Închide meniul
Video

SuperMondial, Ep.1 – Răducioiu, acasă la legenda Croației, Boban: „Generația mea a crescut cu Steaua! Fotbalul e în sângele vostru, dar v-ați pierdut încrederea”

Publicat: 22 martie 2025, 10:54

Comentarii

Zvonimir Boban, în timpul unui interviu

Antena prezintă primul episod din SuperMondial – seria de interviuri realizate de Florin Răducioiu, ambasadorul World Cup la Antena 1, cu marii jucători ai lumii!

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

Primul invitat este nimeni altul decât fostul Head of Football la UEFA și FIFA, omul responsabil de implementarea VAR, câștigător al Champions League și semifinalist la World Cup: Zvonimir Boban.

Boban și Milanul galactic

Înainte de „galactici” și „extratereștri”, de Zidane sau Messi, a fost Milanul. Între 1989 și 2001, clubul lombard a dominat lumea. Boban a fost timp de 8 ani titular la AC Milan, acolo unde a jucat și Florin Răducioiu. De la această înălțime ne uităm la ce înseamnă astăzi România în fotbal.

Foști colegi la Milan, Răducioiu și Boban s-au reîntâlnit la Zagreb, acasă la fostul semifinalist al Cupei Mondiale din 1998. Acolo, Boban și-a deschis o cafenea.

Boban a fost uriaș. A dominat până în 2001 marea surpriză a Estului, Croația, și Milanul galactic, alături de nume ca Van Basten, Savicevic, Șevcenko, Maldini.

Reclamă
Reclamă

„Ești încă fratele meu fotbalist și am jucat împreună. Cu toți cei cu care am jucat există un cod care ne leagă. Ne leagă același drum, aceeași viață, aceleași suferințe, aceleași lupte. Mai ales noi, cei din Est, care am pornit din familii sărace, pentru a ajunge pe culmile fotbalului.” – Zvonimir Boban, în dialog cu Florin Răducioiu

„Am crescut cu Steaua în Champions League”

Ultimul meci al României la un Campionat Mondial a fost în 1998, contra Croației. Optimi de finală. Croația a câștigat cu 1-0, gol din penalty. România era blondă și fericită, după victorii cu Columbia și, mai ales, cu Anglia, în ultimul minut. Căpitanul Croației era colegul lui Răducioiu de la Milan: Zvonimir Boban.

Am mers la el să vedem cum vede România în cursa pentru World Cup 2026, competiție transmisă în exclusivitate de Antena 1.

Reclamă

„Noi am crescut cu Steaua în Champions League. Am crescut cu Iordănescu, cu marii jucători români. Noi am respectat mereu fotbalul românesc. (…) Apoi, după meciul acela cu Anglia, bineînțeles că am avut și mai mult respect. Dar, sincer, în adâncul nostru, am știut că suntem mai puternici. Totuși, ideea este că atunci Croația a schimbat jocul. Noi jucam înainte cu trei mijlocași foarte ofensivi.”

„Românii au talent, dar și-au pierdut încrederea”

România a fost la trei Mondiale consecutive, apoi a lipsit 28 de ani. Ce mai ține minte Boban despre noi?

„Sunteți un popor talentat. Un popor care a avut o pauză incredibilă, absurdă, pe care nu mi-o explic. Parcă v-ați pierdut încrederea că fotbalul românesc poate face lucruri mărețe. Parcă e nevoie de o altă generație care să aibă rezultate, pentru ca toți cei care vin după să vadă că se poate. Mă întristează asta. Eu cred că fotbalul este în genetica românilor și sunt jucători talentați.”

Despre Gică Hagi: „Un jucător demn de Real Madrid”

„Gică Hagi a fost un jucător care a rămas fidel stilului său până la final. A fost un 10 adevărat, pur. O legendă a fotbalului. A plătit prețul noii tactici apărute – 4-4-2 sau 4-3-3. Numărul 10 a cam dispărut. Și el și-a găsit locul în echipe care nu-l meritau. Dar a fost un jucător de clasă, demn de Real Madrid.”

