Explicaţiile lui Daniel Pancu, după afirmaţiile şocante făcute despre Ramzan Kadîrov şi femeile din Cecenia: „Îmi cer scuze în situaţia asta!”

De Antena Sport
Publicat: 5.03.2022, 23:27

Daniel Pancu

Daniel Pancu, explicaţii după interviul şocant despre Ramzan Kadîirov şi condiţia femeilor din Cecenia

Mediafax Foto / Leczki Jozsi via Hepta

Într-un interviu acordat fanatik.ro, Daniel Pancu l-a lăudat pe aliatul lui Vladimir Putin, Ramzan Kadirov.

Reclamă

E născut lider, e un luptător prin excelență și am o amintire foarte puternică legată de el. Înainte de o întâlnire cu Putin în Rusia, i-a întârziat avionul două ore și a venit căpitanul de echipă să mă ia cu mașina. Ramzan Kadîrov voia să stea cu mine alea două ore cât a întârziat Putin și să petrecem timpul împreună la masă. E cea mai mare formă de respect! Își dorea să mă vadă, ce gândesc și ce simt. Deci pot spune că am avut o relație excelentă și o am în continuare”, fost afirmaţia făcută de Daniel Pancu într-un interviu acordat fanatik.ro.

Reclamă

Să fie clar: sunt total apolitic, nu sunt niciodată de acord să moară oameni nevinovați în război. Am fost întrebat despre un om [n.r. Ramzan Kadîrov], alături de care am avut onoarea să fiu invitat personal la un prânz. L-am cunoscut foarte bine. Mi-a transmis o senzație de lider adevărat, de respect şi de forţă. În rest nu am ce să comentez pe tema războiului, nu este problema mea.

Am fost înţeles greşit. Îmi place modul în care se comporta musulmanii: au credință, au cultura muncii, au respect faţă de părinți… sunt lucruri pe care nu le mai văd în România, la copii noştri, am specificat foarte clar. Vă rog să mă scoateți din acest context politic„, au fost precizările făcute de Daniel Pancu la b1.ro.

Daniel Pancu, explicaţii după afirmaţia şocantă în legătură cu femeile din Cecenia

Daniel Pancu a vorbit şi despre o altă afirmaţie halucinantă pe care ar fi făcut-o în legătură cu femeile din Cecenia.

Acolo poţi să omori femeile oricând! Nu neapărat că sunt de acord cu aşa ceva, dar mi se pare că ei îşi păstrează nişte tradiţii cu care eu sunt de acord. Asta e viziunea mea despre viaţă! Nu putem să mai fim niciodată ca ei. Noi am pierdut multe lucruri pe parcurs. Chiar dacă bisericile sunt din ce în ce mai populate, copiii noştri au alte exemple în viaţă şi altă educaţie. Îmi pare rău să spun lucrul ăsta, dar suntem foarte departe de ei!”, a fost afirmaţia a lui Daniel Pancu care a stârnit revoltă.

Nu sunt de acord să moară oameni, am spus doar că sunt un popor naționalist, mi-a plăcut ce am văzut acolo, cum se comporta, stilul lor de viață. Jurnaliştii au mai schimbat, n-am fost înţeles foarte bine. Îmi cer scuze, în situația aceasta cu femeile, dacă au fost interpretate afirmațiile mele. Eu mă refeream strict la omul pe care le-am cunoscut. Nu mă interesează conflictele, sunt total împotriva morții oamenilor„, a precizat, ulterior, Daniel Pancu.

Reclamă
Recomandări

Cine ia titlul în La Liga în acest sezon?



*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Citește și:
23:52

Obiectivul neaşteptat anunţat de Mirel Rădoi! Dezvăluirea făcută după meciul cu Dinamo: „Ne uităm în spate”

23:45

Mihai Rotaru a anunţat ce trebuie să facă Universitatea Craiova pentru a câştiga titlul

23:36

„E o presiune imensă!” De ce nu vorbeşte Alexandru Mitriţă despre titlu. A spus-o după meciul cu Dinamo

23:28

Armand Duplantis şi Simone Biles, sportivii anului la Premiile Laureus

23:23

Ionuţ Negoiţă, după ce a fost surprins alături de acţionarii lui Dinamo: „La anul, cu achiziţii, vom putea mai mult”

23:21

Ştefan Baiaram s-a dezlănţuit după victoria cu Dinamo: „Nu le-a dat nicio şansă” + Ce spune despre lupta la titlu

1 Turcii anunță că Aaron Boupendza ar fi fost ucis! Cine urmează să fie arestats 2 „Nu pot să cred” Ianis Hagi i-a șocat pe scoțieni în Bilbao – Rangers 2-0: „De ce?”s 3 Jurgen Klopp ar accepta să îi ia locul lui Carlo Ancelotti la Real Madrid! Anunţul momentuluis 4 „Cascadorii râsului!” Louis Munteanu nu s-a ferit de cuvinte după FCSB – CFR Cluj 3-2: „Pierdem în halul ăsta”s 5 FotoUltimul român celebru văzut alături de Papa Francisc. Suveranul Pontif a murit la 88 de ani, în a doua zi de Paştes 6 VIDEOAlex Mitriţă a semnat de faţă cu Mirel Rădoi! Imaginile care i-au surprins pe fanii Craioveis