La apus de Doamnă: ”The day we give in is the day we die”

De Cătălin Oprișan
Publicat: 7.04.2022, 10:30

La apus de Doamnă: ”The day we give in is the day we die”

Ana Pascu. O mare Doamnă

Foto: FR SCrimă

S-a stins Ana Pascu. O mare Doamnă.

Reclamă

A început la Gent. Campionatul Mondial de juniori, din 1963, pe care l-a cucerit. Scrimeră. Când a trecut la seniori, același ”obicei”, de a pleca acasă cu multe medalii: șapte la întrecerile internaționale. A prins Jocurile Olimpice din Mexic și, mai apoi, de la Munchen. Două ”bronzuri”. Au uns-o ”maestru emerit al sportului”, dar nu titlurile o încălzeau.

Reclamă

După ce s-a retras, a mers în birouri. În birourile Federației Române de Scrimă. Din 1982 până în 2013. Fetele și băieții pe care Doamna Ana Pascu le (îi) păstorea, n-au dezamăgit-o. Din contră, pe palierul respectiv am avut, mereu, rezultate. Niciodată nu s-au auzit scandaluri din curtea FR Scrimă. Pentru că Doamna Președinte impunea respect. Era eroul cu mască, într-o vreme în care COVID-ul nu exista în dicționar. Greii din străinătate o iubeau imens: membră a comisiei de reglementare a Federației Internaționale de Scrimă vreme de peste 22 de ani, arbitră, vice-președinte FIE. O Lady, un om despre care nimeni, niciodată, n-a putut născoci o vorbuliță urâtă.

Prin 2013 și-a dat seama că a obosit. Stătuse aproape trei decenii în fruntea federației, a predat ștafeta lui Mihai Covaliu, D’Artagnan-ul de la Sydney.

”Colectiv”: patru bacterii nosocomiale

Apoi a venit acel 30 octombrie 2015. ”Colectiv”. Alex Pascu era basistul și liderul trupei ”Goodbye to Gravity”. Îl dusese, de mic, la scrimă. ”Ăsta nu e sport!”, spunea atunci, alegând muzica. ”Tapeta cu cartoane de ouă, la 14 ani, adăpostul antiatomic al Federației, ca să poate repete cu colegii”, își amintea, pentru Gsp, Doamna Pascu. Alex a ieșit pe picioarele lui de acolo. Din Franța, prietenii cu ștaif ai doamnei Pascu au insitat: ”Avem totul pregătit, să vină aici!” A refuzat. ”Adică am gândit eu pentru el!” Garanția pentru transfer, 350.000 de euro, fusese obșinută de demnitarii din Hexagon, totul era ca la carte. A contactat mai multe bacterii agresive… Mama a vrut încredere în cei de aici. În oamenii cu halate, în aparate… Când l-au dus la Paris, era prea târziu. Alex s-a stins sus, în avion, în drum spre ”Orașul Luminilor”, în a 11-a zi a lui noiembrie.

Din acel moment, Ana Pascu a devenit Doamna în Negru. Nu și-a iertat, niciodată, decizia. Ceilalți copii ai săi, Scarlat, Laura Badea, Covaliu, Ionescu, i-au fost alături. Multe luni după aceea, l-a așteptat să tot vină. În van. A premiat la JO de la Rio, ca să mai iasă din tușa grea în care intrase.

S-a stins la 77 de ani. Tăcută, la fel cum îi fusese și viața. ”The day we give in is the day we die”.

Din 6 aprilie 2022 suntem mai săraci, fără ca aceasta să fie un șablon. Chiar dacă lumina continuă să ne vină dinspre palate…

Reclamă
Recomandări

Cine ia titlul în La Liga în acest sezon?



*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Citește și:
15:02

„A venit momentul!” Ștefan Târnovanu, anunț despre o posibilă plecare de la FCSB: „Sunt pregătit!”

14:30

Prima sesiune de antrenamente a Marelui Premiu al Arabiei Saudite LIVE VIDEO (16:30), în AntenaPLAY

14:18

„Intenția mea era să mă întorc la Barcelona!” Lionel Messi, dezvăluire incredibilă. Starul a recunoscut totul

14:12

VideoCristina Neagu, apel către fani înainte de CSM Bucureşti – Esbjerg: „O să fie emoţionant în ziua meciului”

13:57

Rio Ferdinand a reacționat după miracolul reușit de Manchester United în Europa League: „Nu am mai văzut!”

13:48

UTA Arad a împlinit 80 de ani! Moment special pregătit înaintea meciului cu Sepsi

1 Turcii anunță că Aaron Boupendza ar fi fost ucis! Cine urmează să fie arestats 2 Alexandru Cicâldău a câştigat procesul! Suma uriaşă pe care o are de primit de la Konyaspors 3 Răzvan Lucescu semnează cu noua echipă! Anunţul momentului despre antrenorul româns 4 Ce a spus Cristi Chivu despre Dennis Man, după ce românul a atins de 4 ori mingea în meciul cu Fiorentinas 5 Mirel Rădoi, reacţie furibundă după egalul cu FCSB: „Îmi iau sacoul şi mă duc în lojă. Nu aştept un punct”s 6 EXCLUSIVLovitură pentru Mirel Rădoi! Ştefan Baiaram forţează transferul de la Universitatea Craiovas