Milionarul român de doar 28 de ani, mesaj direct pentru români după ce compatrioţii l-au şocat deja cu aroganţa şi snobismul lor!
Publicat: 25.10.2024, 11:11.
Actualizat: 25.10.2024, 18:34
Milionarul român de doar 28 de ani a avut un mesaj direct pentru români. Caius Covrig a fost în vacanţă în Egipt, în Hurghada, alături de iubita lui, iar la întoarcere a fost surprins de nervozitatea compatrioţilor.
Caius Covrig le-a transmis acestora să se relaxeze şi să aibă o altfel de atitudine. Imediat după ce a aterizat pe aeroport, Caius Covrig a dezvăluit că mai mulţi compatrioţi au fost foarte nervoşi în sectorul de unde se ridicau bagajele.
Milionarul român de doar 28 de ani, mesaj direct pentru români după ce compatrioţii l-au şocat deja cu aroganţa şi snobismul lor!
„Dragi români, nu vreau să mi-o luaţi în nume de rău, dar de ce vă întoarceţi atât de nervoşi dintr-o vacanţă de 7 zile? Acum am aterizat în România, numai înjurături, ţipete, bagajul, dă-te la o parte, nu ştiu ce. Băi, frate, relax, de aia aţi fost în vacanţă, să vă simţiţi bine, să vă destresaţi. Dacă îl vezi pe unul că s-a băgat în faţa ta, lasă-l, mă, frate, că asta e, dacă e repetent la cei 7 ani de acasă, n-ai ce să faci. Fiţi pozitivi şi optimişti, despre asta e vorba. Relax, credeţi-mă că dacă v-aş da problemele mele, v-ar lua-o capul razna, cu credite, şantierul, proiecte de înnebuneşti. Trebuie să ştii cum să fii pozitiv, că o viaţă ai. Aşa că mai bine o trăim în armonie, cu zâmbetul pe buze”, a spus Caius Covrig într-un clip postat pe contul lui de Instagram.
Caius Covrig a făcut baschet de performanţă. El a jucat la nivel de colegiu în SUA. A renunţat ulterior la această carieră pentru a se concentra pe domeniul afacerilor.
Caius Covrig s-a întors definitiv în România după ce a locuit în Statele Unite în perioada în care a studiat la colegiu. Pe lângă hotelul de 4 stele şi cel de 5 stele pe care îl construieşte, Caius Covrig mai deţine un lounge, în Braşov. În afară de afacerile din Horeca, tânărul milionar spunea că are şi o firmă de comerţ exterior în Statele Unite.
Atunci când studia la una din cele mai tari şcoli de business din lume, Arizona State, Caius Covrig a fost aproape să ajungă în NBA. Dar s-a accidentat grav. A rămas prieten cu un uriaş, care joacă şi acum în NBA!
„Colegul meu de liceu, Deandre Ayton, acum este considerat cel mai bun pivot”, spunea Caius Covrig pentru AntenaSport.
Caius Covrig e prieten cu Radu Drăguşin
Caius Covrig a fost şi el la EURO 2024 pentru a susţine naţionala României. Prieten cu Radu Drăguşin, Caius Covrig anunţa că va merge şi el la EURO 2024. Caius Covrig era optimist în privinţa parcursului naţionalei la turneul final din Germania. Tânărul milionar era convins că naţionala se va califica din grupă, lucru care s-a şi întâmplat. România a câştigat grupa cu Ucraina, Belgia şi Slovacia, de pe primul loc. Tricolorii au părăsit competiţia în optimile de finală, fiind învinşi cu 3-0 de Olanda.
„O să merg şi acum la EURO, mai ales că-l ştiu şi pe Radu Drăguşin. Pariez că sută la sută ieşim din grupe”, declara Caius Covrig pentru AntenaSport.
„Aroganță și snobism ca în România nu există nicăieri”
Întors definitiv în România din Statele Unite, Caius Covrig nu s-a ferit să spună verde în faţă, în trecut, ce l-a surprins la ţara noastră.
„De când m-am întors în România, am tot văzut astfel de lucruri: mașini mai scumpe decât apartamentul și oameni care stau în chirie. Din punctul meu de vedere, mașina nu trebuie să reprezinte mai mult de 10% din imobilul în care stai.
Muncesc extrem de mult pentru vârsta mea, nu cred că am ieșit de două ori în club în ultimii doi ani. Prefer să stau la 40 de ani cu 20 de hoteluri deschise. Sunt foarte mulți oameni atât de săraci, încât tot ce au sunt banii. Aroganță și snobism ca în România nu există nicăieri”, a explicat Caius Covrig în podcastul „Fiţă cu Adiţă”.
În anul 2022, Caius Covrig a fost distins în ţara noastră cu titlul de „Antreprenorul anului”.