Emoționant! 77 de ani împreună! Au murit la distanță de trei zile. Așa și-au luat rămas bun!

De Antena Sport
Publicat: 9.02.2021, 11:51
Actualizat: 11.05.2021, 18:30

Derek și Margaret

Manchester Evening News

Derek și Margaret, luându-și rămas bun, după 77 de ani de stat dimpreună

Margaret și Derek s-au logodit la 14 ani. În 1950 s-au căsătorit, au devenit Familia Firth și s-au stabilit în Partington, Anglia, acolo unde și-au trăit cea mai mare parte a vieții. Fiica lor, Barbara, de 50 de ani, povestește cu cei doi erau ”fierți” pe socializare, pe vacanțe. ”Le plăcea veselia, trăiau la maximum orice minut!”

Reclamă

La 91 de ani, ambii au avut nevoie de spitalizare, din motive diferite. Din păcate, amândoi au fost atinși de coronavirus. Margaret a ajuns prima printre halatele albe. Mai întâi, la un centru din Wzthenshawe, apoi, la Trafford. Derek a urmat-o. Când a aflat că soția sa mai are puțin de trăit, a cerut să fie transferat, și el, la Trafford. Conform celor prezenți, în momentul în care a intrat în salon, bărbatul a fost întâmpinat cu tradiționalul ”Pe unde ai umblat?”. Apoi, asistentele au lipit paturile, pentru ca cei doi să se poată îmbrățișa.

Derek a plecat primul, pe 31 ianuarie. Margaret, trei zile după. Barbara este convinsă că tatăl ei nu avea COVID și că s-a contaminat în momentul în care a ajuns lângă soție, dar nu regretă că i-a permis acest lucru. ”După 77 de ani de stat împreună, cum era să-i despart eu?”, se întreabă femeia…

Reclamă
Recomandări

Cine ia titlul în La Liga în acest sezon?



*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Citește și:
21:15

VideoRechizite cu chipurile jucătorilor naţionalei! Nicolae Stanciu: „Sper să-i inspire”

21:04

Real Madrid – Arsenal și Inter – Bayern Munchen LIVE TEXT (22:00), în sferturile Champions League. „Galacticii” vor remontada

20:56

Rapid cere oficial sancţionarea clubului Dinamo! Victor Angelescu e revoltat: „A recidivat”

20:37

Laurențiu Reghecampf, gata de o nouă aventură „exotică”! Țara în care este dispus să antreneze

20:27

Controversă uriaşă la clubul lui Aaron Boupendza, după decesul fotbalistului: „Să vă fie ruşine”

20:08

Ruben Amorim, anunț de ultimă oră despre Andre Onana. Ce se va întâmpla la returul cu Lyon

1 Alexandru Cicâldău a câştigat procesul! Suma uriaşă pe care o are de primit de la Konyaspors 2 Mirel Rădoi, reacţie furibundă după egalul cu FCSB: „Îmi iau sacoul şi mă duc în lojă. Nu aştept un punct”s 3 EXCLUSIVLovitură pentru Mirel Rădoi! Ştefan Baiaram forţează transferul de la Universitatea Craiovas 4 „Când? La încălzire?” Florin Tănase a făcut show după 0-0 cu Universitatea Craiova. A făcut praf arbitrajuls 5 Ce a spus Cristi Chivu despre Dennis Man, după ce românul a atins de 4 ori mingea în meciul cu Fiorentinas 6 S-a decis viitorul lui Denis Alibec! Atacantul Farului va semna contractul: „Se va găsi o soluţie”s