Drama unui dopat nevinovat. ”Mostrele de urină au fost modificate”. Fusese suspendat opt ani!!!

De Antena Sport
Publicat: 19.02.2021, 9:36

Alex Schwazer a fost ”bronz” la ”mondialele” din 2005 și campion olimpic în 2008

Profimediaimages

Alex Schwazer a fost ”bronz” la ”mondialele” din 2005 și campion olimpic în 2008

Un tribunal italian a anulat toate procedeele juridice luate împotriva atletului Alex Schwazer, cel care fusese suspendat de Agenția Mondială Antidopaj pentru opt ani, în urma unui control realizat în 2006, provocând un scandal uriaș. Sportivul – campion olimpic la Beijing, în 2008, la 50 km. marș – fusese ”pedepsit” după ce i se descoperiseră în urină urme de testosteron.

Reclamă

Trebuie spus din capul locului că băiatul nu era un sfânt. Dar, spre deosebire de problemele din 2012, când recunoscuse tot, acum declarase, cu lacrimi în ochi, că este ”complet nevinovat”.

Reclamă

Alex, 24 de ani în 2008, cucerise ”aurul” la cea mai lungă probă olimpică. Apoi, la Londra, în 2012, fusese depistat pozitiv, cu hormoni umani de creștere, dar și cu eritropoetină ”Cariera mea s-a încheiat… Am vrut să fiu mai bun, mai puternic pentru aceste Jocuri, am comis o greșeală. Este cea mai mare decepție din viață”, declara, atunci, el. În ”joc” intra și prietena lui, Carolina Kostner, patinatoare artistică, cea care păcălise agenții care îl căutau pe Schwazer, trimițându-i pe piste greșite. Primise trei ani și jumătate de suspendare, nu comentase nimic.

Rechizitoriu de 87 de pagini!

În mai 2016, numele său a reapărut în mijlocului altui scandal de dopaj. Concret, la ”examenul” din 1 ianuarie călcase, din nou, strâmb. Cel puțin asta susțineau cei de la Agenția Mondială Antidopaj (AMA). Numai că spre deosebire de 2012, Alex apăruse cu lacrimi în ochi la conferința de presă, unde declarase că este ”complet nevinovat”. ”Judecătorul Walter Pelino a constatat că probele de urină prelevate lui Alex Schwazer pe 1 ianuarie 2016 au fost modificate intenționat, cu scopul de a obține un rezultat pozitiv, ce urma să-l descalifice atât pe atlet, cât și pe antrenorul acestuia, Sandro Donati”, se arată în rechizitoriul de 87 de pagini. Ceva de genul: dacă a greșit prima oară, lumea va spune că a făcut la fel și a doua… 

”Atât AMA, cât și World Athletics au operat într-o manieră ciudată, parte a unui sistem în care atleții nu se pot apăra în fața unor astfel de lucruri”, a mai spus Pelino. AMA a contraatacat imediat, afirmând că este ”consternată de multiplele acuzații nefondate făcute de judecător contra organizației”. 

 

Reclamă
Recomandări

Cine ia titlul în La Liga în acest sezon?



*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Citește și:
23:52

Obiectivul neaşteptat anunţat de Mirel Rădoi! Dezvăluirea făcută după meciul cu Dinamo: „Ne uităm în spate”

23:45

Mihai Rotaru a anunţat ce trebuie să facă Universitatea Craiova pentru a câştiga titlul

23:36

„E o presiune imensă!” De ce nu vorbeşte Alexandru Mitriţă despre titlu. A spus-o după meciul cu Dinamo

23:28

Armand Duplantis şi Simone Biles, sportivii anului la Premiile Laureus

23:23

Ionuţ Negoiţă, după ce a fost surprins alături de acţionarii lui Dinamo: „La anul, cu achiziţii, vom putea mai mult”

23:21

Ştefan Baiaram s-a dezlănţuit după victoria cu Dinamo: „Nu le-a dat nicio şansă” + Ce spune despre lupta la titlu

1 Turcii anunță că Aaron Boupendza ar fi fost ucis! Cine urmează să fie arestats 2 „Nu pot să cred” Ianis Hagi i-a șocat pe scoțieni în Bilbao – Rangers 2-0: „De ce?”s 3 Jurgen Klopp ar accepta să îi ia locul lui Carlo Ancelotti la Real Madrid! Anunţul momentuluis 4 „Cascadorii râsului!” Louis Munteanu nu s-a ferit de cuvinte după FCSB – CFR Cluj 3-2: „Pierdem în halul ăsta”s 5 FotoUltimul român celebru văzut alături de Papa Francisc. Suveranul Pontif a murit la 88 de ani, în a doua zi de Paştes 6 VIDEOAlex Mitriţă a semnat de faţă cu Mirel Rădoi! Imaginile care i-au surprins pe fanii Craioveis