Despre Mircea Lucescu: „Un filozof al fotbalului”

„N-am decât cuvinte de apreciere. Un om foarte inteligent, cu un spirit superior altor antrenori care se pierd în mici lupte. El are o viziune limpede, pregnantă, consecventă. E fidel lui însuși. Am văzut asta cât a fost la Șahtior. Partea tehnică a fotbalului românesc reprezintă o bază aproape completă. A învățat multe în Italia și e un antrenor imens. Un filozof al fotbalului.”

„Poporul român e un popor fotbalistic”

„Românii m-au impresionat contra Ucrainei. Ucrainenii n-au înțeles nimic din meciul ăla, dar România a jucat un fotbal foarte frumos. Rapid, cu pase foarte bune, combinații, chiar divertisment.

Trebuie să vă distrați! Și să credeți că puteți bate adversarii. Eu credeam că va bate Ucraina. Apoi am văzut că România a înțeles totul. Fotbalul e în istoria românilor. Se trăiește cu fotbalul. S-a văzut cât de mult își dorește poporul român ca fotbalul lor să fie din nou măreț.”

Un sfat de la Boban pentru naționala României

„Să respecte, dar nu prea mult. Să-și dorească să rămână în istoria fotbalului, să aibă ambiție și pasiune pentru tricoul lor. Fără idealuri, nu poți ajunge departe. Trebuie să vii cu ceva în plus.

Aveți nevoie de o generație măreață care să deschidă drumul altora. Ați avut o generație extraordinară, din care ai făcut parte și tu, Florin. Ați avut rezultate bune, dar nu extraordinare. La ce talent aveați, ați fi putut obține mai mult.”

Boban: „VAR curăță fotbalul!”

După ce s-a retras, Boban a studiat istoria la Universitatea din Zagreb și a ajuns șef la UEFA și FIFA, unde a supervizat implementarea VAR.

„Nu mai e posibil ca tot stadionul să știe că arbitrul a greșit, iar singurul care nu știe să fie arbitrul. VAR a salvat fotbalul modern. Cine nu înțelege asta, nu înțelege nimic și nu vrea să vadă realitatea”.

VAR nu schimbă jocul, îl curăță”

Florin Răducioiu nu s-a dus cu mâna goală acasă la Boban. Cu ajutorul Superbet, i-a oferit acestuia tricoul de la meciul de retragere al Generației de Aur și o miniatură a monumentului dedicat acesteia.

„Îmi dai cadouri, dar și amintiri prețioase.” – Zvonimir Boban

Antena transmite meciurile României până în 2028 și are exclusivitate pentru World Cup 2026 & 2030!

Antena ne adună, România împreună!

Hai, România! În fiecare zi.

 

Înapoi la Homepage
Comentarii


Reclamă

O va ajuta Olimpiu Moruţan pe Rapid să ia titlul în Liga 1?
Loading ... Loading ...
Citește și:
17:34
România – Macedonia de Nord LIVE TEXT (19:00). “Tricolorii” își încheie aventura la EHF EURO 2026
17:31
LIVE SCOREKairat – Club Brugge 0-0. Duel de foc și pentru Cristi Chivu. Programul zilei de marți
17:03
VIDEOFlorentin Petre, declarație emoționantă la demolarea stadionului lui Dinamo: “Toate amintirile frumoase”
16:53
Patronul unui club de tradiţie din România anunţă falimentul: “Nu am bani! Se va închide”
16:51
Rapid a făcut anunțul în privința lui Olimpiu Moruțan: „O tâmpenie!”
16:40
VideoAntena Sport Update. Cele mai importante ştiri ale zilei de 20 ianuarie
1 Jucătorul revine la FCSB. Mutarea a fost anunţată oficial: “Îi urăm mult succes” 2 Surpriză de proporţii: Giovanni Becali a anunţat transferul lui Olimpiu Moruţan: “98-99% e aranjat” 3 Un club din Premier League forţează transferul definitiv al lui Radu Drăgușin 4 VIDEONu a rezistat! Selecţionerul Marocului l-a certat pe Diaz după ce şi-a bătut joc de penalty-ul din prelungiri! 5 Zeljko Kopic, în doliu! Tragedia a fost anunţată de antrenor: “Odihnește-te în pace” 6 Salariul uriaş pe care Olimpiu Moruţan îl va avea în Liga 1
Citește și