Ce a păţit Marina Ovsyannikova după ce a intrat cu o pancartă anti-război, în direct, la o televiziune din Rusia

Publicat: 15.03.2022, 15:05.

Marina Ovsyannikova

Ce se întâmplă cu Marina Ovsyannikova după ce a protestat împotriva războiului

Profimediaimages

Imaginile au făcut imediat înconjurul lumii, iar primele informaţii au fost că femeia a fost arestată şi că riscă între 5 şi 10 ani de închisoare. Au apărut acum motive de îngrijorare. „Lipseşte de 12 ore„, a fost anunţul făcut de jurnaliştii de la The Guardian în această dimineaţă.

Reclamă

Ce se întâmplă cu Marina Ovsyannikova după ce a protestat împotriva războiului

Potrivit bbc.com, Marina era căutată de avocaţii ei. „Se încearcă să o priveze de asistență juridică și, se pare, se pregăteşte cea mai severă urmărire penală„, a transmis unul dintre aceştia, Anastasia Kostanova. Pavel Chikov, un alt avocat, a vorbit chiar despre riscul unei pedepse de până la 15 ani de închisoare.

Reclamă

Autorităţile din Rusia au avut o primă reacţie. „În ceea ce o priveşte pe această femeie, este vorba de huliganism„, a declarat purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, potrivit mediafax.ro.

În cele din urmă, au apărut informaţii că Ovsyannikova a fost plasată în arest la domiciliu. „Nu regret ce am făcut. Oricare ar fi consecințele, o voi considera ca pe o onoare. După o noapte grea în arest, am fost eliberată și acum pusă în arest la domiciliu”, ar fi reacţionat Marina pe Twitter. La scurt timp distanţă, contul ei a fost dezactivat.

Cine este Marina Ovsyannikova. A fost înotătoare şi s-a dus la meciurile lui Kuban Krasnodar

Marina Ovsyannikova (n.r. fostă Tkachuk) a recunoscut, în trecut, că sportul este una dintre marile ei pasiuni. Până să îşi înceapă cariera în televiziune, a fost înotătoare profesionistă şi a urmărit meciurile de fotbal.

Am iubit în special gimnastica ritmică, dar m-am apucat de înot la vârsta de 6 ani. Punctul culminant al carierei mele de înotătoare a fost intrarea în echipa universitară, cu care am câştigat campionatul din Krasnodar.

(Reporter: Dacă totul a mers atât de bine, de ce te-ai lăsat?) Cred că acest sport nu are cel mai bun efect asupra înfăţişării feminine, prin urmare a trebui să fie terminat la timp. Acum merg la sală, fac aerobic şi uneori înot în piscină„, dezvăluia Marina, în 2002, într-un interviu pentru yuga.ru.

Ovsyannikova a urmărit meciurile celor de la Kuban Krasnodar, echipă antrenată în două mandate de Dan Petrescu (2009-2012, 2016) şi la care au evoluat mai mulţi jucători români, printre care Daniel Niculae şi Gigel Bucur.

S-a întâmplat când aveam 17 ani (n.r. primul meci văzut pe stadion). Prietenul meu m-a invitat la un meci al lui Kuban. Am mai vorbit cu jucători de acolo, dar care nu mai sunt la echipă. Oleg Terekhin şi Ansar Ayupov au apărut la televiziune şi am borbit cu ei. Mi s-au părut foarte interesanţi„, a mai spus Marina.

Reclamă
Recomandări

Cine ia titlul în La Liga în acest sezon?



*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Citește și:
23:52 21 apr.

Obiectivul neaşteptat anunţat de Mirel Rădoi! Dezvăluirea făcută după meciul cu Dinamo: „Ne uităm în spate”

23:45 21 apr.

Mihai Rotaru a anunţat ce trebuie să facă Universitatea Craiova pentru a câştiga titlul

23:36 21 apr.

„E o presiune imensă!” De ce nu vorbeşte Alexandru Mitriţă despre titlu. A spus-o după meciul cu Dinamo

23:28 21 apr.

Armand Duplantis şi Simone Biles, sportivii anului la Premiile Laureus

23:23 21 apr.

Ionuţ Negoiţă, după ce a fost surprins alături de acţionarii lui Dinamo: „La anul, cu achiziţii, vom putea mai mult”

23:21 21 apr.

Ştefan Baiaram s-a dezlănţuit după victoria cu Dinamo: „Nu le-a dat nicio şansă” + Ce spune despre lupta la titlu

1 Turcii anunță că Aaron Boupendza ar fi fost ucis! Cine urmează să fie arestats 2 „Nu pot să cred” Ianis Hagi i-a șocat pe scoțieni în Bilbao – Rangers 2-0: „De ce?”s 3 Jurgen Klopp ar accepta să îi ia locul lui Carlo Ancelotti la Real Madrid! Anunţul momentuluis 4 „Cascadorii râsului!” Louis Munteanu nu s-a ferit de cuvinte după FCSB – CFR Cluj 3-2: „Pierdem în halul ăsta”s 5 FotoUltimul român celebru văzut alături de Papa Francisc. Suveranul Pontif a murit la 88 de ani, în a doua zi de Paştes 6 VIDEOAlex Mitriţă a semnat de faţă cu Mirel Rădoi! Imaginile care i-au surprins pe fanii Craioveis