Povestea incredibilă a fraţilor condamnaţi la moarte în singura ţară din Europa care mai aplică pedeapsa capitală

De Antena Sport
Publicat: 4.06.2020, 7:24

Fraţii Kostsew, după gratii

profimediaimages.ro

Fraţii Kostsew au fost condamnaţi la moarte

Cei doi tineri în vârstă de 19 şi 21 de ani au ucis-o pe profesoara lor, Natalya Kostritsa. Au înjunghiat-o e peste 100 de ori şi i-au incendiat apoi locuinţa, în tentativa de a-şi şterge urmele. Fraţii Kostesew au fost prinşi şi condamnaţi la moarte. 

Reclamă

Pe 22 mai, s-a judecat şi apelul lor, iar decizia a rămas neschimbată, chiar dacă cei doi fraţi au implorat rudele victimei să îi ierte. Singura cale de scăpare pentru ei este acum să obţină clemenţa preşedintelui Alexander Lukashenko. 

Reclamă

Sora celor doi condamnaţi la moarte, şocată de reacţia oamenilor

Sora celor doi condamnaţi la moarte, Hanna Kostseva, a povestit pentru BBC prin ce calvar au trecut fraţii ei. 

„Când judecătorul a citit verdictul, oamenii din sală au început să aplaude. M-am simţit ca şi cum mie mi s-ar fi luat viaţa. Nu vreau să le caut scuze. Sunt vinovaţi, dar asta nu înseamnă că trebuie să plătească cu viaţa”, a declarat Hanna pentru sursa citată. 

În urmă cu câţiva ani, fraţii Kostsew au fost duşi la o casă de copii, pentru că trăgeau chiulul de la şcoală şi se băteau. Potrivit legilor din Belarus, în astfel de situaţii, părinţii copiilor luaţi în custodie de autorităţi trebuie să suporte toate cheltuielile. Mama celor doi încă mai are datorii de aproximativ 10.000 de ruble (4.000 de dolari). 

Preşedintele Belarusului, de neînduplecat

Se estimează că în Belarus, din 1991 şi până în prezent, aproximativ 400 de persoane au fost executate, după ce au fost condamnate la moarte. Preşedintele Alexander Lukashenko are acum ultimul cuvânt în privinţa celor doi fraţi, dar şansele ca ei să scape de pedeapsa capitală sunt aproape nule. 

„Sunt nişte gunoaie, nu îi pot descrie altfel. Au avut probleme şi înainte. Au omorât o profesoară. Au înjunghiat-o toată noaptea”, spunea Lukashenko la un post de radio din Rusia, cu o lună înaintea procesului. 

Până în prezent, preşedintele Belarusului a arătat clemenţă pentru o singură persoană condamnată la moarte, în cei 25 de ani de când este la putere. 

Reclamă
Recomandări

Cine ia titlul în La Liga în acest sezon?



*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Citește și:
13:10

Anunţ uriaş al lui Leo Messi! L-a lăudat, la scenă deschisă, pe starul Barcelonei. Poate fi urmaşul său

13:00

EXCLUSIVDecizia luată în legătură cu Florin Tănase înainte de FCSB – CFR Cluj

11:46

Gigi Becali i-a stabilit preţul de transfer lui Ştefan Târnovanu. Anunţul făcut în direct

11:23

„Dă-l afară!” Momente incredibile cu Alexander Zverev. S-a întâmplat de faţă cu soţia jucătorului

11:21

VIDEOMiami Heat şi Memphis Grizzlies, calificate în play-off-ul NBA. Tabloul complet

11:08

Luka Doncic şi-a spart telefonul când a aflat că va pleca de la Dallas Mavericks! Dezvăluiri în premieră

1 Turcii anunță că Aaron Boupendza ar fi fost ucis! Cine urmează să fie arestats 2 Jurgen Klopp ar accepta să îi ia locul lui Carlo Ancelotti la Real Madrid! Anunţul momentuluis 3 Răzvan Lucescu semnează cu noua echipă! Anunţul momentului despre antrenorul româns 4 Ce a spus Cristi Chivu despre Dennis Man, după ce românul a atins de 4 ori mingea în meciul cu Fiorentinas 5 Mirel Rădoi, reacţie furibundă după egalul cu FCSB: „Îmi iau sacoul şi mă duc în lojă. Nu aştept un punct”s 6 OUT de la Sepsi! Decizia luată de Laszlo Dioszegi după a 5-a înfrângere la rând a covăsnenilors