacția lui Rublev. 

Reclamă
Recomandări

Cine ia titlul în La Liga în acest sezon?



*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Citește și:
23:41

„FCSB e Steaua şi cu asta basta!” Intervenţie în forţă în scandalul dintre campioană şi echipa Armatei

22:48

„Dorinel nu a fost la prima repriză!” Mircea Rednic, ironii la adresa adversarului după UTA-Sepsi 1-1

22:30

LIVE VIDEOSporting – Moreirense LIVE VIDEO 2-0. Programul etapei cu numărul 30 din Liga Portugal

22:26

„Să ne trezim la realitate!” Dorinel Munteanu sună adunarea după egalul cu UTA. Ce obiectiv are la Sepsi

21:29

VideoNicolae Stanciu şi Andrei Burcă petrec Paştele departe de familie! Nu ratează însă bucatele tradiţionale

21:04

Lando Norris, cel mai rapid din a doua sesiune de antrenamente a Marelui Premiu al Arabiei Saudite! FP3, sâmbătă, la 16:30

1 Turcii anunță că Aaron Boupendza ar fi fost ucis! Cine urmează să fie arestats 2 Alexandru Cicâldău a câştigat procesul! Suma uriaşă pe care o are de primit de la Konyaspors 3 Jurgen Klopp ar accepta să îi ia locul lui Carlo Ancelotti la Real Madrid! Anunţul momentuluis 4 Răzvan Lucescu semnează cu noua echipă! Anunţul momentului despre antrenorul româns 5 Ce a spus Cristi Chivu despre Dennis Man, după ce românul a atins de 4 ori mingea în meciul cu Fiorentinas 6 Mirel Rădoi, reacţie furibundă după egalul cu FCSB: „Îmi iau sacoul şi mă duc în lojă. Nu aştept un punct”s