AS.ro LIVE | Ana Maria Balaș a fost invitata lui Cătălin Oprișan! Povești de senzație cu tripla campioană mondială la karate

De Alexandru Ivan
Publicat: 25.11.2021, 10:15
Actualizat: 25.11.2021, 11:17

Cel mai recent titlu al tinerei Ana Maria Balaș, studentă la japoneză, a fost obținut la Campionatul Mondial de Ashihara Karate, desfășurat la Sala Polivalentă din București în perioada 3-7 noiembrie 2021. În cadrul acestei competiții, la care au participat 300 de sportivi din 20 de țări, Ana Maria a obținut titlul de campioană mondială la senioare la kumite, o ramură a karate-ului ce presupune lupta directă între doi competitori.

Reclamă

Ana Maria Balaș, la AS.ro LIVE

„Campionatul Mondial din această toamnă a fost cea mai grea competiție și totodată prima competiție internațională de senioare la care am participat. Am avut pe categoria mea cinci adversare redutabile din Asia și Europa, fete din Sri Lanka, Suedia, Danemarca și Cehia.

Am avut cinci meciuri în drumul spre titlul de campioană mondială, toate cu adversare puternice, însă am reușit să le câștig pe toate. A fost o bucurie specială să obțin titlul de campioană mondială, primul la senioare, chiar la București. A fost cu siguranță cea mai grea și muncită medalie din cariera mea de până acum”, a arătat Ana Maria Balaș, potrivit adevărul.ro.

Reclamă
Recomandări

Cine ia titlul în La Liga în acest sezon?



*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Citește și:
12:46

EXCLUSIVCând intră buldozerele pe stadionul din Ştefan cel Mare. Momentul aşteptat de toţi fanii lui Dinamo

12:36

Începe lupta pentru Cupa Stanley! Care sunt echipele calificate în play-off-ul NHL și cum arată prima rundă

12:32

Reacţia antrenorului lui Zhejiang, după ce decizia fostului club al lui Aaron Boupendza a şocat pe toată lumea

12:23

Daniel Pancu, verdict în lupta la titlu înainte de FCSB – CFR Cluj: „E cam terminată”

11:50

Ce a spus Marius Şumudică despre posibilul transfer al lui Vladislav Blănuţă la Rapid

11:28

Octavian Popescu, taxat după revenirea pe teren la FCSB: „Acum nu mai joacă nici la UTA”

1 Turcii anunță că Aaron Boupendza ar fi fost ucis! Cine urmează să fie arestats 2 Alexandru Cicâldău a câştigat procesul! Suma uriaşă pe care o are de primit de la Konyaspors 3 Mirel Rădoi, reacţie furibundă după egalul cu FCSB: „Îmi iau sacoul şi mă duc în lojă. Nu aştept un punct”s 4 EXCLUSIVLovitură pentru Mirel Rădoi! Ştefan Baiaram forţează transferul de la Universitatea Craiovas 5 Ce a spus Cristi Chivu despre Dennis Man, după ce românul a atins de 4 ori mingea în meciul cu Fiorentinas 6 „Când? La încălzire?” Florin Tănase a făcut show după 0-0 cu Universitatea Craiova. A făcut praf arbitrajuls